Când Paștele devine un test emoțional. Psihologul Liviu Saizescu: „Așteptările nerealiste sunt ca un scenariu scris în piatră”

Psihologul Liviu Saizescu explică, într-un interviu acordat News Edge, de ce sărbătorile pot deveni, paradoxal, o sursă de disconfort emoțional profund.

„Există o prăpastie între ‘povestea ideală’ a sărbătorilor – aceea pe care o știm cu toții din reclame, filme sau poveștile bunicilor – și realitatea brută a emoțiilor noastre. În loc să fie un refugiu, Paștele devine un fel de examen: «Ar trebui să fiu fericit. Dacă nu sunt, ce e greșit la mine?» Paradoxul? Tocmai această presiune ne îndepărtează de starea de bine”, punctează Liviu Saizescu.

Presiunea fericirii și vina care o însoțește

Psihologul explică faptul că această presiune se construiește în timp, din două direcții majore. Pe de o parte, există normele sociale interiorizate încă din copilărie. Oamenii învață, fără explicații, că sărbătoarea trebuie să arate într-un anumit fel și să fie însoțită de anumite emoții. „Le absorbim fără să ne dăm seama, de mici, din priviri, din tăceri, din «hai, zâmbește, că e sărbătoare»”, spune Saizescu. 

Pe de altă parte, presiunea este alimentată constant de mediul extern. „Toate reclamele, toate postările de pe rețelele sociale spun aceeași poveste: «sărbătorile = fericire maximă». Și o spun atât de des, atât de uniform, încât începem să credem că așa stau lucrurile.”

În acest context, orice abatere de la scenariul ideal produce nu doar disconfort, ci și vinovăție. „Dacă ești trist în perioada sărbătorilor, nu doar că ești trist. Pe deasupra, te simți și vinovat că ești trist. Și asta e o povară dublă”, explică psihologul. El subliniază că încercarea de a corecta această stare prin forță nu funcționează. „Studiile arată clar: încercarea de a suprima forțat emoțiile negative… le intensifică. Fix efectul invers față de ceea ce ne dorim. Cu cât spui mai tare «trebuie să fiu fericit», cu atât fericirea se îndepărtează.”

Sărbătorile ca amplificator al vulnerabilităților

În opinia specialistului, ceea ce este numit frecvent „anxietatea de sărbători” nu reprezintă o tulburare distinctă, ci un context care scoate la suprafață probleme deja existente. „«Anxietatea de sărbători» nu este o tulburare clinică distinctă. Este, mai degrabă, un declanșator situațional puternic. Pentru unii, este doar o stare trecătoare – iritație, oboseală, un preț mic plătit pentru bucuria din jur. Pentru alții însă – cei care trăiesc deja cu anxietate, depresie sau un trecut familial dureros – sărbătorile devin un amplificator. Scot la suprafață ceea ce de obicei reușim să ținem sub cheie.”

Această perspectivă explică de ce reacțiile diferă atât de mult de la o persoană la alta. Pentru unii, disconfortul trece rapid. Pentru alții, devine copleșitor. Psihologul insistă asupra ideii că această vulnerabilitate nu trebuie privită ca un eșec, ci ca o realitate psihologică firească.

Oboseala, rutina pierdută și golurile care devin vizibile

Pe lângă dimensiunea emoțională, există și o presiune practică semnificativă. „Agenda supraîncărcată – gătit, curățenie, cumpărături, împăcat toate rudele. Epuizarea fizică duce inevitabil la epuizare emoțională. Nu e vorba doar despre oboseală – e vorba că nu mai ai resurse să fii prezent”, explică Saizescu. În același timp, rutina zilnică dispare, iar acest lucru destabilizează în special persoanele anxioase. „Rutina e ca o balustradă psihologică. Fără ea, persoana anxioasă se simte ca pe gheață subțire.”

Pentru mulți oameni, sărbătorile aduc și o confruntare directă cu lipsurile. „Dacă ai pierdut pe cineva, dacă ești singur, dacă relația cu părinții e dificilă… atunci discrepanța dintre «normalul» sărbătorii și realitatea ta doare. Nu doar că ești trist – dar ești trist într-un context în care toți par fericiți.” Această experiență creează un sentiment profund de izolare, chiar dacă te afli în mijlocul unei mulțimi.

Comparația socială și iluzia perfecțiunii

Un alt factor important este comparația socială, amplificată de rețelele digitale. Psihologul descrie mecanismul: „Acolo nu vezi realitatea. Vezi doar colajul perfect: farfurii pline, copii zâmbind, lumina blândă de seară, filtre, unghiuri alese cu grijă. Ce nu vezi? Certurile din bucătărie. Oboseala de după trei zile de gătit. Ruda care a plecat supărată de la masă.”

