O livadă de portocali din București a devenit Cimitirul Bellu. Anita Sterea, istoric, spune povestea lui „Romeo și Julieta din România” și explică problema Capelei Marghiloman

Astăzi, Bellu este inclus în European Cemeteries Route, traseul cultural al Consiliului Europei dedicat cimitirelor istorice. Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane reprezintă Cimitirul Bellu în această rețea europeană.

De ce a fost nevoie de un cimitir în afara orașului?

Povestea locului începe cu mult înainte ca Cimitirul Bellu să devină un muzeu în aer liber. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Bucureștiul avea o problemă prin faptul că persoanele decedate erau îngropate, în multe cazuri, în apropierea bisericilor sau în curțile familiilor. Ceea ce crea foarte multe probleme într-un oraș care trecea prin epidemii și în care începea să se pună accent pe legăturile dintre igiena publică, apă și răspândirea bolilor.

„În prima jumătate a secolului al XIX-lea, în zona asta aveam proprietatea unui baron. Este vorba despre faimosul Barbu Bellu, care aici se spune că ar fi avut o livadă de portocali. Tot în perioada aceea, Bucureștiul are de-a face cu niște probleme de sănătate publică, avem ciumă, avem holeră. Și atunci se obișnuia să se facă înmormântări lângă casă sau în curtea bisericii”, povestește Anita Sterea, istoric și președinta Asociației Coolturale „Nouă ne pasă”.

În timp, autoritățile au început să impună mutarea cimitirelor în afara orașului. O „Legiuire pentru înmormântări afară din oraș” exista încă din 1831. Însă proiectul concret al Cimitirului Șerban Vodă a început în 1852 după o donație făcută orașului de Barbu Bellu, iar alte suprafețe au fost adăugate ulterior. 

Cimitirul a fost proiectat și amenajat în anii 1850, iar capela a fost ridicată după planurile arhitectului Alexandru Orăscu. Amenajarea propriu-zisă a terenului a început în 1855, apoi cimitirul a început să funcționeze legal în septembrie 1858. Din 1862, administrația sa a trecut sub autoritatea Municipalității Capitalei.

„Cimitirul Bellu” nu apare în niciun act oficial

Numele oficial a fost de atunci, și este și acum, Cimitirul Șerban Vodă. „Toată lumea vorbește de Cimitirul Bellu, deși această denumire nu a existat în niciun act oficial. În toate actele avem Cimitirul Șerban Vodă. Bellu este doar la nivel de comunitate, la nivel social”, explică Anita Sterea.

Numele celui care a donat o parte importantă din teren a ajuns, în timp, să înlocuiască denumirea administrativă. Cele două denumiri au ajuns să desemneze același loc, dar din perspective diferite. Una este oficială, folosită de instituții, și una a intrat în memoria colectivă a orașului.

Un cimitir care trebuia să-i aducă pe oameni împreună

Bellu nu a fost gândit ca un loc pentru cei bogați, ci proiectul a pornit de la ideea că, în fața morții, diferențele sociale ar trebui să dispară. „Este un cimitir care, atunci când este deschis, în 1859, vrea să transmită ideea că toți suntem egali. Și atunci, dintr-o dată, aici avem toate clasele sociale”, spune istoricul.

Dar, pe măsură ce Bucureștiul s-a dezvoltat, Bellu a devenit locul în care elitele orașului au început să-și construiască adevărate monumente funerare. Capele, mausoleele, sculpturile și monumentele funerare au început să poarte numele unor familii importante și să reflecte gusturile, averea și influența celor care le ridicau. Ideea inițială a egalității în fața morții a rămas valabilă doar în principiu. 

Primul concesionar a fost C.A. Rosetti

Printre personajele care apar încă de la începutul istoriei cimitirului se află C.A. Rosetti, unul dintre oamenii importanți ai generației pașoptiste și primarul Capitalei de atunci. „El este considerat inițiatorul organizării sistematice a cimitirului și primul concesionar consemnat în arhive. Prima înmormântare este cea a unei persoane din familia sa, o fetiță de numai trei ani”, declară specialista.

