„Mai bine mai târziu decât niciodată”. Amalia-Susana Tușa a absolvit facultatea la 90 de ani

„Mai bine mai târziu decât niciodată”. Amalia-Susana Tușa a absolvit facultatea la 90 de ani
Imagine Amalia-Susana Tușa a absolvit facultatea la 90 de ani (sursă foto: Trinitas)
Amalia-Susana Tușa, cea mai vârstnică studentă din România, a absolvit la vârsta de 90 de ani specializarea Teologie Didactică din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Ea a fost prezentă la festivitatea de absolvire a promoției 2026 organizată săptămâna aceasta. După ani de studiu și pregătire, și-a văzut împlinit visul de a obține o diplomă universitară într-un domeniu care i-a fost aproape de suflet. Povestea Amaliei-Susana Tușa scoate în evidență că procesul de învățare nu are limită de vârstă.

„Mai bine mai târziu decât niciodată”

Ea a fost emoționată după primirea diplomei și a vorbit despre bucuria pe care i-a adus-o realizarea și despre experiența trăită alături de colegii săi, mult mai tineri.

„Sunt foarte fericită, în primul rând, că am reușit să iau diploma. Mai bine mai târziu decât niciodată. A fost o bucurie și am avut parte de un colectiv tânăr”, a declarat absolventa pentru Trinitas TV.

Amalia-Susana Tușa a avut și un mesaj pentru generațiile mai tinere, care își încep acum cariera profesională sau continuă parcursul academic. „Să tindă la mai bine și să aibă încredere în Dumnezeu”, a spus ea. Femeia a afirmat că credința a avut un rol esențial în viața sa și că i-a oferit puterea necesară pentru a depăși provocările întâlnite de-a lungul timpului. „Pe mine numai Dumnezeu m-a ajutat în toți acești ani”, a specificat absolventa.

Învățarea nu se oprește niciodată

Părintele lector Bogdan Ivanov, îndrumătorul de an al promoției, a subliniat importanța momentului și lecția pe care o oferă tuturor celor care consideră că este prea târziu pentru a începe ceva nou. „Am avut și o studentă care, la finalizarea studiilor, a împlinit vârsta de 90 de ani. Ceea ce arată că practic toată viața ai de învățat”, a declarat cadrul universitar.

La festivitatea de absolvire au participat reprezentanți ai mediului academic și ai Bisericii Ortodoxe Române. Printre ei s-a aflat și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei. În discursul său, ierarhul a vorbit despre responsabilitatea pe care absolvenții facultății o au într-o societate aflată într-o continuă schimbare și despre rolul pe care îl pot avea în sprijinirea comunităților din care fac parte.

„Noi nădăjduim că frățiile voastre v-ați format ca buni misionari ai Domnului nostru Iisus Hristos. Nădăjduim că într-o lume singularizată, într-o lume cu probleme, frățiile voastre veți putea face lucruri minunate”, a afirmat ierarhul.

Performanța în teologie

Un mesaj pentru absolvenți a avut și părintele arhimandrit Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. El a explicat că studiile teologice nu se rezumă la acumularea de informații teoretice, ci presupun și o transformare interioară și spirituală. „Teologia are o performanță sau o excelență aparte. La finalul teologiei, performanța ei este să ajungi la o cunoaștere personală a lui Dumnezeu. Dumnezeu se face simțit, îți schimbă viața în bine, îți dă entuziasm de viitor și îți oferă siguranță până la moarte”, a spus decanul.

Promoția 2026 a Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai a reunit absolvenți ai programelor de licență și master, care urmează să activeze în domenii precum educația, cercetarea, activitatea pastorală sau administrația bisericească. Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca este una dintre cele mai importante instituții de profil din țară. În prezent, oferă patru programe de licență, șapte programe de master și 11 domenii de doctorat.

Propunerea noastră

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. 

📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. 

📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!

0 comentarii Comentarii