Șeful Executivului a abordat în cadrul emisiunii atât criza din coaliție, cât și reformele sensibile pregătite în perioada următoare. De asemenea, a luat întrebări de la ascultători și le-a răspuns acestora principalelor îngrijorări.
Explicațiile despre „șobolani”
Întrebat despre controversele generate de folosirea termenului „șobolani”, Bolojan a spus că nu își retrage afirmația. A declarat că o consideră o metaforă accesibilă pentru a descrie risipa din sistemul public.
„Nu regret, pentru că acest exemplu se referă la un lucru care e pe înțelesul oamenilor […]. O țară nu poate cheltui mult timp mai mult decât își poate permite”, a explicat premierul.
Acesta a insistat că nu s-a referit la oameni, ci la mecanismele prin care resursele publice sunt irosite. El a comparat situația cu pierderile dintr-o gospodărie în care bunurile sunt distruse constant.
Relația cu PSD și criza guvernamentală
Premierul a descris situația actuală drept una complicată, marcată de tensiuni politice și presiuni externe.
„E un moment dificil din punct de vedere al stabilității politice […], dar trebuie să fac ce ține de mine pentru a trece România prin această perioadă”, a spus acesta.
Bolojan a susținut că a avut o relație „civilizată” cu miniștrii PSD. Spune că problemele au apărut în urma presiunilor politice din afara Guvernului.
În același timp, a confirmat că și secretarii de stat ai PSD ar urma să demisioneze, ceea ce ar putea adânci ruptura din coaliție.
Premierul se declara totuși optimist de ce ar putea realiza un guvern minoritar. El spune că în unele cazuri e mai bun decât o coaliție mare în care opiniile sunt divergente:
,,O coaliție are un mare avantaj pentru că îți garantează că dacă un proiect agreat ajunge în Parlament ipotetic are șanse mari să treacă. Dar tot o coaliție a dovedit că dacă cineva trage într-o parte și una în alta, poate să își anuleze acțiunile. Așa cum Europa atunci când a fost într-o criză a făcut lucruri mult mai mari decât în perioade de liniște, tot așa și acum în această perioadă, dacă acest guvern atât cât rămâne și va face ceea ce trebuie pentru România, ar putea să facă mai multe lucruri într-o perioadă mai scurtă.”
Reforme economice și presiunea pe buget
Premierul a subliniat că reducerea cheltuielilor statului este inevitabilă, iar eficientizarea administrației rămâne singura soluție pentru echilibrarea bugetului.
„Putem face asta dacă avem o administrație eficientă […] dacă nu ne batem joc de banii publici și dacă administrăm lucrurile corect, transparent. Asta e singura soluție”, a spus Bolojan.
În paralel, acesta a anunțat că noua lege a salarizării nu va reduce veniturile bugetarilor. Premierul spune că va aduce o reorganizare a sistemului.
,,România s-a angajat pentru a accesa fondurile din PNRR că va veni cu o legea a salarizării unitare până în vară. De adoptarea ei depinde accesarea a 700 de milioane de euro.
Per total această lege nu va scădea niciun venit din sectorul bugetar, care înseamnă salariu plus sporuri. Cei care azi au câștiguri mai mari decât s-ar cuveni ca urmare a clasificării funcțiilor să rămână la venitul de acum până vor fi ajunși din urmă de cei cărora le vor crește salariile an de an.”, a declarat premierul.
Sistemul de pensii
Un alt subiect major abordat a fost reforma sistemului de pensii, în special pentru categoriile care ies mai devreme din activitate.
Bolojan a indicat că va crește vârsta de pensionare pentru militari și polițiști, precum și stagiul minim de cotizare, în contextul presiunii demografice și bugetare.
,,Fondul de pensii dacă nu e alimentat de la bugetul de stat nu poate asigura pensiile în plată. Una dintre cauze e demografia. Pentru categoriile care au vârsta de pensonare mult mai devreme, nu mai e sustenabil. Va crește vârsta de pensionare la militari, la polițiști. Vom încerca să venim săptămâna viitoare cu un proiect.”, a transmis Ilie Bolojan.
Totodată, premierul a avertizat că instabilitatea politică poate afecta implementarea PNRR, motiv pentru care schimbările administrative trebuie făcute cu prudență.
Fără negocieri oficiale cu AUR
În contextul discuțiilor despre o posibilă moțiune de cenzură, premierul a declarat că nu au existat negocieri oficiale cu AUR. Cu toate acestea, el a subliniat importanța dialogului între parlamentari.
El a adăugat că unele dintre propunerile AUR, precum reducerea numărului de parlamentari sau diminuarea subvențiilor pentru partide, pot fi discutate. Reamintim că acestea erau câteva dintre condițiile pe care George Simion le punea partidelor coaliției pentru a se așeza la masă și a discuta.
Listarea companiilor de stat
Premierul a confirmat că în Guvern există analize privind listarea unor pachete minoritare din companiile de stat. Acestea sunt văzute ca o soluție pentru creșterea transparenței și eficienței.
Procesul este însă unul de durată, estimat la cel puțin un an. Potrivit acestuia, ar urma să aducă investitori privați în management, fără ca statul să piardă controlul.