Exporturile de ovine și caprine din România, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA a fost aprobat de Comisia Europeană

Exporturile de ovine și caprine din România, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA a fost aprobat de Comisia Europeană
Imagine Planul ANSVSA a fost aprobat România obține acordul Bruxellesului pentru planul de deblocare a exporturilor de ovine și caprine; sursa foto: MADR
Planul de Acțiune elaborat de ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine din România a fost aprobat fără modificări de reprezentanții celor 27 de state membre ale Uniunii Europene. Documentul introduce o schemă diferențiată de vaccinare, cu măsuri mai stricte în județele Tulcea și Constanța. Decizia deschide calea pentru reluarea exporturilor, dar mai sunt necesare etape administrative și comerciale.

Exporturile de ovine și caprine din România pot intra într-o nouă etapă după aprobarea de către Comisia Europeană a planului transmis de ANSVSA pentru deblocarea comerțului. Soluția acceptată limitează aplicarea schemei complete de vaccinare la cele două județe din Dobrogea, în timp ce restul țării urmează să beneficieze de un regim epidemiologic diferit.

Un plan acceptat fără modificări

Planul de Acțiune al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a fost aprobat de reprezentanții tuturor celor 27 de state membre. Documentul urmărește să creeze condițiile pentru reluarea comerțului cu ovine și caprine, după restricțiile introduse în contextul pestei micilor rumegătoare și al variolei ovine și caprine.

Aprobarea planului este un pas procedural important. Ea nu echivalează însă cu reluarea imediată a tuturor exporturilor. Potrivit ANSVSA, urmează adoptarea unei noi decizii oficiale a Comisiei Europene și activarea acordurilor comerciale cu statele din afara Uniunii Europene.

Exporturile de ovine, în funcție de zonarea sanitar-veterinară. Șase piețe externe sunt deja pregătite

Planul propune o abordare diferențiată în funcție de riscul epidemiologic. Tulcea și Constanța sunt încadrate în zona de risc maxim. În aceste județe se aplică schema completă de vaccinare împotriva pestei micilor rumegătoare și a variolei ovine și caprine. Animalele provenite din această zonă vor putea fi exportate către state terțe numai dacă acestea acceptă importurile din teritorii în care se practică vaccinarea.

Pentru restul țării, măsurile sunt concepute astfel încât să protejeze statutul epidemiologic și să permită, ulterior, reevaluarea situației la nivel național.

Șase piețe externe sunt deja pregătite. România a anunțat că a încheiat acorduri pentru exportul de ovine și caprine în condiții de vaccinare cu șase state. Este vorba despreArabia Saudită, Iordania, Maroc, Tunisia, Israel și Libia.

Alte negocieri comerciale sunt în desfășurare. Aceste acorduri sunt importante deoarece regulile sanitar-veterinare ale statului de destinație trebuie să permită importurile provenite din zone în care animalele sunt vaccinate. În acest fel, reluarea exporturilor nu depinde doar de decizia europeană, ci și de recunoașterea noilor condiții de către piețele externe.

1,3 milioane de doze de vaccin

Un element delicat al planului este campania de vaccinare. Comisia Europeană pune la dispoziția României, cu titlu gratuit, 1,3 milioane de doze de vaccin. Administrarea acestora trebuie realizată potrivit strategiei aprobate și în funcție de zonele de risc stabilite. Soluția urmărește să evite aplicarea uniformă a vaccinării pe întreg teritoriul României. Implicit, se evită consecințele comerciale pe care un astfel de regim le-ar putea avea asupra sectorului.

Vaccinarea va avea consecințe, spun crecătorii. Importatorii cer în mod expres ca animalel să nu fie vaccinate penntru a îndeplini condițiile halal pentru consum. Așadar, e o pretinsă gură de oxigen pentru crescători. Problema exporturilor a devenit una dintre cele mai apăsătoare pentru crescătorii români de ovine și caprine.

România a fost un important furnizor de animale vii pentru piețele din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Restricțiile au redus posibilitățile de valorificare a efectivelor, într-o piață internă care nu poate absorbi întotdeauna întreaga producție.

Aprobarea planului nu încheie criza, dar schimbă perspectiva. Pentru oieri, următoarea etapă este transformarea deciziei de la Bruxelles în măsuri aplicate efectiv în ferme și în punctele de export. Reluarea comerțului va depinde de implementarea planului, de noul statut epidemiologic și de finalizarea procedurilor europene și bilaterale.

Pentru un sector care a așteptat luni întregi o soluție, diferența dintre un plan aprobat și primele transporturi care pleacă din România rămâne, însă, esențială.

0 comentarii Comentarii