Un pact care poate schimba Regatul Unit. Liderii naționaliști ai Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord cer dreptul la autodeterminare

Liderii naționaliști ai Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord au semnat la Cardiff un memorandum prin care își afirmă dreptul la autodeterminare și cer guvernului britanic să se pregătească pentru eventuale schimbări constituționale. John Swinney, Rhun ap Iorwerth și Michelle O’Neill au transmis că modelul politic dominat de Westminster își pierde relevanța, transmite BBC.

Cele trei formațiuni au însă obiective diferite. Scoția urmărește un nou referendum privind independența, Sinn Féin susține reunificarea Irlandei, iar Plaid Cymru cere în primul rând transferuri mai ample de putere către Țara Galilor. Acordul reprezintă o apropiere politică fără precedent între cele trei administrații devoluate, dar nu înseamnă că destrămarea Regatului Unit este iminentă.

Trei națiuni, trei proiecte politice

În Scoția, Partidul Național Scoțian, condus de John Swinney, urmărește independența și susține organizarea unui nou referendum. Scoțienii au votat deja asupra independenței în 2014. Atunci, majoritatea a respins separarea de Regatul Unit. În prezent, liderii SNP cer însă redeschiderea acestei posibilități și consideră că schimbările politice produse între timp justifică o nouă discuție despre viitorul constituțional al Scoției.

În Irlanda de Nord, Sinn Féin susține reunificarea Irlandei. Michelle O’Neill, primul ministru al Irlandei de Nord, și Mary Lou McDonald, lidera Sinn Féin, susțin dreptul nord-irlandezilor de a decide asupra viitorului teritoriului.

În cazul Irlandei de Nord, posibilitatea unui referendum privind statutul constituțional este legată de prevederile Acordului din Vinerea Mare din 1998. Țara Galilor are, deocamdată, o poziție mai prudentă. Plaid Cymru susține independența ca obiectiv politic, însă guvernul galez nu urmărește în prezent organizarea imediată a unui referendum. Accentul este pus pe extinderea autonomiei și pe transferul de competențe de la Westminster.

Ce înseamnă „sfârșitul Westminsterului”

Westminster nu este doar numele Parlamentului britanic. În discursul naționaliștilor galezi, scoțieni și nord-irlandezi, Westminster simbolizează centrul tradițional al puterii britanice. Modelul actual presupune că Parlamentul de la Londra rămâne autoritatea suverană a Regatului Unit, chiar dacă Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord au primit, în ultimele decenii, competențe importante prin procesul de devoluție.

Liderii celor trei teritorii consideră că această arhitectură nu mai reflectă realitatea politică. Ei susțin o relație mai echilibrată între națiunile componente ale Regatului Unit și afirmă că populațiile lor trebuie să aibă un cuvânt decisiv asupra propriului viitor. De aici și formula potrivit căreia „epoca Westminsterului” se apropie de sfârșit. Nu este însă o constatare juridică, este o declarație politică.

O alianță care nu exista până acum

Cele trei administrații devoluate sunt conduse acum de formațiuni favorabile independenței sau unei desprinderi de actuala arhitectură britanică. Victoria Plaid Cymru în Țara Galilor a contribuit la această configurație. Pentru prima dată, partidele naționaliste din cele trei teritorii au posibilitatea de a-și coordona discursul de la nivel guvernamental.

Asta nu înseamnă că au aceleași priorități. Înseamnă însă că au găsit un teren comun: ideea că viitorul constituțional al Regatului Unit nu poate fi stabilit exclusiv la Londra. Memorandumul semnat la Cardiff creează tocmai cadrul acestei cooperări.

Scoția vrea un nou referendum. Perspectiva unei Irlande reunificate

Pentru Scoția, problema este cea mai clară. SNP dorește un nou referendum privind independența. John Swinney a susținut că un asemenea vot trebuie să fie posibil dacă există sprijin democratic suficient. În Regatul Unit, organizarea unui referendum de independență pentru Scoția a devenit însă una dintre cele mai sensibile chestiuni constituționale.

Premierul britanic Andy Burnham a sugerat recent că un nou referendum ar putea fi luat în considerare dacă există un „consens clar” în Scoția. Declarația nu reprezintă însă un angajament pentru organizarea unui referendum. Tocmai aici se află una dintre marile necunoscute ale următorilor ani.

