Cum arată să zbori ca un VIP fără avion privat. 1.300 de dolari pentru un terminal de lux

Cum arată să zbori ca un VIP fără avion privat. 1.300 de dolari pentru un terminal de lux
Imagine Cum arată să zbori ca un VIP fără avion privat. 1.300 de dolari pentru un terminal de lux e povestea unei jurnaliste; sursa foto: Miami International Airport Facebook
Terminalul PS din Miami oferă pasagerilor dispuși să plătească între 1.300 și 4.950 de dolari o experiență completă de călătorii de lux, fără a fi nevoiți să cumpere bilet la clasa business sau avion privat. Jurnalista Dawn Gilbertson de la Wall Street Journal a testat personal serviciul, plătind 1.300 de dolari pentru acces la acest spațiu privat din apropierea aeroportului Miami. Suma este de aproape trei ori mai mare decât costul biletului ei dus, la clasa economică.

Terminalul PS transformă complet experiența unei plecări obișnuite din aeroportul Miami, oferind pasagerilor un traseu paralel, ferit de aglomerație, cozi și stres. Conceptul de călătorii de lux fără biletul scump la clasa business câștigă tot mai mult teren în Statele Unite, iar reportajul din Wall Street Journal arată, pas cu pas, cum funcționează acest tip de serviciu premium, de la sosirea cu mașina, până la urcarea directă pe scara avionului.

Ce oferă, concret, un abonament la terminalul privat

Terminalul PS a pornit, în 2017, sub numele Private Suites, ca refugiu ferit de paparazzi pentru celebritățile din Los Angeles. S-a extins ulterior la Atlanta, în 2023. Operatorul francez de aeroporturi Groupe ADP a preluat compania în 2024, iar în ultimele luni au fost deschise noi puncte de lucru la Miami și Dallas/Fort Worth.

Aceste terminale, situate în clădiri private, în afara aeroportului propriu-zis, funcționează practic ca niște saloane business-class duse la extrem. Oferă check-in separat, control de securitate propriu, precum și proceduri individuale de vamă și imigrare. Se adaugă și un avantaj considerat, altfel, aproape imposibil de cumpărat. E transportul direct cu mașina până la avion, privilegiu rezervat, în mod normal, doar pasagerilor cu statusuri secrete de fidelitate la companiile aeriene.

Accesul nu ține cont de clasa la care zbori, economică sau business, ci exclusiv de cât ești dispus să plătești. Un abonament costă între 1.250 și 4.850 de dolari, plus taxe suplimentare la fiecare vizită, iar un permis de o singură zi variază între 1.300 și 4.950 de dolari.

O sosire demnă de covorul roșu

Jurnalista Wall Street Journal a plătit 1.300 de dolari pentru a testa noul terminal din Miami, o clădire de 34.000 de metri pătrați, deschisă la finalul lunii iunie într-o fostă clădire Pan Am, aproape de câteva hoteluri economice de aeroport. Suma reprezenta aproape triplu față de prețul biletului ei, cumpărat la clasa economică pe American Airlines.

Rezervarea nu a decurs, însă, fără emoții. Făcută cu peste o săptămână înainte de zbor, cu detaliile de zbor și de card furnizate din timp, confirmarea a venit abia cu mai puțin de 48 de ore înainte de plecare. Adică după ce jurnalista a contactat direct compania pentru a-și verifica statusul, fără să dezvăluie identitatea sa profesională. Motivul întârzierii era că au prioritate membrii cu abonament, nu clienții ocazionali.

La sosire, toate neplăcerile au fost uitate. Trei angajați și un reprezentant American Airlines au întâmpinat-o exact ca pe o vedetă de covor roșu. Bagajele i-au fost duse pe scări, iar cartea de îmbarcare i-a fost adusă direct la locul din salon. E termenul folosit de companie pentru zona de lounge destinată pasagerilor care nu au ales una dintre suitele private.

Șampanie, caviar și un cont care se anulează singur

Puțin după ce s-a așezat, un chelner pe nume Juan a întrebat-o dacă dorește serviciul de șampanie și caviar. Deși nu mai comandase niciodată acest deliciu, nici măcar în plin trend al „caviar bum”-ului, jurnalista a acceptat oferta specifică terminalului PS.

A primit un pahar de Veuve Clicquot Rosés rece, una dintre multiplele variante disponibile, urmat, la scurt timp, de o tavă cu caviar Calvisius din Italia, servit pe gheață, alături de cinci blinele, smântână, ceapă verde și chipsuri de cartofi. Meniul complet include și mic dejun, iar jurnalista a ales, la prânz, un sandvici Cubano, completat cu fursecuri cu ciocolată luate la pachet, livrate elegant, într-o pungă-cadou.

Nu putea lipsi nici experiența cocktailului Centurion Quiet Reserve, băutură rezervată, în mod normal, exclusiv posesorilor cardului American Express Centurion. Este celebrul card neagru, cu taxă de inițiere de 10.000 de dolari și cotizație anuală de 5.000 de dolari. Cubul de gheață avea gravat chiar cuvântul „Centurion”, un detaliu clar gândit pentru fotografiile de rețele sociale.

La final, nota de plată de 211 de dolari a fost integral anulată, totul fiind inclus în prețul accesului. A rămas, totuși, sugestia de bacșiș, între 20% și 25% din valoarea consumației, un detaliu considerat de jurnalistă puțin deranjant, deși a lăsat, până la urmă, un bacșiș generos.

Apartamentele de 5.000 de dolari și drumul direct spre poarta avionului

Pentru cei dispuși să cheltuiască și mai mult, terminalul PS oferă apartamente private de 5.000 de dolari. Ele sunt destinate pentru maximum patru persoane. Amenajate ca niște camere de hotel, cu duș, balcon, minibarul e fără listă de prețuri afișată, dar gustări din abundență. Suitele includ și un sertar cu accesorii Apple pentru încărcare, disponibile gratuit. Unii oaspeți, potrivit unui angajat citat în articol, le golesc complet la fiecare vizită.

Exclusivitatea nu a fost o problemă în ziua vizitei, o duminică dimineață. Jrnalista a fost singura persoană din salon, alături de un fan al Cupei Mondiale care se întorcea acasă. A petrecut acolo două ore și jumătate, față de aproximativ o oră cât a stat celălalt pasager.

Momentul final al experienței a inclus un cadou simbolic. Era o șapcă de baseball inscripționată „I’ve Arrived”. S-a adăugat o plimbare privată de 15 minute pe pista aeroportului. I-a fost alături un fost însoțitor de bord pe nume Luis, care i-a explicat manevrele altor avioane aflate în jur. A urcat direct pe ușa folosită, de obicei, de personalul care manevrează bagajele de cală. Astfel, a ajuns în avion înaintea majorității pasagerilor. Asta deși grupul ei de îmbarcare era abia al cincilea din ordinea normală.

Concluzia: un moft scump, dar ispititor

Jurnalista recunoaște, la finalul reportajului, că nu avea nevoie reală de niciunul dintre aceste privilegii. Ea deținea deja TSA PreCheck, programul Clear și acces la mai multe saloane obișnuite de aeroport.

Totuși, pentru cei cu bani de cheltuit sau cu un cont de cheltuieli fără limită, concluzia rămâne fără echivoc: este, într-adevăr, un mod extrem de plăcut de a călători, oricât de puțin necesar ar fi, din punct de vedere strict practic.

0 comentarii Comentarii