Bolojan, premierul de neînlocuit, căruia i se anunță demiterea în fiecare săptămână. De la asumarea răspunderii la ordonanțele de urgență

În politică, inflexibilitatea este adesea vândută ca o virtute, dar în realitate este un defect. Un politician de forță își trasează propriile linii roșii, dincolo de care nu pășește, apoi începe negocierea pentru a nu fi obligat să le încalce. Negocierea este baza politicii. Chiar și o majoritate confortabilă solicită negociere cu opoziția, societatea civilă, cei ale căror interese sunt atinse de legislația în curs de facere (actorii sociali, cum sunt numiți generic!), dacă vrem să vorbim despre o democrație reală.

De ce Bolojan era după alegeri premierul ideal

Bolojan a fost (re)adus în fruntea bucatelor pe modelul „all inclusiv”, bun de șef la Senat, de președinte de țară, de prim-ministru sau de șef la partid. Puțini își amintesc de el din perioada când a fost secretarul general al Guvernului Tăriceanu, un personaj retras, dar bine implicat și care a enervat multă lume în acei ani. Era, practic, un cal troian al lui Băsescu în guvernarea liberală, acceptat de premier pentru a menține bunele relații cu serviciile și cu Palatul Coroceni.

În cercurile liberale era considerat „de la pădure”, expresie însoțită de gestul mângâierii „epoleților”. Atunci s-a crezut că e trimis la Oradea să candideze la primărie pentru a-l mătrăși de la „centru”. În realitate, probabil era începutul unei validări a viitoarei sale ascensiuni.

Despre imaginea lui Bolojan plătită influencerilor din presă cu bani grei (prin Asociația de Turism Oradea) a curs ceva cerneală, în presa de opoziție.

Cert este că de la revenirea sa în prim-planul polticii și apoi la vârf, Bolojan era un fel de Arsenie Boca al politicii în paginile presei de partid și de stat. Digi, Antena 3, Hotnews, G4Media îl vindeau și îl vând ca pe un salvator al patriei, înjurând orice opozant din interiorul coaliției de guvernământ, de multe ori, dându-i peste mână chiar și președintelui pentru nesusținerea 100% a „reformistului nepereche”.

Zilele în care nu se comentau deciziile liderului de la Palatul Victoria par să se fi terminat

Noul premier s-a prezentat cu un plan de măsuri rapide prin care să mulțumească Bruxelles-ul și piețele financiare, în esență creșteri de taxe sau eliminări de scutiri fiscale. Totul a fost rapid adoptat prin proceduri de asumare a răspunderii guvernului în Parlament. Coaliția a stat în banca ei, la propriu și la figurat, și noile măsuri au trecut fără emoții.

TVA a crescut la 21% și 11%, accizele au crescut la alcool, combustibil, tutun, s-au eliminat unele excepții de la plata CASS și limita de venit a pensionarilor care trebuie să contribuie a fost redusă. De la puțin peste șase milioane, numărul de contributori ar trebui să ajungă la opt milioane de buni platnici.

A fost gândită o taxare suplimentară a capitalului, prin ajustarea impozitului pe dividende de la 10% la 16%, creșterea contribuțiilor multinaționalelor, dar și a firmelor mici, reducerea contractelor part-time văzute ca o formă de evaziune fiscală, suprataxarea tuturor câștigurilor din jocurile de noroc, în speranța unei suplimentări a încasărilor la buget.

În același timp, s-a mers pe reducerea cheltuielilor, astfel încât pensiile și salariile din sectorul public au fost plafonate, norma didactică mărită cu două ore pentru cadrele didactice, numărul burselor de merit limitat. Apoi a venit tăvălugul taxelor locale.

Pe față, toată societatea a protestat, în realitate, toți au acceptat tacit: președintele Nicușor Dan, care a mimat un joc de convingere a guvernului să mențină cota de TVA, partidele care au făcut joc de glezne arătând spre Bolojan, chiar și opoziția, depunând cele mai subțiri moțiuni de cenzură din politica locală.

Șapte luni mai târziu, Bolojan este deja o țintă

Odată cu iarna și primele facturi crescute și nesubvenționate, creșterea prețurilor la cam orice, dar în primul rând alimente, scăderea consumului a devenit o realitate și nu pare să ajute bugetul. Pe fondul situației familiilor nevoite să renunțe la micile răsfățuri, a pensionarilor care aleg între căldură și medicamente și a lipsei de empatie pe care primul-ministru nici nu se străduiește să o mimeze, partidele coaliției încep să comenteze.

