Paștele este sărbătoarea luminii, a reînnoirii și a speranței. Pentru români este un ritual al familiei și al mesei împărțite cu cei dragi. Dincolo de ouă roșii, cozonaci și pască, un preparat domină în mod simbolic această perioadă: drobul de miel.
Mielul, în tradiția creștină, este simbolul jertfei lui Hristos. Consumul acestuia la masa de Paște are rădăcini profunde în obiceiurile străvechi de sacrificiu ritual. În România, acest simbolism s-a transformat într-un preparat culinar reprezentativ, drobul de miel.
O moștenire culinară, drobul, îmbină ingeniozitatea țăranului român cu respectul față de animalul sacrificat. În vremurile în care risipa nu-și avea locul, dar nici nu-ți puneai întrebarea cât mă costă, măruntaiele mielului, ficatul, inima, plămânii, erau transformate într-un fel de mâncare gustoasă, cu verdețuri proaspete din grădină, legate cu ouă și coapte în prapurul mielului.
Drobul își are rădăcinile în zona rurală, acolo unde sacrificiul mielului era parte a unui ritual de purificare și reînnoire, iar masa de Paște era un festin simplu, dar profund.
De unde poți cumpăra drobul
În ultimii ani, fiecare gospodină are posibilitatea de a alege. Poate găti în casă drobul din măruntaie de miel, cu verdețuri și ouă sau îl poate cumpăra. Cât costă să-l prepari în casă, mai mult ca sigur că mult mai puțin decât te-ar costa să-l cumperi. Dar nici varianta de a-l cumpăra nu e simplă. Poți alege să-l cumperi din supermarket, o variantă ambalată, cu un termen de valabilitate destul de lung. O altă opțiune de a avea pe masa de Paște drob este să-l comanzi la o băcănie artizanală. Atenție, însă, majoritatea băcăniilor artizanale cer o precomandă cu cel puțin 5-7 zile înainte de ridicare sau livrare. Nici stocurile nu sunt mari într-o astfel de băcănie.
Catering și livrare de cantități mari, firmele din acest segment produc volume mari și au prețuri competitive, fiind varianta cea mai populară pentru familii. Și nu în ultimul rând, pentru cei care nu se uită la cât costă, cateringul premium reprezentat de către restaurante cunoscute, băcănii artizanale bio. O să luăm pe rând fiecare opțiune pe care o aveți și o să vă spunem cât costă, alegerea va fi cu siguranță în funcție de bugetul fiecăruia.
Iată cât costă drobul în cele mai mari supermarketuri:
La Lidl, sub marca Cămara Noastră sau furnizori locali, drobul de miel costă 48 lei/kg.
Mega Image, prin brandul Gusturi Românești, oferă caserole de 400g la prețul de aproximativ de 36 lei (91,73lei/kg).
În Carrefour, găsești drob de miel la kilogram sau jumătăți de kilogram. Drobul de la Meda costă 52,90 lei, restul sortimentelor au prețuri între 55 și 60 lei/kg.
La Kaufland drobul ambalat la vitrina asistată sau auto-servire se situează în jurul a 45 – 55 lei/kg.
La PENNY drobul de miel este disponibil la prețuri începând de la aproximativ 45 – 48 lei/kg în cadrul ofertelor speciale de Paște valabile din 8 aprilie 2026.
Auchan vinde sub brandul propriu Gustaro, o caserolă de 400g care costă 28 lei.
La Profi, drobul de miel ambalat (branduri precum Malina sau mărci proprii) se situează în intervalul 52 – 58 lei/kg.
Selgros produce drobul în carmangeria proprie și se vinde la kilogram, având un preț de aproximativ 49 – 54 lei/kg.
Metro oferă variante ambalate pentru revânzare sau catering, cu prețuri ce pornesc de la 46 lei/kg pentru cantități mai mari sau oferte de tip multi-buy valabile din 6 aprilie 2026.
Iată cât mai costă în băcăniile care au în acest an drob la vânzare
Nasul Roșu: Disponibil în porții de 550g la prețul de aproximativ 54,73 lei/ bucata (99,50 lei/kg). Folosesc ingrediente de la propria fermă.
Zimbria: Au în ofertă drobul de miel tradițional (caserolă de 410g) la 60 lei. Alternativ, oferă și drob de curcan pentru cine dorește ceva mai slab.
Bucate pe Roate: Oferă drob de miel ambalat la 800g pentru aproximativ 146 lei.
Băcănia Rod: Drobul este disponibil prin platforma Real Foods, cu un preț de aproximativ 65 lei per caserolă de 500g.
Casa Capșa: O locație cu tradiție care oferă drob de miel preparat după rețete istorice. Drobul este disponibil pentru comandă online, prețul fiind unul premium, reflectând reputația Casei Capșa – 185 lei/kg.
Pentru cei pentru care nu contează cât costă
Bistro Dorobanți: Oferă drob de miel preparat după o rețetă proprie, disponibil pentru comandă online la 145 lei/ kg.
Restaurant Provence: Are în meniu drob de miel la porții de 500g, la un preț de 69 lei/kg, respectiv 138 lei/kg.
Casa Jienilor: Restaurant tradițional care oferă un meniu complet de Paște, incluzând drob de miel la un preț de 145 lei/kg.
Hanu’ Berarilor: Oferă preparate tradiționale prin serviciul lor de livrare (Oala cu bunătăți) sau direct în locații. Drobul lor este adesea inclus în ofertele tip „oală” sau platou festiv. 149.90 lei/kg.