Cum a căzut Nicușor Dan între scaunele politicii românești mergând la Consiliul de Pace a lui Trump. Sau nu

Nimic n-a surprins mai mult în politica internă românească din acest an decât brusca schimbare de atitudine a președintelui Nicușor Dan în legătură cu Consiliul de Pace al lui Trump. De la „vom analiza ca să vedem dacă mergem”, o poziție caracteristică șefului statului român prin care urmărește tergiversarea poziționărilor inconfortabile pentru el, până la brusca decizie de a închiria un avion privat și a ajunge în America la întâlnirea cu cel mai aprig dușman al progresiștilor de pretutindeni a fost un pas care dă impresia că se intră într-o nouă eră a imaginii prezindențiale. Ceva s-a întâmplat brusc, șocant și pentru ai lui și pentru adversari și, posibil, cu bătaie lungă.

Cum au reacționat „ai lui”

Cum spuneam, luați prin surprindere. Unii mai echilibrat, încercând să justifice pentru publicul simpatizant progresist deciziile președintelui, alții de-a dreptul agresiv. Din prima categorie l-aș cita pe Dan Tăpălagă, care se întreaba dacă Nicușor Dan este doar lent sau împachetat de sistem, admițând totuși că are circumstanțe pentru o apropiere de America lui Trump: „trebuie ținut cont că toate celelalte țări care își permit să-l sfideze pe Trump, inclusiv Polonia, sunt în Europa Centrală sau de Vest. Le ajută geografia. Politica externă duplicitară a României a fost dictată de geografie secole la rând. E ușor să spui de pe margine că trebuie să alegi”.

Celălalt analist al G4media este mai tranșant: „În sfârșit înțelegem conceptul ambiguu de ”independență solidară” introdus de președintele Nicușor Dan în Strategia de Apărare: jucăm la toate capetele. Realpolitik. Fostul activist pare să se transforme într-un Machiavelli cu accente MAGA. Dacă viscolul îi permite, șeful statului va merge în SUA la Consiliul pentru Pace, inventat de Trump ca să nu rateze nici anul acesta Nobelul. Va fi probabil singurul șef de stat din UE alături de Trump, dacă nu îl socotim pe Viktor Orban, calul troian al Rusiei,” scria Cristian Pantazi cu câteva zile înainte evenimentului de la Washington.

Iar Cristian Tudor Popescu depășește limita explicațiilor și se poziționează în zona agresivă: „Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf. Însă prim-ministrului Den nu are de ce să-i fie rușine. A fost decent și sincer, nu a încercat să facă din rahat bici. Marele „súmit”, cu accent pe prima silabă, cu Marco Rubio, vânturat ca sigur de propagandăii prezidențiali, a fost o încrucișare pe hol, cu câteva vorbe schimbate – „de politețe”, cum le-a caracterizat chiar Nicușor. Toate „bilateralele”, inclusiv cu Trump, au fost la fel, cum au arătat toate fotografiile făcute fără AI: pe hol și scurtissime. Cu Trump, a încercat să prelungească momentul „de politețe”, dar a fost zgornit de un agent din unitatea de protecție.” Să recunoaștem, un text pe care nu l-ar fi scris cu câteva săptămâni în urmă.

Ce-au zis „ceilalți”

Pe zona echilibrată a analizei politice conservatoare decizia președintelui a fost binevenită: mulți analiști și comentatori au salutat vizita simbolică (în calitate de observator la Consiliul Păcii). Ștefan Popescu a comentat pentru Gândul: „Discursul președintelui Dan a fost corect calibrat, iar oferta României,  onorabilă. Totuși, momentul nu a avut greutatea unui punct de inflexiune : numeroși alți invitați au intervenit înainte și după el, diluând impactul politic. Elementul cu adevărat semnificativ este altul. România continuă să aibă o valoare de întrebuințare pentru Washington, însă nu în cheie anti-rusă. Interesul american pare să se deplaseze către proiecția strategică spre Orientul Apropiat și Mijlociu, cu Marea Neagră ca platformă logistică. În această lectură, invitația adresată lui Nicușor Dan trebuie interpretată mai degrabă ca un semnal de aliniere la noua viziune regională americană.” Un punct de vedere neabordat de majoritatea analiștilor, dar care pare extrem de rezonabil dacă urmărim pașii de luare în control a principalelor zone cu resurse minerale de pe glob, pe care administrația Trump îi face cu viteza luminii.

