Exclusiv. Ce înseamnă căderea Guvernului pentru economia României. Avertismentul lui Gabriel Biriș: Retrogradarea la ,,junk”

România intră într-o nouă fază de instabilitate politică după ce moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR a trecut cu un scor record în Parlament. Guvernul condus de Ilie Bolojan cade într-un moment în care presiunile economice sunt deja vizibile: dobânzi în creștere, deficit ridicat și semnale de îngrijorare din partea investitorilor.

,,Nu puteau alege un moment mai nepotrivit să declanșeze criza”, spune Gabriel Biriș.

Dincolo de jocul politic, miza reală este cea economică. Fiecare zi fără un guvern stabil înseamnă întârzieri în decizii, blocaje administrative și o incertitudine care se transmite rapid în piețe. 

Leul începe să cedeze 

Piețele nu au așteptat verdictul parlamentului ca să reacționeze. Semnalele au apărut înainte de vot. Astăzi, 5 mai, leul a atins un nou minim istoric. Un euro a ajuns la 5,2180 lei, conform BNR.

Gabriel Biriș descrie mecanismul cu claritate:

„Am văzut cu toții că, de la începutul crizei, leul s-a depreciat și dobânzile au crescut. Acest lucru arată că investitorii nu prea mai au încredere în România. Mă refer la investitorii în titluri de stat. Nu prea au încredere și atunci se retrag. Presiunea mare pe leu a venit de la vânzarea titlurilor de stat. Își iau banii și îi mută în altă parte.”

Este o logică simplă, dar cu efecte în lanț. Statul român s-a finanțat în ultimii ani printr-un mecanism care părea stabil: dobânzi relativ mari la titlurile în lei, curs valutar predictibil, investitori străini care cumpărau aceste titluri și câștigau din diferența de randament față de instrumentele similare din zona euro. Atât timp cât leul era stabil, jocul funcționa. Când încrederea dispare, mecanismul se inversează.

„Dobânzile plătite de stat la titlurile în lei sunt sensibil mai mari decât în zona euro. Investitorii au pariat pe leu stabil și au cumpărat titlurile de stat în lei. Câștigau din diferența de dobândă. Acum, când încrederea dispare, ce vor face? Le va fi teamă că se depreciază, ceea ce vedem că deja se întâmplă. Așa că vor vinde titlurile de stat.”

Cercul vicios descris de Gabriel Biriș este clasic și bine documentat în istoria crizelor financiare regionale. Cursul stabil ținut cu dobânzi mari atrage capital, care la primul semn de instabilitate fuge, iar această fugă accelerează deprecierea. Acest lucru înseamnă că în funcție de cât de mult va dura criza, este posibil ca euro să crească și mai mult.

Downgrade la junk, scenariul cel mai temut

Dincolo de mișcările imediate ale cursului și ale dobânzilor, există un risc structural cu consecințe cu adevărat severe: retrogradarea ratingului de țară al României.

Țara noastră se află deja la limita inferioară a categoriei „investment grade” la toate cele trei mari agenții de rating: Moody’s, S&P și Fitch. Un downgrade este un scenariu luat în calcul de analiști și care devine mai probabil cu fiecare săptămână în care România rămâne în instabilitate.

Avocatul Gabriel Biriș nu ocoleşte subiectul:

„În funcție de cât de repede sunt în stare să facă un guvern credibil sau nu, riscul cel mai mare este un downgrade al ratingului de țară la junk. Asta va transforma criza politică într-o mare criză financiară și socială, pentru că vor fi probleme de finanțare a plății pensiilor și salariilor.”

Concret, o retrogradare la categoria „Junk” ar funcționa ca un semnal de alarmă care ar goni marii investitori. Majoritatea fondurilor de pensii și de investiții din Occident au reguli interne stricte în ceea ce privește ținerea de bani în țări care nu sunt considerate sigure. Astfel, ei ar trebui să vândă tot ce dețin în România.

Aceste vânzări masive ar prăbuși valoarea titlurilor de stat românești. Pe cale de consecință, dobânzile ar exploda, făcând împrumuturile statului incredibil de scumpe. Practic, România ar ajunge în situația în care nu se mai poate împrumuta de pe piețele libere pentru a-și acoperi cheltuielile zilnice.

Un astfel de blocaj ar putea obliga Guvernul să ceară ajutorul de la FMI. Însă acest ajutor vine la pachet cu un regim sever de „cură de slăbire” pentru stat. 

