5 luni de criză politică suprapusă peste o perioadă economică nefastă cu deficit bugetar mare își lasă o puternică amprentă asupra leului. După ce un euro s-a scumpit cu aproape 20 de bani într-un an, ultimele luni din 2026 ar putea accelera devalorizarea. Instabilitatea politică îi face pe mulți investitori să își proteje activele în moneda europeană. Asta duce la scăderea leului în raport cu euro.
Euro ar putea ajunge la 5,40 lei până la finalul anului
Consultantul financiar, Adrian Negrescu, a făcut o analiză din care reiese că un euro ar putea ajunge până la 5,40 de lei până la finalul anului. Asta va duce la o scumpire a traiului pentru toți românii, pentru că va însemna alimente de import mai scumpe și facturi mai mari.
„Nu e exclus ca în zilele următoare, mai ales că avem acest vot în Parlament, să trecem de 5,3 lei. Iar în perspectiva următoarelor luni, mi-e teamă că dacă nu vom repune decizia asta administrativă pe linia de plutire. Alfel spus, să avem un guvern capabil să ia niște decizii menite să ajute economia să iasă din criza în care se află, mi-e teamă că ne ducem spre 5,3 lei.” Asta arată Adrian Negrescu pentru publicația Gândul.
Alexandru Nazare cere continuarea fiscalizării
În tot acest timp dobânzile la care România se împrumută sunt la un nivel ridicat, în jurul procentului de 7,5%. În plus țara noastră depinde decisiv de evaluarea pe care o va face agenția de rating S&P. De altfel, Adrian Negrescu avertizează că probabilitate retrogadării la categoria Junk în următoarele 6-12 luni este de 50%.
Un avertiment major a transmis, de la BNR, și ministrul interimar de Finanțe, Alexandru Nazare. „Astăzi venim dinspre 9% deficit spre 3. Suntem undeva la mijlocul drumului și am auzit, nu o dată, de mai multe ori, opinii că am putea să facem o pauză. Ne mai oprim un pic, să zicem, ajungem la 6 și mai stăm. Nu cred că ne permitem. Astăzi, în situația în care este România astăzi, nu ne putem permite să ne oprim. Astăzi, în situația în care este România astăzi, nu ne permitem să ne oprim.”
Aderarea la euro, cel mai devreme în 2035
Alexandru Nazare a vorbit și aderarea la moneda Euro. Pentru a putea începe procedura, în primul rând țara noastră trebuie să revină la un deficit bugetar de cel mult 3% din PIB. Ministrul interimar spune că dacă îndeplinim acest obiectiv până în 2030, am putea adopta euro în 2035.
Consultantul Adrian Negrescu a calculat impactul crizei politice în costul economic. „Am ajuns la concluzia că fiecare lună de criză politică, cu efecte directe în cotațiile dobânzilor, în cotația cursului valutar, în dobânzile la care se împrumută populația, costurile cu inflația, toate astea înseamnă undeva la nivel de două miliarde de euro pe lună.” Astfel, potrivit acestui calcul, criza politică vine deja cu un cost de 8 miliarde de euro.
