Cum înțelegem cu adevărat adolescenții? Psihologul Florentina Niculescu: „Dependența nu este o problemă de caracter, ci o problemă de conexiune”

Psihologul clinician Florentina Niculescu atrage atenția, într-un interviu pentru NewsEdge, că fenomenul este adesea înțeles greșit. Potrivit acesteia, dependența nu este un defect de caracter și nici o lipsă de voință. Este o încercare a creierului de a face față unei suferințe emoționale.

„Fenomenul dependenței nu este o slăbiciune morală, un defect de caracter și nici un simplu viciu al voinței. Din perspectivă clinică, el reprezintă, înainte de toate, un răspuns adaptativ, o încercare dureroasă a unui sistem nervos de a supraviețui și de a se autoregla în fața unor condiții de viață dificile sau a unei suferințe emoționale copleșitoare”, explică specialistul.

Această perspectivă este susținută de cercetările din neuroștiințe, psihologie clinică și psihiatrie. În cazul copiilor și adolescenților, riscurile sunt și mai mari deoarece creierul și mecanismele de reglare emoțională sunt încă în dezvoltare.

Primele semne ale unei dependențe apar mult înainte ca problema să fie evidentă

Florentina Niculescu spune că primele semnale sunt greu de observat. De cele mai multe ori, ele seamănă cu schimbările normale ale adolescenței, motiv pentru care sunt trecute cu vederea.

Un prim indicator este schimbarea treptată a priorităților. Copilul începe să renunțe, puțin câte puțin, la activitățile care îi făceau plăcere. Timpul petrecut cu familia, hobby-urile sau odihna sunt înlocuite de jocuri video, telefon sau rețele sociale. Specialistul atrage atenția că nu este vorba despre o schimbare bruscă, ci despre una care apare progresiv și devine constantă.

Un alt semnal important este folosirea unei activități drept refugiu emoțional. Dacă adolescentul caută mereu aceeași ocupație atunci când este trist, dezamăgit sau după un conflict, aceasta nu mai reprezintă doar o metodă de relaxare. „Activitatea nu mai este doar o formă de relaxare, ci devine o «trusă de prim ajutor» emoțional.”

De asemenea, părinții ar trebui să observe reacțiile exagerate atunci când copilului îi este limitat accesul la telefon, jocuri sau alte activități preferate. „O reacție de furie intensă sau defensivă atunci când o activitate este limitată temporar ne poate indica faptul că sistemul nervos al copilului resimte acea oprire ca pe o pierdere majoră.”

Psihologul subliniază că fiecare dintre aceste comportamente poate fi normal dacă apare ocazional. Însă atunci când ele devin rigide și persistente, pot reprezenta un semnal că adolescentul are nevoie de ajutor.

Diferența dintre pasiune și dependență

O altă confuzie frecventă este diferența dintre pasiune și dependență. Mulți părinți se întreabă dacă interesul foarte mare pentru un hobby trebuie să îi îngrijoreze. Răspunsul este că intensitatea nu este criteriul principal.

Potrivit criteriilor clinice inspirate din DSM-5 și din cercetările Organizației Mondiale a Sănătății privind Gaming Disorder, problema apare atunci când persoana își pierde controlul asupra comportamentului. Dependența înseamnă incapacitatea de a opri activitatea chiar și atunci când adolescentul își dorește acest lucru. Apar simptome de sevraj, precum anxietate, iritabilitate sau agitație atunci când activitatea este întreruptă. În plus, sunt afectate școala, relațiile cu cei din jur, igiena sau alte domenii importante ale vieții.

În schimb, o pasiune autentică rămâne sub controlul persoanei și nu produce consecințe negative asupra funcționării zilnice. Florentina Niculescu consideră că părinții ar trebui să evite interdicțiile drastice și să încurajeze copiii să își diversifice sursele de satisfacție și echilibru emoțional, păstrând dialogul deschis.

Ce suferință ascunde, de fapt, comportamentul dependent

În opinia psihologului, întrebarea esențială nu este ce consumă sau ce face copilul, ci ce încearcă să aline prin acel comportament. Specialistul face trimitere la Ipoteza Automedicației, formulată de Khantzian, potrivit căreia dependența nu reprezintă o căutare a plăcerii, ci o încercare disperată de a reduce o durere emoțională. „Dependența nu este o căutare egoistă de plăcere, ci o căutare disperată de confort.”

În cazul copiilor și adolescenților, această suferință este legată adesea de singurătate, sentimentul că nu sunt înțeleși, anxietatea socială sau experiențele traumatice. Substanțele, jocurile video sau rețelele sociale oferă o reglare emoțională rapidă, însă doar temporară.

Florentina Niculescu explică faptul că neuroștiința confirmă acest mecanism. Comportamentele adictive activează sistemul cerebral responsabil de anticipare și recompensă, diminuând pentru scurt timp senzația de suferință emoțională. Mai multe cercetări recente privind experiențele adverse din copilărie au demonstrat că traumele timpurii cresc semnificativ riscul dezvoltării dependențelor.

„Copilul nu caută distrugerea, ci ameliorarea unei dureri pe care nu o mai poate duce singur.”

Cum influențează familia riscul de dependență?

Specialistul atrage atenția că mediul familial joacă un rol decisiv în dezvoltarea unui copil. Nu este vorba despre a găsi vinovați, ci despre înțelegerea unor mecanisme care pot crește vulnerabilitatea la dependențe fără ca părinții să își dea seama. Florentina Niculescu spune că anumite stiluri parentale pot favoriza apariți comportamentelor adictive. Cercetările recente arată că unul dintre cei mai importanți factori de risc este controlul psihologic exercitat asupra copilului. Acesta nu înseamnă stabilirea unor reguli sau limite sănătoase, ci folosirea vinovăției, manipulării emoționale sau invalidarea constantă a emoțiilor copilului.