În zona suveranistă, care a negat orice fel de importanță a vizitei la Washington, îl găsim, destul de previzibil, pe Ion Cristoiu: „Poate că în acest plan sau o strategie de recâștigare a încrederii Americii, a îmbunătățirii a relațiilor, poate că a fost bine că s-a dus. Dar scopul pentru care s-a dus, și anume să arate românilor că el este ținut în brațe de Donald Trump, a fost un dezastru. Așa cum cunosc din 1990 până acum, când președinții care au mare influență în presă (…) se încearcă o acoperire sau o îmbălsămare a dezastrului prin tot felul de manipulări.

Una din acestea este afirmația că după vizită s-a produs o îmbunătățire, o schimbare a americanilor față de România. Cel care ne-a spus asta a fost însuși Nicușor Dan. (…) Și-a făcut un obiectiv din a susține până la această vizită că relația este perfectă. (…) Același personaj a susținut că ceea ce adversarii lui consideră ca fiind o neîncredere, o răcire a relațiilor dintre România și SUA, nu sunt adevărate, ci că totul e bine. Deci, când a mințit Nicușor Dan? Când spunea că nu e nicio problemă sau acum când spune că în urma vizitei s-a schimbat? Deci este o contradicție. Când a mințit, înainte sau acum? După părerea mea, el a mințit înainte, pentru că relațiile erau încordate. A mințit și acum, pentru că nu a schimbat cu nimic această vizită, neîncrederea americanilor față de noi”,

De altfel aceasta este în majoritate și teza suveraniștilor, „s-a dus degeaba, s-a făcut de râs, România nu e în grațiile lui Trump, case closed”.

Cu un plus: faptul că l-a numit pe Nicușor Dan prim-ministru e dovadă că SUA nu recunoaște alegerile din Romania: “În prezentarea tuturor invitaților, președintele SUA, Donald Trump, l-a desconsiderat diplomatic subtil, dar oficial pe Nicușor Dan, numindu-l „prim-ministru” al României. La acest nivel înalt este imposibilă o asemenea „greșeală”. Mesajul este clar: Administrația Trump consideră ilegale alegerile prezidențiale din România, făcute după anularea alegerilor în urma cărora trebuia să iasă președinte Călin Georgescu, potrivit voinței poporului român, călcate în picioare de autorii Loviturii de Stat din țară și străinătate, membri și executanți ai rețelei globaliste antidemocratice”, a scris activenews.ro. 

Ce a dorit de fapt Nicușor Dan prin această vizită de imagine la Trump

Nicușor Dan cel mai probabil nu a vizat să obțină imaginea unui apropiat al lui Trump, ci doar o reluare a relațiilor pe care ambasadorul și ministrul său de externe nu par să i le poată rezolva. Pe lângă incompetență vizibilă la cele două personaje nu doar în relația cu noua administrație republicană, există chiar o tendință de a privi distant și cu oareșce repulsie, dacă îmi este permisă expresia, activitatea și declarațiile președintelui american. O poziție pe care Germania și Marea Britanie vedem că nu și-o permit, dar este îmbrățisată de Oana Țoiu și ambasadorul Muraru de mult timp. Chiar și de primul-ministru Bolojan prin numirea de miniștri cu un background evident antiTrump. Și filiație democrată.

Cum spunea Dan Tăpălagă, România nu-și permite astfel de atitudini. Putem spune public „trupele franceze vor înlocui cu succes plecările americane”, dar cu toții știm că nu e același lucru. Putin deocamdată discută doar cu Trump. Iar prezența americană ne asigură o manifestare a forțelor NATO în spațiul nostru și cel învecinat controlată înțelept în relația cu Rusia.

