„Noi vom fi bunicuțele pe motor”. Povestea femeilor care au transformat pasiunea pentru motociclism într-o comunitate fără vârstă

„Noi vom fi bunicuțele pe motor”. Povestea femeilor care au transformat pasiunea pentru motociclism într-o comunitate fără vârstă
Imagine „Noi vom fi bunicuțele pe motor” - Povestea WIMA România (sursă foto: Facebook)
În urmă cu două decenii, o femeie singură pe motocicletă întorcea multe capete. Nu pentru că nu existau motocicliste în România, ci pentru că erau puține și aproape invizibile. Astăzi, imaginea a sute de femei care pornesc împreună la drum a devenit o prezență obișnuită în peisajul moto românesc.

În vara lui 2024, peste 250 de femei motocicliste au participat la cea mai mare paradă feminină organizată vreodată în România, în cadrul Rally-ului Internațional WIMA, cel mai important eveniment anual al Women’s International Motorcycle Association. Un spectacol al motoarelor transformat într-o demonstrație a faptului că femeile și-au câștigat locul într-un univers considerat mult timp predominant masculin.

„Când am început, femeile erau prezente, dar nu erau vizibile”, spune Mihaela Hodivoianu, președinta WIMA România și, din 2025, președinta organizației la nivel mondial, într-un interviu pentru News Edge. 

WIMA este una dintre cele mai vechi și mai importante organizații dedicate femeilor motocicliste din lume. Fondată în Statele Unite în anii 1950, este prezentă astăzi în peste 40 de țări și reunește mii de membre de pe toate continentele. WIMA România s-a fondat în 2017, la inițiativa Mihaelei Hodivoianu, și a devenit, în mai puțin de un deceniu, una dintre cele mai active divizii naționale ale organizației. Comunitatea locală numără peste 150 de membre și organizează anual parade, întruniri, cursuri de perfecționare, campanii caritabile și proiecte dedicate siguranței rutiere.

Mihaela Hodivoianu, președinta WIMA România și președinta WIMA International (sursă foto: WIMA România)

Motociclismul feminin nu a apărut peste noapte

Femeile motocicliste au făcut parte din peisajul românesc cu mult înainte de apariția organizațiilor de profil. În perioada comunistă, printre proprietarii de motociclete se aflau și femei. Iar în sportul cu motor existau deja competitoare la motocros, viteză sau îndemânare. Doar că pe atunci ele nu aveau comunități dedicate și nici prea multă vizibilitate. Cele mai multe mergeau pe motor alături de partenerii lor, de prieteni sau făceau parte din grupuri dominate de bărbați.

„Până la existența WIMA în România, femeile motocicliste fie se afiliau vreunui club, fie mergeau cu prietenii, partenerul sau soțul, câteva temerare singure, fiecare în modul în care prefera”, explică Ina Popa, vicepreședinta WIMA România, pentru News Edge. 

Ea subliniază că organizația nu a inventat motociclismul feminin din România, ci a oferit un spațiu în care să devină mai vizibil. „Noi nu am schimbat fața motociclismului feminin, ci i-am dat un cadru în care să se desfășoare și afirme. Avem printre noi o fostă campioană națională la motociclism, care și-a luat primul motor în 1977, dar și fete care abia și-au luat permisul”, spune Ina Popa.

Cum a apărut WIMA România

În 2017, Mihaela Hodivoianu a decis să înființeze WIMA România. „A fost un moment în care simțeam că femeile motocicliste au nevoie de un spațiu al lor, un loc în care să fie văzute, ascultate și încurajate. Cred profund în puterea echipei și în impactul pe care îl poate avea o comunitate bine organizată. Am descoperit o comunitate extraordinară, oameni care împărtășesc aceeași pasiune și aceeași energie”, povestește președinta organizației.

Ina Popa vorbește la rândul ei despre „o comunitate de peste 150 de femei, toate motocicliste, care se întâlnesc la întruniri și cursuri, la petreceri și care se bucură de comunitatea aceasta creată în jurul unei pasiuni comune, indiferent de mediul din care vin, de orașul în care stau, de experiența, kilometrii sau anii de vechime în moto. Avem pasionate de enduro și off-road, dar și începătoare la primii kilometri pe două roți. Avem fete care abia și-au luat permisul sau care au întrerupt temporar mersul pe moto pentru că sunt în creștere copil”, spune ea.

Asociația funcționează exclusiv prin voluntariat și s-a dezvoltat constant în ultimii ani. „Avem persoane care au făcut parte din diverse echipe de organizare și apoi au rămas membre, dar și persoane care asigură voluntariatul neîntrerupt de aproape zece ani”, explică Ina Popa.