Rosetti a cumpărat în noiembrie 1859 un loc pentru fiica sa Elena și ulterior un altul pentru fiul său Anton, care a murit și el la o vârstă foarte fragedă. Locul în care fusese îngropată copila a fost ulterior reorganizat în cadrul parcelei familiei. Iar astăzi acolo se află mormântul lui C.A. Rosetti, mort în 1885.

De la loc de înmormântare la galerie de artă în aer liber

Pe măsură ce familiile importante ale Bucureștiului au început să-și aducă aici rudele, cimitirul a căpătat o importanță aparte. Unele monumente sunt simple cruci. Altele sunt adevărate opere de artă. Familiile își comandau capele, statui, busturi și mausolee care să păstreze imaginea celui dispărut și să transmită, în același timp, ceva despre familia din care provenea. 

„În cimitir pot fi întâlnite lucrări asociate unor artiști precum Ion Mincu sau Raffaello Romanelli, iar arhitectura funerară reflectă gusturile și modelele europene ale epocii”, mai spune istoricul.

Eminescu, centrul unui adevărat „cartier” al scriitorilor

Pe lângă sculpturi și opere de artă, există în interiorul cimitirului și mici „cartiere”. Unul dintre cele mai importante este perimetrul administrat de Uniunii Scriitorilor, unde se află mormântul lui Mihai Eminescu, o figură complexă. A fost jurnalist, publicist și un intelectual implicat în dezbaterile politice ale epocii sale.

Poetul a murit la 15 iunie 1889 și a fost înmormântat două zile mai târziu, pe 17 iunie, la Bellu. „În stânga și dreapta lui Eminescu se află I.L. Caragiale și George Coșbuc. Dar el a devenit punctul central, iar mormântul său este permanent iluminat”, povestește Anita Sterea.

Locul atrage de ziua nașterii artistului, pe 15 ianuarie, și de ziua morții sale numeroși români ce organizează mici manifestații și lasă în urma lor diferite obiecte cu tentă patriotică. Florile, fotografiile, steagurile și alte obiecte lăsate de vizitatori se adună în jurul monumentului. 

Povestea care se repetă în jurul mormintelor

Un alt lucru care face Bellu un loc interesant este legenda ce s-a așternut peste multe morminte de-a lungul timpului. Unele povești circulă de zeci de ani, chiar dacă documentele spun altceva.

Un exemplu este monumentul familiei Poroineanu, cunoscut în imaginarul popular drept „Romeo și Julieta României”. Legenda spune povestea a doi tineri care se îndrăgostesc fără să știe că sunt frați, se căsătoresc, descoperă adevărul și aleg să moară împreună. „Realitatea documentară este însă diferită. În spatele monumentului se află o familie din zona Caracalului, iar povestea este legată de relația foarte strânsă dintre doi frați și de moartea unuia dintre ei”, explică Anita Sterea.

Sculptura realizată de italianul Raffaello Romanelli o înfățișează pe Eufrosina Poroineanu întinsă pe pat, în timp ce un bărbat îngenuncheat, Constantin Poroineanu, fratele său, o privește îndurerat. Dar monumentul este lipsit de o explicație scrisă pe o plăcuță care să spună povestea celor reprezentați, iar asta a alimentat imaginația și a făcut ca, în timp, monumentului să i se construiască o poveste de dragoste interzisă. 

Un mormânt poate păstra un nume, un monument poate păstra o imagine, iar oamenii pot construi în jurul lor o poveste. Uneori povestea rămâne mai puternică decât documentul.

Locurile de veci au devenit o parte din istoria orașului

Pe lângă istorie și povești, și partea financiară este una importantă. Căci nici măcar locurile de veci nu au scăpat de schimbările economice de-a lungul timpului. „Pe platformele de vânzare, un loc de înmormântare aici poate costa și 30.000 de euro aici”, spune istoricul.