În al doilea rând, există o imagine care s-a încercat a fi creată de către propaganda pro-Nicușor despre care vorbește Cristoiu, aceea de a părea că între București și Washington totul este perfect. Dacă a fost o solicitare a comunicării de la Cotroceni, e evident o greșeală. Nu te poți baza pe AI, două poze și un discurs în stil Trump (ce-a spus despre România spune zilnic despre oricine pe care nu știe cum îl cheamă, dar față de care vrea să fie políticos) pentru a vorbi de relații bilaterale fructuoase. Mai corectă a fost abordarea lui Johannis în primul mandat al lui Trump: tot o șapcă a primit (și o vizită ce-i drept în grădina Casei Albe), dar și-a pus șapca pe cap, a plătit 2 miliarde pe ceva util pentru România (sistemele Patriot), iar miniștrii săi n-au deviat de la parteneriatul strategic nici cu republicanii nici cu democrații. În plus ambasadorul său la Washington, George Maior n-a mers să facă lobby pe iahtul milionarului de carton Sprânceană.

Este începutul unei repoziționări a lui Nicușor Dan pe eșichierul politic?

Nu cred că acest lucru poate fi exclus, deși nu este deja ceva evident. Nicușor Dan încearcă dinainte de a ajunge președinte să se poziționeze ca o personalitate conservatoare. O personalitate care să atragă din electoratele era să zic stângii și dreptei, dar noțiunile sunt foarte confuze în zilele noastre. În realitate cred că președintele Dan se vrea un lider pentru o parte a USR, o parte a PNL (vezi deplasarea lui Predoiu și întâlnirea sa, oficială, nu pe culoar, cu Tulsi Gabbard), iar ținta sa pentru al doilea mandat ar fi părți importante din zona conservator-moderată (caracterizată prin valori precum religia, familia, valorile economice liberale, respectiv proprietatea, intervenția redusă în economie, taxe decente pentru clasa de mijloc, dar și poziționarea pro UE și SUA), precum și din AUR (zona securist-centristă) și chiar din PSD, dintre cei de linia 2-a care așteaptă să vadă cât „spate” poate oferi președintele. Mă refer mai precis la numirile de procurori și șefi de servicii. Ne amintim că pe vremea lui Traian Băsescu mulți primari din PNL sau PSD ignorau linia partidului în campaniile prezidențiale și beneficiau de imunitate juridică.

Să adăugăm că Trump este o figura populară în România în rândul unei părți bune a populației, a zonei sale conservatoare. Dar nu una suficient de bună pentru ca Nicușor să poarte cu mândrie șapca roșie MAGA. Suficient de importantă însă pentru a se fotografia cu Milei, simbolul unei tranziții economice de dreapta, dure, fără compromisuri, dar cu rezultate. Și cu o investiție de capital american în economia Argentinei pe care România nici n-o poate visa din partea Uniunii Europene.

Concluzie

Viitorul ne va arăta dacă vizita pe picior a lui Nicușor Dan la Washington a fost un joc de imagine intern, o modalitate de a intra în vorbă cu Trump, o tentativă a nu-l enerva pe Trump, începutul unei frumoase colaborări economice româno-americane în domeniul energetic, nuclear și în extracția de gaze din Marea Neagră sau un prim pas al unei repoziționări politice a președintelui român. Ori toate la un loc.

Backgroud

Președintele Nicușor Dan a participat, pe 19 februarie 2026, la Washington, la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, o inițiativă a președintelui SUA, Donald Trump. Din Europa doar doi șefi de stat au participat, Viktor Orban și Nicușor Dan. Cele mai multe țări europene au avut reprezentanți de rang inferior ca observatori. România are statut de observator, iar Nicușor Dan a fost singurul șef de stat din UE dintre țările nemembre prezent la reuniune. În discursul său a oferit expertiza României în refacerea provinciei Gaza și a făcut un inventar al eforturilor deja făcute până acum de statul român și pe care le poate face în continuare. Donald Trump a anunțat donații de 7 miliarde de dolari pentru reconstrucția fâșiei afectate de război, plus alte 10 miliarde donate de SUA. România anunțase anterior că nu va contribui cu miliardul solicitat de președintele american.