O meta-analiză publicată în Frontiers in Public Health, care a analizat datele a aproape 2.000 de adolescenți, a concluzionat că acest tip de control reprezintă un predictor important al dependenței de internet.

La polul opus se află și parentalitatea de tip „elicopter”, caracterizată prin supraprotecție și control excesiv. Potrivit unui studiu publicat în revista Youth în 2024, acest stil parental este asociat cu anxietate crescută, autoeficacitate redusă și dificultăți de adaptare, factori care pot favoriza apariția dependențelor.

În același timp, lipsa sprijinului emoțional autentic îi determină pe mulți adolescenți să caute validare și confort în mediul online sau în alte comportamente de risc. „Părinții au nevoie de ghidaj și susținere, nu de judecată, pentru a transforma aceste tipare în surse de siguranță.”

De la traume la dependență. Ce arată cercetările?

Traumele din copilărie reprezintă un alt factor major. Cercetările privind Experiențele Adverse din Copilărie (ACEs) au demonstrat că abuzul, neglijarea și disfuncțiile familiale cresc semnificativ riscul dezvoltării dependențelor mai târziu.

Un studiu longitudinal publicat în Scientific Reports în 2026 a arătat că adolescenții cu scoruri ridicate privind experiențele adverse din copilărie au prezentat mai multe simptome de stres post-traumatic și un risc crescut de tulburări legate de consumul de substanțe, chiar și după eliminarea altor factori de risc.

În ceea ce privește tipurile de dependențe întâlnite cel mai des, datele Organizației Mondiale a Sănătății din 2024 arată că utilizarea problematică a jocurilor video afectează aproximativ 12% dintre adolescenți, iar dependența de rețelele sociale aproximativ 11%.

În paralel, consumul de alcool și marijuana rămâne una dintre cele mai importante probleme întâlnite în practica clinică.

Dependențe care trec mult mai ușor neobservate

Florentina Niculescu vorbește despre dependența de validarea primită pe rețelele sociale, unde adolescentul caută permanent aprecieri și confirmări pentru a reduce anxietatea.

O altă problemă în creștere este consumul compulsiv de conținut pornografic, care apare la vârste din ce în ce mai mici. La acestea se adaugă jocurile de noroc online, ușor accesibile de pe telefonul mobil, dar și o formă nouă de dependență, aflată în expansiune. Pe plan comportamental apar modificări ale programului de somn, neglijarea igienei personale, renunțarea la activitățile extracurriculare, schimbarea cercului de prieteni și o nevoie exagerată de intimitate.

Un alt indicator important este iritabilitatea puternică atunci când activitatea problematică este întreruptă. Florentina Niculescu explică faptul că aceste schimbări au și o explicație biologică.

În adolescență, cortexul prefrontal, responsabil de autocontrol și luarea deciziilor, nu este complet dezvoltat. Acesta ajunge la maturitate în jurul vârstei de 25 de ani. În schimb, sistemul limbic, implicat în recompensă și emoții, este mult mai activ, ceea ce face adolescenții mai vulnerabili la comportamentele adictive.

Care este cel mai important factor de protecție

Psihologul atrage atenția că există o diferență majoră între stabilirea unor limite sănătoase și controlul excesiv. Potrivit acesteia, regulile clare, predictibilitatea și monitorizarea făcută cu empatie au un rol protector.

În schimb, manipularea emoțională, umilirea, pedepsele exagerate sau confiscarea dispozitivelor fără dialog pot agrava situația. „Nu prezența limitelor este problema, ci absența relației calde în care acele limite sunt ancorate.”

Specialistul spune că adolescentul care se simte controlat fără să fie ascultat va ascunde și mai bine comportamentul problematic și își va pierde încrederea în adult. Printre cele mai frecvente greșeli făcute de părinți se numără minimalizarea problemei.

Expresii precum „este doar o fază” sau „toți copiii fac asta” întârzie intervenția și permit agravarea situației. O altă greșeală este reacția impulsivă bazată exclusiv pe pedepse, interdicții și amenințări.

Conexiunea cu familia, cea mai eficientă prevenție a dependențelor

Florentina Niculescu explică faptul că aceste măsuri nu rezolvă cauza reală a comportamentului și pot deteriora relația dintre copil și familie. De asemenea, este greșită convingerea că adolescentul poate renunța doar prin voință. „Dependența implică modificări reale la nivelul circuitelor cerebrale de recompensă și control. Ea nu dispare printr-o simplă hotărâre fermă.” În cazurile severe este necesară intervenția unui specialist și sprijin constant din partea familiei.

Întrebată care este cel mai important lucru pe care îl pot face părinții pentru a reduce riscul apariției dependențelor, Florentina Niculescu indică un singur element comun tuturor cercetărilor: calitatea relației dintre copil și adultul de referință.

Unul dintre cele mai răspândite mituri este acela că dependența reprezintă o problemă de caracter. „Dependența nu este o problemă de caracter, ci o problemă de conexiune.” Psihologul subliniază că persoanele care dezvoltă dependențe nu sunt mai slabe sau mai puțin capabile decât ceilalți. De cele mai multe ori, ele încearcă să gestioneze o suferință pentru care nu au avut suficiente resurse emoționale și relaționale.