Sinn Féin susține că reunificarea insulei este un obiectiv politic care trebuie să poată fi decis democratic. Acordul din Vinerea Mare prevede posibilitatea unui referendum privind statutul constituțional al Irlandei de Nord dacă există suficiente indicii că majoritatea alegătorilor ar susține schimbarea.

Țara Galilor cere mai multă putere

Situația galeză este diferită. Plaid Cymru nu a pus pe agenda imediată un referendum pentru independență. Rhun ap Iorwerth susține însă o relație constituțională diferită cu Londra și un transfer mai mare de competențe către Cardiff. Pentru galezi, discuția despre autodeterminare se suprapune astfel peste una mai amplă: câtă putere trebuie să rămână la Westminster și câtă trebuie exercitată de instituțiile galeze?

Această întrebare este importantă și pentru Scoția și Irlanda de Nord. Autodeterminarea nu înseamnă automat independență. Poate însemna și o autonomie mai largă, o nouă împărțire a competențelor sau o reformă profundă a statului.

Europa reapare în ecuație. Cât de aproape este destrămarea Regatului Unit?

Un alt element important al mesajului de la Cardiff este raportarea la Europa. Liderii naționaliști consideră că viitorul Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord trebuie discutat și în raport cu Uniunea Europeană.

Scoția, în special, a votat majoritar împotriva Brexitului în 2016. Diferența dintre opțiunea scoțiană și rezultatul referendumului britanic privind Brexitul a devenit, de atunci, una dintre temele constante ale discursului independentist. Pentru naționaliști, apropierea de Europa reprezintă nu doar o chestiune economică, ci și una identitară și geopolitică.

Titlurile despre destrămarea Regatului Unit sunt spectaculoase. Realitatea este însă mai complicată. Memorandumul de la Cardiff nu produce automat independența niciuneia dintre cele trei națiuni. Nu stabilește date pentru referendumuri și nu modifică statutul constituțional al Scoției, Țării Galilor sau Irlandei de Nord. În mod cert nu poate decide singur viitorul Regatului Unit. Pentru ca o eventuală schimbare constituțională să devină realitate, ar fi nevoie de procese democratice și juridice complexe.

În plus, obiectivele celor trei partide nu sunt identice. Scoția urmărește independența. Sinn Féin urmărește reunificarea Irlandei. Plaid Cymru pune în prezent accentul pe devoluție și pe creșterea autonomiei galeze. Prin urmare, summitul de la Cardiff trebuie privit mai degrabă ca un moment de coordonare politică și de schimbare a discursului constituțional decât ca începutul juridic al destrămării Regatului Unit.

Un Regat Unit care își rediscută forma

Totuși, semnalul politic este puternic. Regatul Unit nu mai poate fi privit ca un stat în care toate deciziile importante sunt discutate exclusiv prin prisma relației dintre guvernul britanic și Parlamentul de la Westminster.

Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord au instituții proprii, identități politice distincte și electorate care votează adesea diferit față de Anglia. În ultimii ani, aceste diferențe au devenit tot mai vizibile, iar Brexitul le-a amplificat. Pandemia, dezbaterile despre economie și diferențele de politică publică le-au accentuat. Acum, liderii celor trei teritorii încearcă să transforme această diferență într-un proiect politic comun.

Poate că problema summitului de la Cardiff nu este întrebarea dacă Regatul Unit se va destrăma mâine. Nu se va întâmpla printr-un singur memorandum. Întrebarea mai importantă este alta. Mai poate funcționa Regatul Unit în aceeași formă constituțională într-o societate în care Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord își revendică tot mai apăsat dreptul de a-și defini propriul viitor? Răspunsul nu este încă scris, dar discursul politic s-a schimbat.

La Cardiff, liderii celor trei națiuni au transmis că nu vor doar să primească putere de la Westminster. Vor să discute despre sursa acelei puteri și despre dreptul lor de a decide ce urmează. Iar când o asemenea discuție ajunge simultan la Edinburgh, Cardiff și Belfast, problema nu mai este una regională, ci se convertește într-o discuție despre însăși forma viitoare a Regatului Unit.