Campionatul Mondial transformă New York-ul într-un oraș vorbitor de spaniolă. Outsidere în semifinale, Spania și Argentina se duelează prima dată pentru titlul mondial

Spania a anihilat complet mijlocul echipei stelare a Franței, iar atacanții de sute de milioane de euro au rămas fără obiectul muncii. Golul lui Gordon i-a radicalizat pe bătăioșii jucători argentinieni, care au năvălit și au tăvălit în propriul careu o echipă cotată la peste un miliard de euro. Banii vorbesc la FIFA, dar pe teren o pot face doar atunci când au mingea. Și au făcut-o, în cazul jucătorilor în alb, marți seara și a celor în albastru, miercuri seara. Pentru că și Spania și Argentina au loturi cotate la mulți bani.

De La Fuente versus Scaloni

Dar dincolo de bani și valoare, cele două echipe au doi strategi deosebiți pe banca tehnică. De La Fuente a arătat lumii întregi că Franța, nu doar că poate fi învinsă, poate fi surclasată. Este cel mai bun cuvânt care definește ce s-a întâmplat pe arena din Dallas marți seară. „Cocoșii”, care aveau cel mai bun atac, în 90 de minute, înaintea meciului, au tras primul șut pe poartă abia în minutul  90.

Rodri, Fabian Ruiz și Olmo au controlat total mijlocul terenului. Astfel, trupa lui Deschamps a rămas fără minge și cu spații imense între linii. Atât între apărare și mijloc, cât și între mijloc și atacul stelar format din  Mbappe, Dembele și Barcola. Olise, cel care trebuia să fie liantul între cele două linii, a fost de nerecunoscut. Mijlocașul lui Bayern a fost blocat permanent de spanioli, care s-au dublat cu o viteză amețitoare.

Spania a dat șah Franței la mijloc și pe benzi

De La Fuente nu a câștigat doar la mijloc, dar și pe benzi. Pedro Porro și Cucurella au făcut un meci excelent și nu i-a scăpat o clipă din marcaj pe fenomenalii atacanți francezi.

Cei doi fundași laterali au fost ajutați permanent pe fază defensivă de unul dintre mijlocașii centrali, dar și de extremele ofensive. Orice duel se transforma automat într-o superioritate zonală a Spaniei. În plus, pe parte ofensivă, Lamine Yamal și-a dominat categoric adversarul, pe Lucas Digne.

Argentina a câștigat după schimbările lui Scaloni

Scaloni a câștigat la schimbări. După golul neanunțat de nimic al Angliei, antrenorul argentinian a riscat și „Pumele” au dominat categoric ultimele 30 de minute ale meciului. Prima dată a întărit banda stângă prin intrarea lui Nico Gonzalez, sacrificând un om de la mijloc. Acțiunile au curs preponderent tot pe banda dreaptă, acolo unde a tras din nou Messi pe final de meci, dar Gonzalez a fost foarte periculos.

8 minute mai târziu, toți fanii Argentinei s-au uitat strâmb la tripla mutare, post pe post, a lui Scaloni. Nu a intrat Lautaro pe care îl aștepta toată lumea, ci… Otamendi. Tehnicianul a vrut însă să se securizeze pe așteptatele contraatacuri ale britanicilor, deoarece Lisandro Martinez avea galben. Ok, că Anglia se baricadează complet în propriul careu și refuză chiar și contraatacurile, nu avea de unde să știe nimeni. Nici măcar Scaloni.

Messi în banda dreaptă, un film cu final previzibil

De Paul i-a luat locul lui Simeone și a oficializat trecerea lui Messi în partea dreaptă. Acolo, unde a primit ajutoare cu forțe proaspete, prin introducerea lui Montiel. Un film pe care l-am mai văzut și cu Egipt, dar pentru care Touchel nu a găsit remediu. Ambele goluri ale „Pumelor” au venit din acea bandă. Messi a măturat tot acolo la 39 de ani și a dat două assisturi, în ciuda faptului că Touchel a schimbat defensiv și a adus întăriri.

Scaloni nu s-a oprit aici. Nu mai avea nici ce pierde și nu mai vedea nici rostul să țină pe teren atâția fundași în condițiile în care chiar și Kane era fundaș. L-a scos pe Tagliafico și l-a introdus pe Lautaro Martinez în minutul 81. 11 minute mai târziu, atacantul lui Cristian Chivu marca golul victoriei și făcea ca stadionul din Atlanta să erupă.

Anglia s-a prăbușit în fața ofensivei totale a Argentinei

Sigur că nu a fost vorba doar despre Scaloni, ci și despre ciudata abordare a lui Touchel. Anglia a marcat la primul șut pe poartă, după 55 de minute de lupte absurde la mijlocul terenului. O primă repriză care poate fi nominalizată, împreună cu Ghana-Panama, la cel mai urât meci de la Campionatul Mondial. Ce vreau să spun este că cele două echipe nu au fost despărțite de nimic până la golul lui Gordon. Echilibrul a fost total.  

