O hartă din 1668 schimbă tot ce știam despre ultimii ani ai lui Shakespeare. Casa din Blackfriars

O vacanță la Londra înseamnă pentru mulți vizitarea locurilor celebre, inclusiv legate de Shakespeare. Traseul include clădirea reconstruită a teatrului Globe. De acum, informațiile despre locuirea dramaturgului în capitală s-a îmbogățit.

Descoperirea a fost făcută de profesoara Lucy Munro, expertă în Shakespeare, de la King’s College London. Ea identifică locul exact în care se afla proprietatea pe care Shakespeare a cumpărat-o în 1613, precum și configurația și dimensiunile acesteia.

Există mistere literare care rezistă secole. Nu pentru că ar fi imposibil de dezlegat, ci pentru că documentul care le rezolvă zace în cutia greșită, la raftul greșit, în arhiva greșită, așteptând ochiul potrivit. Misterul casei londoneze a lui William Shakespeare a durat peste patru sute de ani. Soluția a apărut, în cele din urmă, în mod absolut accidental.

Au găsit ceea ce nimeni nu căuta

„Conduceam cercetări ca parte a unui proiect mai amplu și pur și simplu nu puteam să cred ce vedeam — planul de etaj al casei lui Shakespeare din Blackfriars”, spune profesoara Lucy Munro de la King’s College London, pe site-ul King’s College London. „Această descoperire pune sub semnul întrebării narațiunea conform căreia Shakespeare s-a retras pur și simplu la Stratford și nu a mai petrecut timp în oraș. Uneori s-a crezut că și-a cumpărat proprietatea din Blackfriars doar ca investiție, dar nu știm dacă acest lucru este adevărat sau dacă nu a folosit-o niciodată pentru sine” a mai spus profesoara Lucy Munro de la King’s College London.

Munro nu căuta casa lui Shakespeare când a dat peste ea. Examina documente din arhivele londoneze ca parte a unui proiect privind teatrele locale din epocă. Atunci a găsit un plan al cartierului Blackfriars, datat din 1668. Un accident de cercetare, genul de descoperire pe care orice istoric îl visează, dar pe care puțini îl trăiesc efectiv.

Ce știam și ce nu știam

Faptul că Shakespeare a cumpărat o proprietate în cartierul Blackfriars din Londra nu era, în sine, o noutate. Pe zidul unei clădiri neînsemnate din secolul al XIX-lea de la St Andrew’s Hill nr. 5, o plăcuță albastră din Citty of Londra afirmă următoarele. „PE 10 MARTIE 1613, WILLIAM SHAKESPEARE A CUMPĂRAT LOCUINȚE ÎN BLACKFRIARS GATEHOUSE, SITUATE APROAPE DE ACEST LOC.”

Tocmai cuvintele „aproape de acest loc” au reprezentat, timp de sute de ani, incertitudinea academică. Proprietatea era cunoscuă în linii mari, dar fără o localizare exactă. Nimeni nu putea spune cu precizie unde anume se afla clădirea, cât de mare era sau cum arăta.

Cercetătorii știau că dramaturgul deținea o casă în Blackfriars. Era un fost complexe dominican din secolul al XIII-lea, și se credea că era situată lângă poarta de intrare a incintei. Noua descoperire aduce acum cunoașterea exactă a locului, dimensiunilor și planului casei.

Trei documente, un răspuns clar

Profesoara Munro a reușit să clarifice misterul, descoperind trei documente. Două sunt din The London Archives și unul din The National Archives. Unul dintre aceste documente este un plan al unei porțiuni din incinta Blackfriars, întocmit în 1668. Momentul este după Marele Incendiu al Londrei, care confirmă localizarea și dimensiunile exacte ale casei lui Shakespeare.

Planul din 1668, desenat cu grijă, la câțiva ani după ce proprietatea fusese vândută și imediat după ce fusese distrusă de incendiu, a supraviețuit în arhivă fără ca nimeni să-i fi sesizat semnificația. Suprapus peste hărțile actuale ale orașului, el a permis localizarea cu precizie milimetrică a clădirii.

Analiza arată că proprietatea acoperea zona actualului capăt estic al Ireland Yard, partea inferioară a Burgon Street și porțiunii dintre clădirile de la  Burgon Street nr. 5 și  St Andrew’s Hill nr. 5. Poate fi afirmat acum cu certitudine că plăcuța albastră de la 5 St Andrew’s Hill nu se află „aproape” de locul casei londoneze a lui Shakespeare, ci chiar pe acel loc.

Casa nu era grandioasă, dar deloc modestă

Casa era departe de a fi modestă. La 45 de picioare lungime, imobilul era suficient de mare pentru a fi împărțit ulterior în două locuințe separate, la mijlocul secolului al XVII-lea.

Clădirea nu era grandioasă, dar dintr-o perspectivă a Londrei de la începutul secolului al XVII-lea, structura sa în formă de „L” și dimensiunile sale sunt relevante. gandul Celelalte două documente descoperite de Munro relatează istoria ulterioară a proprietății, inclusiv vânzarea sa de către nepoata lui Shakespeare.