Ina Popa, vicepreședinta WIMA România (stângă) (sursă foto: WIMA România)

Mai mult decât motociclete

Cele două subliniază faptul că, dacă ar fi fost vorba doar despre motoare și călătorii, organizația nu ar fi reușit să atragă femei atât de diferite. „Experiența unei femei în lumea moto este una plină de provocări, dar și de satisfacții imense”, spune Mihaela Hodivoianu. Ea își amintește că, atunci când a început să meargă pe motocicletă, femeile existau în comunitate, însă rareori erau în centrul atenției.

Situația s-a schimbat foarte mult. „Astăzi suntem mai vizibile, mai unite și mai asumate”, explică Mihaela Hodivoianu. Iar schimbarea se poate observa și prin apariția unor noi grupuri și comunități dedicate femeilor motocicliste. „Am observat ulterior apariția mai multor cluburi feminine de moto, grupuri locale, unele chiar desprinse din WIMA, și salutăm aceste inițiative”, spune Ina Popa.

România, pe harta mondială a motociclismului feminin

Primii ani ai WIMA România au fost despre construirea unei comunități locale. Dar, mai apoi, anul 2024 a reprezentat recunoașterea internațională. După doar șapte ani de activitate, echipa din România a primit responsabilitatea organizării Rally-ului Internațional WIMA. Este vorba despre cel mai important eveniment anual al organizației.

„O mare parte din ce înseamnă WIMA pentru mine personal o reprezintă rally-urile internaționale. Aceste întruniri moto la care vin sute de femei de pe toate continentele, de vârste diferite, bucuroase să se reîntâlnească an de an, să cunoască și alte motocicliste din alte țări și culturi”, spune Ina Popa.

WIMA este una dintre cele mai vechi și mai importante organizații dedicate femeilor motocicliste din lume. (sursă foto: WIMA România)

Organizarea unui asemenea eveniment a reprezentat un test important pentru echipă. „A fost o onoare și o provocare pentru România. După doar șapte ani de prezență în această organizație cu tradiție din 1950, să găzduiască cel mai important eveniment anual al WIMA a fost o responsabilitate uriașă”, afirmă vicepreședinta organizației.

Iar rezultatul a depășit așteptările. Aproape 300 de participante din 20 de țări au venit în România pentru o săptămână de plimbări moto, workshopuri, activități sociale și cea mai mare paradă feminină organizată vreodată în țară. „A fost o muncă titanică, dar satisfacțiile au fost pe măsură”, spune Ina Popa.

Mihaela Hodivoianu punctează că succesul evenimentului a avut o semnificație specială. „Rally-ul internațional organizat în România în 2024 a fost un moment de referință și a consolidat încrederea în capacitatea noastră de organizare”, a specificat președinta organizației.

O româncă la conducerea unei organizații prezente în peste 40 de țări

După ce ocupase funcția de vicepreședinte internațional din 2020, Mihaela Hodivoianu a fost aleasă președinte WIMA la nivel global. Pentru comunitatea moto din România, alegerea sa a reprezentat o recunoaștere a muncii depuse în ultimii ani. „A fost un proces natural, construit în timp. Am lucrat constant pentru a dezvolta comunitatea, iar rezultatele au fost vizibile la nivel global”, spune ea.

Astăzi, coordonează activitatea a 41 de divizii naționale și lucrează cu echipe aflate pe mai multe continente.

În mai puțin de un deceniu, WIMA România a trecut de la statutul de organizație nou înființată la cel de actor important într-o rețea globală care conectează mii de femei motocicliste.

Libertate, curaj și drumuri deschise

Povestea WIMA România este despre oameni, comunitate și schimbarea unor percepții vechi. „Motociclismul nu este despre gen, ci despre pasiune, libertate și bucuria de a fi pe drum”, spune Mihaela Hodivoianu. Căci pentru multe dintre membre, motocicleta a devenit mai mult decât un hobby. Este un mod de a călători, de a-și câștiga independența și de a construi legături cu oameni din întreaga lume. „Spiritul WIMA se construiește tocmai în această unitate în diversitate”, spune Ina Popa.

„Bunicuța care tricotează în balansoar? Nu e pentru noi. Noi vom fi bunicuțele pe motor care merg să se întâlnească cu prietenele din Australia, Austria, SUA sau Franța”, a adăugat Ina Popa. 

Pentru cele care încă se gândesc să facă primul pas, mesajul Mihaelei Hodivoianu este „să aibă curaj. Să creadă în ele. Să nu aștepte validare din exterior”. La urma urmei, fiecare călătorie începe în același fel, cu decizia de a porni la drum.

0 comentarii Comentarii