Și totuși, Anglia s-a lăsat călărită total de Argentina. Nu a mai ținut deloc de minge, iar atunci când au prins balonul, l-au aruncat cât mai departe de poarta lui Pickford. Anglia s-a comportat ca o echipă mică. Nici RD Congo, când a jucat cu britanicii și i-a condus la pauză, nu a renunțat de tot la contraatac pe asediul insularilor.

Poate că Touchel s-a uitat la atacurile anemice ale Argentinei cu Elveția și a zis că e floare la ureche să reziști 30 de minute așa. Doar că Argentina nu e o echipă care să facă două meciuri slabe la rând. Mai ales când are în spate mii de suporteri care ridică instant nivelul decibelilor și transformă arena într-un infern. Să fim sinceri, Argentina a câștigat meciul încă de la intonarea celor două imnuri.

Ultimul meci al lui Deschamps. Oare și al lui Touchel?

Dar să revenim la finală. Sau la finale, mai bine spus. Deschamps și Touchel au trei zile la dispoziție să își dea seama ce au greșit și să câștige un loc 3 de consolare. Un bronz care nu mulțumește exigenții suporteri ai celor două echipe, dar care încununează un turneu aproape perfect făcut de Franța și Anglia. În plus, Mbappe încă are miza titlului de golgheter. Trofeu la care și Kane și Bellingham încă se uită cu râvnă.

Rămâne de văzut dacă neamțul Touchel mai poate stăpâni orgoliosul vestiar britanic până sâmbătă noapte. Declarațiile de la conferința de presă cu Norvegia deja i-a enervat la maximum pe englezi. Iar peste asta a venit această înfrângere în ultimele minute din semifinală, greu de digerat. Mai ales după ce tehnicianul a comandat o retragere totală, pentru care a fost aspru taxat în presa britanică.

Pentru Deschamps este ultimul meci pe banca „Les Bleus”, înainte de a îi preda ștafeta lui Zidane. Franța are doar 10 victorii în fața Angliei, care are cu 7 mai multe. Dar două dintre ele vin în ultimele două meciuri. Partida precedentă a fost tot la Campionatul Mondial, în sferturile de finală din Qatar. Franța s-a impus cu 2-1, printr-un gol decisiv marcat de Giroud în minutul 78.

Spania – Argentina, meciul invincibililor

Spania – Argentina va fi și un meci al invincibililor. Ibericii au egalat recordul Italiei de 37 de meciuri fără înfrângere, o serie începută încă din 2024. De partea cealaltă, Scaloni și Argentina, au adunat 13 meciuri consecutive fără eșec la Campionatul Mondial. Dacă extindem această statistică la toate turneele finale, ajungem la 19 partide, cu tot cu cele 6 de la Copa America 2024. Competiție pe care Argentina a și câștigat-o.

Este și primul duel în finală între două țări care vorbesc aceeași limbă, după 96 de ani. Doar în prima ediție a Campionatului Mondial s-a mai întâmplat acest lucru, atunci când Uruguay învingea Argentina. „Pumele” vor juca a 7-a finală și a treia din ultimele 4 turnee finale. Sudamericanii au mai avut o perioadă identică în istorie, între 1978 și 1990. Atunci au câștigat două din cele 3 finale. Acum raportul este de unu la unu.

Pentru Spania va fi abia a doua finală, după cea câștigată în 2010. Este însă o încununare a unei noi perioade de dominare completă în fotbalul mondial. De La Fuente reușește să ajungă în două finale consecutive, după cea câștigată contra Angliei, la EURO 2024.

Messi și Lamine Yamal luptă pentru titlul mondial

Meciurile directe dintre Spania și Argentina arată un echilibru total. Fiecare are câte 6 victorii, iar alte două meciuri s-au încheiat la egalitate. O singură dată cele două s-au întâlnit la Campionatul Mondial, în 1966 și atunci s-a impus Argentina. Ultima întâlnire a avut loc acum 8 ani și a fost un eșec răsunător pentru sudamericani, 1-6. Otamendi, Tagliafico și Lautaro Martinez au încă coșmaruri de la acel meci.

Finala va aduce și un duel între Messi și Lamine Yamal, improbabil în 2007, atunci când starul Argentinei poza cu bebelușul Lamine. Trecutul și viitorul Barcelonei și de ce nu, poate chiar al fotbalului, se înfruntă pentru cel mai important titlu al sportului rege. 20 de ani diferență între ei, dar pofta de performanță și de trofee este identică.

Rămâne de văzut dacă Argentina are resursele necesare să se ridice la înălțimea Spaniei. „Pumele” au o zi de odihnă mai puțin și 60 de minute de fotbal în plus pe perioada turneului.