,,FMI știe un singur lucru: creștem taxele, reducem cheltuielile. Deci aplificăm crizele.”, spune fondatorul The Tax Institute pentru NewsEdge.

Industria auto și cumulul de riscuri

Criza politică se suprapune peste vulnerabilități structurale ale economiei românești pe care analiștii le semnalează de ani de zile, fără ca niciun guvern să le fi adresat serios.

O parte semnificativă din producția industrială și din exporturile României este legată de sectorul automotive. Or, industria auto europeană traversează cea mai dificilă perioadă din ultimele decenii: măsurile pentru tranziția verde, concurența chineză agresivă și, mai recent, criza combustibililor.

La această vulnerabilitate structurală se adaugă o decizie de politică fiscală pe care Gabriel Biriș a criticat-o de când a fost introdusă: impozitul minim pe cifra de afaceri.

„Am văzut deja că sunt fabrici de componente care au anunțat disponibilizări. Situația lor este agravată și de impozitul minim pe cifra de afaceri, care a fost păstrat. Deci e un cumul de probleme care riscă să destabilizeze și economia României în perioada asta. Plus războiul din Golf cu consecințele sale. Nici asta nu ne ajută.”

Banii nu se mai reinvestesc

Există o diferență importantă între investitorii financiari, care pot vinde titluri de stat și investitorii industriali, care au fabrici, utilaje, angajați în România. Aceștia din urmă nu „fug” în sensul clasic. Dar se pot retrage în alt mod, mai lent și mai greu de sesizat.

Gabriel Biriș descrie mecanismul:

„Investitorii industriali nu pot lua fabrica în spate și să plece cu ea. Dar acolo vedem deja de ceva timp, în special din 2023, de când s-a introdus impozitul minim pe cifra de afaceri, că banii nu mai se reinvestesc. Se scot ca dividende. Și atunci, practic, e o dezinvestire. În momentul în care nu-ți mai folosești rezultatele ca să reinvestești, să crești afacerea și le scoți din firmă, asta înseamnă dezinvestire.”

Se creează, astfel, un fenomen care erodează, an după an, capacitatea productivă a economiei. O fabrică ale cărei profituri nu sunt reinvestite nu se modernizează, nu crește, nu angajează mai mulți oameni, nu devine mai competitivă. 

Combinată cu incertitudinea politică actuală, această tendință riscă să se accelereze. Managerii de investiții care aveau planuri de extindere în România vor amâna deciziile. Proiectele noi vor fi puse în așteptare. Angajările vor fi înghețate. Iar efectele se vor vedea în lunile care urmează dacă această criză se va prelungi.

Efectele asupra românilor și miza crizei 

Pentru cetățeanul obișnuit, toate aceste mecanisme macroeconomice se traduc, în final, în câteva realități simple și dureroase: cursul euro mai mare, prețuri mai mari și inflație.

România importă o cantitate semnificativă de bunuri de consum, materii prime și energie. Când leul se depreciază, toate aceste importuri devin mai scumpe în lei, iar costul suplimentar se transferă, inevitabil, în prețul de raft. 

Avocatul Gabriel Biriș confirmă această dinamică:

„Cresc dobânzile, crește și inflația. Crește cursul. Crește prețul la importuri. România consumă foarte mult din importuri.”

Este adevărat că economia României stă mai bine astăzi pe diversificare și competitivitate, decât era în 2008-2009 când am fost afectați de criza financiară globală. Cu toate acestea, având în vedere presiunile economice internaționale, Gabriel Biriș spune că momentul ales pentru criză este unul extrem de nepotrivit și explică miza:

,,Nu puteau alege un moment mai nepotrivit să declanșeze criza asta. Dar, cum se spune, maioul e mai aproape decât cămașa. Maioul fiind în acest caz bugetul public pe care nu l-au mai putut prădui.”

Ceasul ticăie, miza este enormă

România are, în acest moment, o prioritate clară: formarea rapidă a unui guvern credibil, capabil să continue reformele.

Fiecare săptămână de vid guvernamental este o săptămână în care ratingul de țară se apropie puțin mai mult de pragul junk, în care leul pierde teren, în care investitorii amână decizii și în care firmele renunță la planuri de extindere.

Dacă se prelungește, criza politică se poate transforma rapid într-o criză economică și socială. În care ar fi puse în pericol inclusiv pensiile și salariile românilor. 

Clasa politică are de ales. Fie găsește rapid o soluție de guvernare funcțională, fie lasă piețele financiare să decidă în locul ei. Și piețele nu sunt niciodată blânde cu statele care le dezamăgesc.