Capcana din viitoarea factură la gaze: prețuri reglementate, costuri ascunse pentru economie

În realitate, avertizează specialiștii din energie, costurile nu dispar, ci sunt redistribuite în economie, iar nota de plată ar putea reveni, indirect, tot la consumatori.

În timp ce populația beneficiază de un preț plafonat, companiile riscă scumpiri de până la 25%, într-un context regional marcat de stocuri reduse și de înlocuirea gazului rusesc cu importuri mai scumpe.

Piață liberă pentru firme

Potrivit legislației promovate de Guvern, prețul gazului marfă pentru consumatorii casnici va fi de 110 lei/MWh, la care se adaugă o componentă de furnizare de 15 lei/MWh și tarifele de depozitare. În schimb, consumatorii non-casnici — adică firmele — vor plăti prețul pieței pe tot parcursul anului.

Problema este că piața liberă a gazelor din România este tot mai puțin lichidă. Producătorii autohtoni, în principal Romgaz și OMV Petrom, sunt obligați să vândă peste jumătate din producție la preț reglementat. În cazul Romgaz, procentul depășește 80%, ceea ce ridică semne de întrebare inclusiv în privința unor planuri strategice, precum eventuala preluare a combinatului Azomureș, mare consumator industrial de gaze.

Potrivit Profit, efectul direct al acestei alocări administrative este diminuarea drastică a tranzacțiilor pe piața liberă. În acest an, pe piața operată de Bursa Română de Mărfuri s-a realizat o singură tranzacție pe termen lung: 46 GWh pentru trimestrul al treilea, la un preț de 160 lei/MWh — cu 50 de lei, adică 45%, peste nivelul impus de guvern pentru populație.

În lunile de iarnă, situația s-ar putea tensiona și mai mult. Dacă producția curentă și gazul extras din depozite nu vor acoperi consumul, va fi aplicată formula de achiziție din proiectul legislativ, care ar putea duce la majorări suplimentare. Asociația pentru Energie Inteligentă estimează că, într-un scenariu cu consum crescut și prețuri spot duble față de nivelul administrativ, facturile casnice ar putea urca cu până la 8%, iar cele ale firmelor cu până la 25%.

Depozite aproape goale și importuri mai scumpe

Contextul european amplifică riscurile. Gradul de umplere a depozitelor din Uniunea Europeană este de doar 32%, mult sub nivelurile din anii anteriori. România stă ceva mai bine, cu 40,5%, însă, odată încheiată iarna, va începe o cursă contracronometru pentru reumplerea stocurilor.

Diferența față de anii trecuți este sursa gazului. În lipsa livrărilor rusești, statele din Europa Centrală și de Est vor concura pentru gaze naturale lichefiate (GNL), în special din SUA importate prin terminalele din Grecia. Aceste volume sunt mai scumpe, iar prețurile de 200–250 lei/MWh din această iarnă ar putea părea „prietenoase” în sezonul următor.

Pentru companii, dilema devine tot mai apăsătoare: să continue producția la costuri energetice mai ridicate și să transfere scumpirile în prețurile finale sau să reducă activitatea ori chiar să închidă porțile. Experiența ultimilor ani arată că multe firme au ales a doua variantă. Azomureș, cel mai mare consumator de gaze din România, este un exemplu relevant.

Efectele invizibile: inflație, importuri și deficit

Intervenția administrativă creează, spun economiștii, o alocare ineficientă a resurselor. Costurile plafonării se regăsesc fie în subvenții și compensări suportate de buget, fie în presiuni inflaționiste și pierderi de competitivitate.

Pe partea de ofertă, firmele încearcă să transfere în prețuri costurile energetice mai mari. Acolo unde nu reușesc, reduc producția, iar piața este acoperită de importuri. Rezultatul: deteriorarea balanței comerciale și presiuni asupra monedei naționale și a puterii de cumpărare.

Pe partea de cerere, menținerea artificială a unui preț scăzut la gaze pentru populație eliberează resurse financiare care sunt direcționate către alte bunuri și servicii. Astfel, crește cererea agregată, validând majorările operate de firme și alimentând inflația dintr-un alt unghi.

Istoria recentă arată că o intervenție a statului este urmată, adesea, de alta, cu impact în deficite mai mari sau în majorări de taxe. În final, facturile aparent „ieftine” la gaze ar putea avea un cost mult mai mare pentru economie — și, indirect, pentru fiecare consumator.