În aceste condiții, oamenii ajung să compare viața lor reală cu o versiune idealizată a vieții altora. „Ajungi să-ți compari realitatea ta imperfectă cu iluzia perfectă a altora. Rezultatul? O întrebare care doare: «Ce e în neregulă cu mine?» Și în cultura românească, unde ospitalitatea, masa bogată și atmosfera „ca la carte” sunt semne de statut și de respect, această presiune e și mai mare. Nu e doar despre fericire – e despre cum ești văzut, despre dacă ești „destul de bun”.

Familia, regresia emoțională și conflictele care revin

Relațiile de familie joacă un rol central în această ecuație. Psihologul explică faptul că timpul petrecut împreună nu este neutru din punct de vedere emoțional. „Te scoate din viața de adult și te aruncă înapoi în regulile vechi. Nu poți fugi, nu poți amâna. Devine o oglindă forțată – vezi realitatea relațiilor, iar ea te vede pe tine.”

În acest context apare fenomenul de regresie emoțională. „În preajma familiei de origine, revii involuntar la moduri de a simți și de a reacționa specifice unei vârste mult mai mici. Nu e o alegere. Nu e imaturitate. Este un reflex psihologic.” Saizescu oferă și un exemplu sugestiv: „La 35 de ani, mama îți spune «nu ai mâncat destul» sau «de ce nu te-ai îmbrăcat mai bine?». Și tu simți aceeași frustrare neputincioasă ca la 15 ani.”

În plus, sărbătorile reactivează conflicte mai vechi. „Mirosul de cozonac, tonul vocii mamei, modul cum e aranjată masa – toate sunt chei care deschid uși pe care credeai că le-ai încuiat. Nu îți amintești din prima: „acum 20 de ani s-a întâmplat cutare”. Pur și simplu simți aceeași strângere de inimă, aceeași furie, aceeași neputință. Fără să știi de ce.

Și mai e ceva. În viața de zi cu zi avem un lux: putem evita. Nu stăm cu rudele dificile ore în șir. Putem tăia un telefon scurt, putem spune „am treabă”. La masa de Paște însă, ești acolo. Blocat. Ore întregi, poate chiar zile. Și atunci, conflictul care dormea liniștit iese inevitabil la suprafață. Nu pentru că ești răzbunător, ci pentru că ai fost pus în aceeași cușcă emoțională ca acum 20 de ani”, explică psihologul.

Limite, simptome și momentul în care e nevoie de ajutor

În fața acestor tensiuni, stabilirea limitelor devine esențială, chiar dacă este dificilă din punct de vedere cultural. „În cultura noastră, a pune o limită este confundată cu a fi «nepoftit» sau «rece». Dar limitele sănătoase nu strică atmosfera – lipsa lor o strică”, spune Saizescu. El recomandă formulări clare și calme: „Rămân până la ora 18:00, apoi plec. Mă bucur că sunt aici” sau „Înțeleg grija ta, dar nu vorbesc despre asta acum.”

Anxietatea de sărbători se manifestă pe mai multe planuri: gânduri repetitive, iritabilitate, tensiune fizică, insomnie sau comportamente de evitare. 

„În plan psihic, apar gânduri care se învârt în cerc – psihologii le numesc ruminații. Te simți iritabil fără un motiv clar, ai senzația că „nu mai poți”, îți este greu să te concentrezi și trăiești cu o așteptare anxioasă a momentelor tensionate. Știi că o să se întâmple ceva, dar nu știi exact când.

În plan fizic, corpul vorbește înaintea minții. Tensiune în umeri și maxilar, dureri de cap, somn agitat sau insomnie. Mâncatul devine emoțional – fie mănânci prea mult ca să te liniștești, fie pierzi complet pofta de mâncare. Și palpitațiile, acea senzație că inima îți fuge.

În plan comportamental, începi să eviți anumite rude, consumi mai mult alcool decât de obicei, sau te apuci de o curățenie obsesivă ca să nu stai la discuții. Ori pur și simplu te retragi în telefon sau în fața televizorului, prezenți fizic, dar absenți cu totul”, punctează Liviu Saizescu.

Psihologul face o distincție importantă între stresul temporar și o problemă mai profundă. „Stresul normal de sărbători este ca o furtună trecătoare… Dar problema începe când furtuna nu mai trece.” Dacă simptomele persistă, dacă apar atacuri de panică sau izolarea devine constantă, este recomandat ajutorul unui specialist.

Sărbătorile nu trebuie să arate într-un anumit fel pentru a avea sens. Ele nu sunt un test al fericirii, ci un context care scoate la suprafață ceea ce există deja. Iar această realitate, oricât de incomodă ar fi, poate deveni primul pas spre o înțelegere mai sinceră a propriei vieți emoționale.