Thassos are o reputație solidă în rândul călătorilor români ca destinație estivală supremă, iar această reputație aparține aproape în întregime litoralului. Plajele sunt ideale, locurile de scufundări sunt ce trebuie, iar apusurile pentru Instagram sunt absolut ireale. Însă insula ascunde ceva mult mai vechi în munții săi, iar majoritatea turiștilor nu privesc niciodată suficient de sus pentru a descoperi acest secret.
Panagiotis
Abia a venit cafeaua! Tânăra care serveşte la cafeneaua din centrul satului Skala Kallirakhis pare descumpănită de faptul că deja au sosit primii clienţi.
„Nu servim mâncare”, ne avertizează ea!
Abia deschisese, aşeza pernele pe scaune, şi au început comenzile de espresso, capucinno şi alte variaţiuni cu cofeină, venite în limba engleză de la grupul nostru de români.
Unora ne pune licoarea revigorantă în pahare de hârtie. Se încurcă tare. Pleacă din nou în sală. Dă cu mopul. Într-un târziu revine la aparatul de cafea. De data asta foloseşte ceşti de ceramică.
Avem timp… Zâmbim unii la alţii şi comentăm în română. Gata! Avem cu toţii cafele. Savurăm!
Terasa devine deodată mai animată. Era a doua oară când beam cafea acolo şi niciodată, pe lângă grupul nostru, nu văzusem în plus mai mult de trei-patru persoane. Acum, pare că un grup de bătrâni, 15-20, începe să ocupe mesele de la umbră.
Unul dintre ei, autoritar, începe să strige: „Panagiotis!”…
Un tânăr îmbrăcat într-o cămaşă sacilor de rafie din copilăria mea se agită. El e Panagiotis, e clar! Se grăbeşte să pună farfurii pe mesele ocupate de grupul de bătrâni.
Vârstnicii sunt cu toţii îmbrăcaţi frumos, domnii şi-au pus cămăşile cele bune, iar doamnele au rochii. Unele dintre ele poartă şi ceva perle. Au un aer boem, calm, de parcă nu-i mai poate surprinde nimic.
Doar Panagiotis e cel care se agită, sub privirile patronului. Împarte farfuriile, apoi ceva prăjituri, biscuiţi, sticle cu apă rece şi la final, pe nişte farfurii observăm că grupul primeşte un fel de colivă.
E clar, am apucat să vedem un parastas sau o comemorare a unuia dintre bătrâni, care a plecat într-o lume mai bună. La un moment dat apare şi un preot, îmbrăcat în veşminte specifice călugărilor. Se aşează şi el la o masă şi schimbă câteva vorbe cu nişte bărbaţi.
„Panagiotis!”, mai strigă o dată patronul, făcându-i semne autoritare din gât, într-un mod indescriptibil.
Plecăm spre plajă. Bătrânii rămân pe loc şi continuă să discute diverse. Nu mai au nicio grijă pe lumea asta, doar să se bucure unul de celălalt.
Măslinul din Panagia
Eleni şi Ekaterina vând suveniruri, pe marginea drumului principal din Panagia. Printre nimicurile care se lipesc de frigider sau se leagă de încheietura mâinii, comercializează şi măslini de diferite dimensiuni. Mereu mi-am dorit unul. Chiar am luat de la o seră din România, nu pe bani puţini, şi am avut încăpăţânarea să-l mut din ghiveci. S-a uscat în prima iarnă, deşi l-am acoperit. Primăvara au apărut nişte lăstari noi. M-am bucurat crezând în învierea sa. Degeaba, acum s-a uscat cu totul.
Poate unul din Grecia va supravieţui climei din România… Orice ar fi nu-l mai scot din ghiveci! Eleni mă abordează văzând că preget între două ghivece, unul cu un măslin mai mare, altul cu unul mai mic. Dau să plec!
„În regulă, dacă credeţi că veţi găsi altceva la acest preţ…”, spune ea ca pentru sine, dar în engleză, vrând parcă să aud.
Mă întorc şi hotărâsc să-l cumpăr pe cel mic. Mă pofteşte în prăvălie, unde îmi ţine un adevărat curs de îngrijire a măslinilor. Când să-i uzi, când să-i tunzi, cum să le schimbi pământul. Îmi spun în sinea mea că am uitat deja, încercând în acelaşi timp să-mi traduc instrucţiunile preţioase şi să le şi reţin. Eleni, parcă-mi aude gândurile. Mă asigură că-mi lasă numărul de WhatsApp şi de Viber şi că pot să-i scriu oricând, să-i trimit poze cu micul măslin şi să-i cer sfaturi. E bine!

Citisem undeva că plantele îţi simt dragostea, mai ceva ca animalele de companie. Ne sfătuim în familie că îi trebuie un nume… „Panagiotis” pare cel mai potrivit!
Satele ascunse în inima insulei
Satele Theologos și Panagia se află în centrul muntos al insulei, iar trecerea de la plaja aglomerată la drumurile de munte se simte fizic. Theologos întâmpină vizitatorii cu case din piatră brută și alei înguste care par autentic neschimbate.
Panagia merge într-o direcție complet diferită: fațade văruite în alb, pâraie cu apă curgătoare care taie satul și un turn cu ceas care oprește călătorul din drum.
Întrebarea care apare imediat este cum a supraviețuit o estetică atât de intactă decadelor de turism de masă care au transformat coasta de dedesubt.
O moară de ulei de măsline cu tradiție seculară
Moara de ulei de măsline Sotirelis din Theologos oferă cel mai clar răspuns la această întrebare. Familia care deţine afacerea a trecut la electricitate în anul 1966, însă a refuzat să schimbe metoda în sine. Ei zdrobesc în continuare măslinele cu pietre de moară din granit imense, fiecare cântărind în jur de două tone, lucrând cu o răbdare pe care presarea industrială modernă a abandonat-o în mare măsură.
Detaliul critic îl reprezintă temperatura. Pasta nu depășește niciodată 27 de grade Celsius în timpul procesării. Această limită nu este arbitrară: ea păstrează vitaminele și compușii aromatici care definesc ceea ce etichetăm acum drept ulei presat la rece.
Moara funcționează practic drept o arhivă vie a tehnicii pe care restul industriei a industrializat-o.
Tradiția culinară din taverne
Acest angajament față de procesele lente apare și în tavernele locale. Carnea de ied gătită lent pe un grătar cu cărbuni reprezintă un preparat recurent în meniurile din ambele sate, iar gustul aparține cuiva care nu a avut niciun interes pentru scurtături.
Trebuie neapărat să încerci maţele de miel şi organele la rotisor. „Kokoretsi“ este numele preparatului şi trebuie încercat, după mai multe zile de fructe de mare.
Desertul pe care merită să îl comanzi este portokalopita, o prăjitură cu portocale însiropată, servită cu o cupă de înghețată, suficient de bogată încât să nu te facă să te gândești la mâncare pentru o bună bucată de vreme după aceea.
Adevărata inimă din Thassos bate în mireasma seculară a satelor de munte, care așteaptă să fie descoperită în momentul în care te ridici de pe șezlong.
