Motorina se ieftinește chiar din această noapte, potrivit anunțului făcut pe Facebook de fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan. Reducerea, generată de scăderea accizei la carburanți, vine însoțită de un mesaj politic dur, îndreptat direct către premierul Ilie Bolojan. Aesta e acuzat că le-a cerut românilor, luni la rând, doar să „strângă cureaua”, fără soluții concrete.
Ce a anunțat, exact, Bogdan Ivan
Motorina se ieftinește cu 68 de bani pe litru, începând de la oraele 24:00. Informația a fost transmisă de fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, sâmbătă pe pagina sa de Facebook. Reducerea este generată direct de scăderea accizei la carburanți, iar efectul, susține fostul ministru, se va vedea imediat la pompă.
„Din această noapte, de la ora 24:00, motorina se ieftinește cu 68 de bani pe litru, acciza la carburanți scade, iar efectul se vede imediat la pompă”, a scris Bogdan Ivan. Acesta a prezentat măsura drept un răspuns direct la creșterea costului vieții,. Acesta susținea că majorările de prețuri la carburanți, energie și gaze au pus o presiune tot mai mare asupra bugetelor românilor, în ultimele luni.
Fostul ministru a precizat că reducerea prețului motorinei este rezultatul demersurilor realizate împreună cu echipa PSD. Potrivit acestuia, măsura urmează să fie continuată cu alte inițiative destinate limitării efectelor scumpirilor resimțite de populație.
Atacul politic la adresa lui Ilie Bolojan
Anunțul privind motorina se ieftinește a fost dublat de un mesaj politic dur, adresat direct premierului Ilie Bolojan. Bogdan Ivan l-a acuzat pe acesta că le-a cerut românilor, lună de lună, să suporte scumpirile și să facă economii, fără soluții concrete venite din partea Guvernului.
„Domnule Ilie Bolojan, Dumneavoastră le-ați cerut românilor, lună după lună, să suporte scumpiri, să facă economii și să strângă cureaua. Noi am ales alt drum. Să găsim soluții și să venim concret în ajutorul oamenilor”, a declarat Bogdan Ivan.
Potrivit lui Bogdan Ivan, reducerea accizei la carburanți reprezintă doar prima dintre măsurile avute în vedere pentru susținerea consumatorilor. „Reducerea prețului motorinei este un prim pas. Vom continua să luăm măsuri care să protejeze puterea de cumpărare a românilor și să țină sub control scumpirile”.
Cât economisește, concret, un șofer
Dacă reducerea anunțată de Bogdan Ivan se transferă integral în prețul afișat la pompă, efectul practic pentru șoferi devine ușor de calculat. O scădere de 68 de bani pe litru înseamnă, strict aritmetic, o economie de 34 de lei la alimentarea completă a unui rezervor de 50 de litri. E o sumă modestă, dar vizibilă. Asta mai ales în contextul repetatelor scumpiri resimțite de consumatorii români în ultimele luni, la energie, gaze și carburanți deopotrivă.
Vom vedea în zilele următoare, dacă reducerea accizei la carburanți se va reflecta integral și constant în prețurile practicate de toate rețelele de benzinării din România. Sau dacă diferențele dintre operatori vor genera variații locale ale acestei ieftiniri anunțate public.
