Ginerele lui Trump spune care e adevăratul blocaj în negocierile Ucraina-Rusia

Ginerele lui Trump spune care e adevăratul blocaj în negocierile Ucraina-Rusia
Imagine Ginerele lui Trump spune care e adevăratul blocaj în negocierile Ucraina-Rusia (sursa: cbc.ca)
Jared Kushner spune că teritoriile rămân principalul obstacol în negocierile dintre Ucraina și Rusia pentru încheierea războiului.

Emisarul special al președintelui american, Jared Kushner, a vorbit duminică despre stadiul negocierilor pentru încheierea războiului din Ucraina.

Potrivit acestuia, teritoriile rămân singurul obstacol major care ține blocat un eventual acord de pace.

 „Aceasta este exact punctul în care părțile nu au ajuns încă la un acord”

Kushner a făcut declarațiile în cadrul forumului „Yalta European Strategy” (YES 2026), desfășurat la Kiev, potrivit Kyiv Post.

Emisarul american spune că majoritatea celorlalte aspecte ale unui posibil acord au fost deja clarificate de oficiali.

„Principala problemă va fi cea a teritoriilor, iar acesta este exact punctul în care părțile nu au ajuns încă la un acord”, a spus Jared Kushner, citat de Ukrinform.

Ce a cerut Putin, potrivit lui Kushner

Emisarul american a explicat că președintele rus Vladimir Putin și-a prezentat detaliat obiectivele teritoriale ale Moscovei, în cadrul unor consultări recente la Kremlin.

 „Președintele Putin și-a prezentat poziția cu privire la ceea ce dorește să obțină. Dacă Ucraina ar fi dorit să se retragă până la acea linie, am fi pregătit și convenit deja asupra celorlalte clauze ale acordului. În prezent, Ucraina nu dorește acest lucru”, a explicat Kushner.

Rolul mediatorilor: o soluție „creativă”

Potrivit lui Kushner, misiunea echipei americane este să găsească o formulă care să nu contravină intereselor Ucrainei, dar care să determine, în același timp, Rusia să oprească ostilitățile.

 „Sarcina noastră, în calitate de mediatori, este să găsim o soluție creativă care să nu contravină dorințelor lor, să îi ajute să își atingă obiectivele și să determine Rusia să pună capăt conflictului, astfel încât ambele părți să poată merge mai departe în cadrul unui mecanism care să prevină o nouă escaladare”, a spus acesta.

Kushner nu a făcut nicio referire, în declarațiile sale, la crimele de război comise de forțele ruse. El a descris situația celor două țări drept una marcată de „multă suferință”.

Toate părțile, „foarte dedicate”, spune Kushner

Emisarul american a insistat asupra angajamentului tuturor liderilor implicați în proces.

„Președintele Trump este foarte, foarte dedicat acestei cauze. Steve [Witkoff] și cu mine suntem foarte dedicați. Președintele Zelenski este foarte dedicat. Din câte am văzut și am auzit, și președintele Putin este foarte dedicat acestei cauze. Este pur și simplu o chestiune de a găsi formula potrivită care, sperăm, să mulțumească pe toată lumea și să permită avansarea procesului”, a spus acesta.

Armistițiu înainte de iarnă: Kushner rămâne rezervat

Întrebat dacă ostilitățile ar putea înceta înainte de venirea iernii, Kushner a evitat un răspuns tranșant. Emisarul a spus că mai mulți actori au propus deja diferite variante în acest sens.

Potrivit acestuia, discuțiile din ultimele luni s-au concentrat mai ales pe garanțiile care ar trebui să asigure Ucraina că orice încetare a luptelor va duce la o pace reală, nu doar temporară.

Mecanism de monitorizare, stabilit la Abu Dhabi

Kushner a menționat și negocierile trilaterale anterioare, desfășurate la Abu Dhabi, la care au participat delegațiile Ucrainei, Statelor Unite și Rusiei. Acolo au fost puse bazele unui sistem menit să prevină reluarea conflictului.

„Am elaborat un mecanism de monitorizare care implică armata, și toată lumea este de acord că, odată ce se va ajunge la o soluție definitivă privind liniile frontului sau chestiunile teritoriale, va exista un mecanism pe care, sperăm, toate părțile îl vor respecta”, a spus el.

Potrivit lui Kushner, acest mecanism „este o soluție care mulțumește ambele părți, reprezentând un progres real în acest sens”.

0 comentarii Comentarii