PSD, prins între dosarele penale ale liderilor și presiunea clientelei de a rămâne la guvernare, face ce a făcut mereu: joc dublu, opoziție în interiorul puterii. UDMR, un partener mereu loial guvernării, realizează că are un electorat nervos. În interiorul PNL, Bolojan nu e deloc popular, liberalilor nu le plac useriștii pe care Bolojan se bazează necondiționat. Astfel încât premierul se trezește pe masă cu un „pachet al social-democraților, de relansare economică”, în fapt variate măsuri sociale, cel mai probabil nesustenabile.

Și dacă PSD face mai mult un balet de imagine, UDMR a reacționat punctual la decizia lui Bolojan de a mări complet haotic taxele și impozitele locale. O măsură la care primarii au sărit în capul partidelor și și-au obligat liderii să reacționeze.

PSD arată pisica votând moțiunea simplă împotriva Dianei Buzoianu, ministrul Mediului. Bolojan amenință voalat cu scoaterea PSD de la guvernare. În paranteză fie spus, pentru deepstate nu e o problemă scindarea PSD și asigurarea unei susțineri (fragile) parlamentare. Această amenințare, la fel ca și dosarul Nordis, portul Constanța și probabil altele plutesc prin preajma deciziilor soft ale lui Sorin Grindeanu. Intervenția UDMR i-a arătat lui Bolojan însă ca ar putea avea o problema dacă merge ca până atunci.

Asumările de răspundere se transformă în ordonanțe de urgență

De la varianta imperială a unei majorități parlamentare covârșitoare, Ilie Bolojan trece la cea pragmatică a ordonanțelor aflate pe masa proprie. Nu mai riscă discursuri, întrebări, acuze. Se limitează la conferințe de presă bine controlate și multe negocieri, care, chiar dacă nu au un rezultat fulminant nici de-o parte nici de alta, permit tuturor să spună că au câștigat. Și parcă nici nu-l mai vedem atât de hotărât că dacă nu-i pe-a lui pleacă acasă. În realitate, planurile lui Bolojan trec dincolo de anul pe care îl mai are în fruntea guvernului, conform protocolului coaliției.

Cum ziceam, toți au învins. Bolojan „face reforma administrației”, cu care amenință de aproape un an, o reducere rizibilă de 13.000 de persoane la nivel național, probabil în realitate și mai puțini. PSD „își impune pachetul de relansare economică”, o poveste frumoasă care va avea o finalitate îndoielnică.

În același timp, se bate palma pe aprobarea eliminării treptate a pensiilor speciale ale magistraților, o nouă „reformă” lipsită de eficiență în buget, dar importantă la nivelul imaginii. Un pesedist din Curtea Constituțională schimbă tabăra și soluția e dată. Premierul profită pentru a anunța si alte reforme ale pensiilor speciale, care cu siguranță nu vor avea loc sau vor fi minimale (reducerile pensiilor speciale ale militarilor, serviciilor).  Toată lumea pare că a câștigat, în afară de contribuabil și actorii economici.

Va rămâne Bolojan premier încă un an?

În principiu, Bolojan este un premier convenabil momentan pentru toată lumea. Poate fi arătat cu degetul, poate fi făcut țap ispășitor precum Boc și adus un băiat bun precum MRU la momentul post-Boc: Predoiu și Nazare se încălzesc pe margine. Dar, pentru moment, nu cred câtuși de puțin că se vizează o înlocuire reală a sa, în ciuda „referendumului” pe care îl face Sorin Grindeanu în partid.

Pe de altă parte, cu siguranță Grindeanu este un aliat al președintelui Nicușor Dan și al serviciilor în acest joc și, dacă Bolojan va rămâne sau va pleca, inițiativa le va aparține acestora, nu partidelor. Partidele o vor pune în aplicare.

E o perioadă cu jocuri complicate, în care contează și stabilitatea economică (dar de ea în mod real nu pare nimeni să se ocupe), dar mai mult jocurile de putere și supraviețuirea politică: un control al justiției pe modelul binomului din anii 2015-2016, controlul asupra companiilor naționale care vor fi listate pe bursă, achizițiile de armament de 17 miliarde de euro, un nou mandat pentru Nicușor și Bolojan sau liniștea lui Sorin Grindeanu.  

Cel mai probabil și UDMR face un joc mai mult sau mai puțin subtil în urma căruia va decide dacă Viktor Orban va mai fi sau nu premierul Ungariei (electoratul maghiar din diaspora va face diferența, cel mai probabil).

Ar putea să cadă Bolojan? Da, dacă hotărăște președintele. Ar putea rămâne? Da, dacă de la Bruxelles așa i se cere președintelui. Fac Bolojan și Nicușor Dan propriul joc de imagine? Cu siguranță, deoarece fiecare dintre ei se gândește la un nou mandat. Grindeanu, la rândul său, e atent la propria supraviețuire. De ce n-o va obține probabil, e o altă discuție.

Ioana Mercioiu