Un loc de veci din Bellu nu înseamnă că persoana respectivă devine proprietara bucății de pământ. Ea primește, de fapt, dreptul de a folosi acel loc pentru înhumare, printr-o concesiune. În funcție de situație, acest drept poate fi transmis mai departe prin moștenire sau donație, iar noul titular trebuie să își înregistreze oficial dreptul la administrația cimitirului.

Cum se explică prețurile mari pentru locuri de veci în Cimitirul Bellu?

Așa apare o situație neobișnuită a anunțurilor de pe internet. Unele persoane care au în familie un loc de veci pe care nu îl mai folosesc încearcă să îl cedeze contra cost, iar prețurile cerute pot ajunge la câteva mii sau chiar zeci de mii de euro. Dar terenul nu este vândut, ca în cazul unui apartament sau al unei case, ci se transferă drepturile asupra unui loc de veci, în condițiile în care acest lucru este permis de regulament și acceptat de administrația cimitirului.

„Prețurile mari sunt explicate prin faptul că Bellu este un cimitir istoric, vechi de peste un secol și jumătate, în mare parte ocupat. Locurile disponibile sunt puține, iar unul care are deja o criptă, un cavou sau un monument funerar poate avea o valoare mai mare pentru cineva care caută un astfel de spațiu. Contează și suprafața, poziția în cimitir și ceea ce există deja construit pe acel loc”, explică Anita Sterea. În anunțurile online, un drept de concesiune în cel mai cunoscut cimitir din București poate ajunge să fie evaluat de proprietarii săi la sume comparabile cu cele întâlnite pe piața imobiliară.

Când patrimoniul poate dispărea fără să dispară clădirea

O altă problemă complicată este aceea a transformării unui mormânt istoric. Specialista prezintă cazul unei capele a familiei Marghiloman. Construcția este una dintre lucrările funerare istorice ale cimitirului și apare în documentarea monumentelor de la Bellu încă din anii ’50. „Capela a fost realizată pentru familia lui Alexandru Marghiloman, politicianul și fostul prim-ministru al României, iar în timp a devenit una dintre construcțiile care fac parte din patrimoniul arhitectural al cimitirului”, spune istoricul.

Problema a apărut după ce situația juridică a locului de veci s-a schimbat. Concesiunea a ajuns la o altă persoană, iar pe capelă a fost pusă o placă cu un alt nume. După schimbarea situației juridice, construcția a ajuns să fie asociată altor nume, iar o placă care indică vechii proprietari a fost atașată pe monument, într-un colț. „Dar dacă am da placa aceea mare de marmură jos, încrustat în piatră scrie «Capela Marghiloman»”, adaugă ea. 

După cele întâmplate, au urmat sesizări, memorii și dispute între urmași și noii proprietari, potrivit istoricului. Căci a apărut problema despre ce se întâmplă cu o construcție funerară ridicată de o familie importantă a Bucureștiului atunci când concesiunea ajunge la alte persoane. 

O istorie care continuă să se scrie

Anita Sterea spune că, atunci când a început să facă tururi, prin anii 2012 – 2013, multe dintre monumentele pe care astăzi le prezintă turiștilor și sunt restaurate erau într-o stare mult mai proastă. „Dar patrimoniul nu este ceva care se păstrează singur. Și protejarea lui nu înseamnă întotdeauna gesturi spectaculoase. Patrimoniul are nevoie de noi și noi suntem cumva legați de patrimoniu, fie că vrem, fie că nu”, subliniază istoricul.

Iar Cimitirul Bellu este una dintre cele mai vizibile dovezi ale acestei legături. Locul păstrează și transformările prin care a trecut Bucureștiul. A pornit ca o soluție pentru o problemă de sănătate publică și s-a transformat, în timp, într-un spațiu în care se întâlnesc istoria politică și culturală a orașului, arhitectura, arta și memoria colectivă. Printre alei se găsesc atât oameni care au schimbat România, cât și povești care, de-a lungul generațiilor, au căpătat propriile lor forme.

Iar oamenii continuă să-i treacă pragul, să caute nume, să pună întrebări și să descopere poveștile din spatele mormintelor.