Evoluția presei locale de la literele de plumb, la epoca digitală: „Era o adevărată întreprindere fiecare număr al ziarului”

Valeru Ciurea reprezintă o veritabilă arhivă vie a culturii din județul Olt. Omul de cultură a adunat şi zeci de ani de experiență prețioasă în jurnalism. El a imortalizat pe peliculă clipe esențiale din istoria comunității locale.

Într-o discuţie cu News Edge, Valeru Ciurea a rememorat etapele fascinante ale presei locale. Istoria mass media din județ include momente de neuitat. Ziarele vechi aduceau un farmec aparte prin procesul lor complex de tipărire.

„Ultimul ziar care a fost tipărit cu litere culese a fost «Informația Oltului». Acuma mi se pare așa de departe, nici nu-mi vine să mai spun că am impresia că greșesc. Cred că vreo doi ani, 1997-1999, a apărut în formatul ăsta, tipărit pe calandru, cu litere culese, și pe urmă a trecut și el la offset.”, îşi aminteşte Valeru Ciurea.

El regretă faptul că nu s-a mai păstrat nimic din acea perioadă, iar acum uitarea timpului acoperă această bucată de istorie contemporană.

„Da… păcat că s-a pierdut. Era un monument istoric acolo, să fi avut cineva puterea financiară să-l păstreze, că trebuia păstrat cu hală cu tot.  Și mașina de tipărit, mașina aceea de tipărit s-a prăpădit, nu s-a mai păstrat, cred că a vândut-o la fier vechi. Era un adevărat gigant și dura ceva să… avea șase grupuri de culoare, dacă țin eu bine minte. Adică, și în perioada aia cu calupul, cu litere, cu metal topit, se făcea culoare, era culoare adăugată, nu culoare suprapusă, cum este la offset, da! ”, a mai spus Ciurea.

Ziarele tipărite și mirosul de cerneală

Publicația respectivă a fost machetată manual o perioadă îndelungată. Tehnologia tipăririi cu plumb implica mulți specialiști dedicați. Mirosul de cerneală atrăgea publicul cititor în fiecare dimineață.

În zilele noastre lucrurile sunt complet diferite. Un singur redactor poate realiza un ziar întreg cu ajutorul tehologiei moderne.

„Dar era o adevărată întreprindere fiecare număr al ziarului și erau foarte mulți oameni care lucrau. Fiecare om era specializat pe ceva. Acum un singur om poate să facă ziarul, dacă are și o imprimantă mai mare: el culege, el tehnoredactează, el aranjează, el machetează”, rememorează Valeru Ciurea.

Primele televiziuni

Discuția a adus în prim plan și începuturile televiziunii locale. Primele studiouri foloseau o pânză verde simplă pentru proiectarea imaginilor de fundal. Cea mai mare tristețe legată de presa locală rămâne însă pierderea iremediabilă a arhivelor video.

„La începuturile televiziunii locale, pe vremea Telemedia și Novel, foloseam uneori ceea ce se numește «Croma Key». «Croma Key»-ul se folosește și astăzi în industria cinematografică, da, la nivel foarte mare. Ei, noi atunci aveam o pânză acolo, cât să cuprindă spatele persoanei invitate, care dispare, adică se șterge din tehnică, și în locul ei apare o imagine pe care vrei s-o pui, fie o fotografie, fie o imagine în mișcare”, îşi aminteşte Valeru Ciurea.

Arhivele pierdute

Foarte multe casete care conțin înregistrări istorice valoroase au fost distruse complet. Marii operatori de cablu au preluat posturile locale și au aruncat vechile materiale.

„Au aruncat toate casetele, deci toată arhiva a fost aruncată la gunoi, acolo era istoria locală din anii 90”, a declarat Valeru Ciurea.

El a reușit din fericire să salveze sute de casete video. Aceste materiale din arhiva personală așteaptă acum momentul oportun pentru digitalizare.

O editură pentru istorie

Pentru a salva istoria scrisă, Valeru Ciurea a înființat editura Casa Ciurea. El a luat această decizie absolut spontan pentru a publica munca unui profesor care adunase documente despre istoria municipiului Slatina.

„Am lansat cartea «Istoria orașului Slatina în documente» a profesorului Gheorghe Mihai, este prima carte, la o diferență de 100 de ani, dupăi storia lui George Poboran. Când a venit profesorul Mihai – cu care colaboram la Telemedia pe timpuri – și a pus trei vrafuri de dosare pe masă și zice: «Știi ce am aici?» Și nu știu ce… «Istoria orașului Slatina în documente», el lucrând la Arhivele Statului- Și eu am zis: «Păi și de ce nu le publicați?» Și el zice: «Păi cine să mi le publice?» Și eu atunci, fără să gândesc, a vorbit gura fără mine. și am zis: «Vi le public eu!» Așa s-a născut editura Casa Ciurea, pe care am făcut-o special ca să-i tipăresc acelui om munca lui de o viață”, îşi aminteşte Valeru Ciurea.