Documentele suplimentare se referă la vânzarea proprietății din Blackfriars de către nepoata lui Shakespeare în 1665. Fusese cu un an înainte ca acea clădire să fie distrusă în Marele Incendiu al Londrei. Timp de mai bine de cincizeci de ani după moartea dramaturgului, în 1616, casa a rămas în familia sa, transmisă de la unele rude la altele.

Retragerea la Stratford, un mit pus sub semnul întrebării

Descoperirea are implicații care merg dincolo de simpla localizare a unei proprietăți. Ea rescrie, cel puțin parțial, imaginea comodă a lui Shakespeare retrăgându-se la Stratford-upon-Avon ca gentilom respectabil, tăind legăturile cu lumea teatrelor londoneze. „Această descoperire pune sub semnul întrebării narațiunea că Shakespeare s-a retras pur și simplu la Stratford și nu a mai petrecut timp în oraș. Uneori s-a considerat că a cumpărat proprietatea din Blackfriars pur și simplu ca investiție, dar nu știm dacă acest lucru este adevărat sau dacă nu a folosit-o niciodată el însuși”, explică Munro.

„La urma urmei, ar fi putut cumpăra o proprietate de investiție oriunde în Londra, dar această casă era la mai puțin de cinci minute mers pe jos de locul de muncă al său, teatrul Blackfriars. Nu este un geniu izolat care stă într-o mansardă. Este cineva care colaborează cu alți dramaturgi, cineva care deține acțiuni la teatre, cineva care cumpără proprietăți în Blackfriars”, mai spune ea.

Argumentul geografic este convingător în simplitatea lui. Nu cumperi o casă la cinci minute de birou dacă nu intenționezi să mai mergi la birou.

Creația din ultimii ani și ipoteza proprietății ca spațiu de lucru

Munro adaugă: „Știm că Shakespeare a co-scris The Two Noble Kinsmen împreună cu John Fletcher, tot în 1613, iar noua dovadă că proprietatea din Blackfriars era destul de substanțială face posibil că o parte din aceasta ar fi putut fi scrisă chiar în această proprietate. Știm, de asemenea, că Shakespeare vizita Londra în noiembrie 1614. Nu este oare probabil că a stat în propria sa casă?”

Perioada coincide cu anii în care Shakespeare a lucrat la piese târzii, scrise în colaborare cu alți dramaturgi. Iar propria sa casă, la câteva minute de teatrul unde se jucau aceste piese, ar fi reprezentat un context firesc pentru această muncă. Shakespeare nu era bardul singur pe un munte. El era un om de afaceri al teatrului, cu acțiuni, proprietăți și colaboratori în cel mai dinamic district cultural al Londrei de la 1600.

Ce se mai știe despre casa din Blackfriars

Când Shakespeare a cumpărat proprietatea, în 1613, Blackfriars era o zonă prestigioasă, notează Munro, deși cu timpul a devenit din ce în ce mai amestecată social. „Sunt mulți nobili în zonă, dar sunt, de asemenea, din ce în ce mai mulți meșteșugari care locuiesc acolo.”

Globul, teatrul cu care Shakespeare este cel mai strâns asociat, arsese în iunie 1613. Era exact în același an în care a cumpărat casa din Blackfriars. Narațiunea tradițională spune că incendiul i-a grăbit retragerea. Dovezile sugerează că lucrurile erau mai complicate: documentele arată că Shakespeare era activ în lumea teatrului din Londra bine în ultimii săi ani, nu un om retras la țară.

Plăcuța care a primit o reabilitare de patru secole

Există ceva poetic în epilogul acestei povești. Plăcuța albastră de la  St Andrew’s Hill nr. 5, montată cu prudență pentru a indica că Shakespeare a locuit „aproape de acest loc”, a rezistat, discretă și inexactă, la zidul unei clădiri banale din Londra. Acum se dovedește că a avut dreptate fără să știe.

Există ceva poetic în epilogul acestei povești. Plăcuța albastră de la  St Andrew’s Hill nr. 5, montată cu prudență pentru a indica că Shakespeare a locuit „aproape de acest loc”, a rezistat, discretă și inexactă, la zidul unei clădiri banale din Londra. Acum se dovedește că a avut dreptate fără să știe.

Schimbarea pare aproape poetică. Plăcuța existentă s-a dovedit a fi fost amplasată corect din capul locului. Patru secole de incertitudine academică s-au rezolvat nu prin săpături arheologice sau tehnologie de ultimă generație. Ele s-au limpezit prin ochii unui cercetător care căuta altceva, și printr-un plan de etaj desenat cu grijă, în 1668, de un anonim care nu bănuia că munca sa va conta atât de mult, atât de târziu.

Cercetarea profesoarei Lucy Munro va fi publicată în ediția tipărită a revistei Times Literary Supplement.