Analiză The Economist. Asasinarea lui Ali Larijani slăbește Iranul. Dar cu un cost

În urmă cu doar patru zile, Ali Larijani mășăluia în fruntea unei mulțimi în Teheran. Se alăturase unui protest care marca Ziua Quds (Ierusalimul), ritualul anual al regimului iranian de denunțare a Israelului. În acel moment, America tocmai pusese o recompenă pe capul său (10 milioane de dolari). În contextul dispariției lui Mojtaba Khamenei, noul lider suprem al Iranului, despre care se zvonește că a fost rănit grav într-un atac aerian, Larijani părea mai mult decât oricine, că este in fruntea statului Iranian. Acum, Israelul anunță asasinarea lui, împreună cu alți doi oficiali în ultimele bombardamente. Asasinările ce nu dau semne de încetinire vor face regimul mult mai fragil treptat. Pe de alta parte, fac orice încercare de încetare a conflictului mult mai anevoioasa.

Viziunea Israelului

Israelul vede aceste eliminări ca o cale spre inlaturarea regimului. Prim ministrul Israelului a comentat dupa uciderea lui Larijani. „ Subminam acest popor in speranta ca dam cetatenilor Iranieni oportunitatea de a-l inlatura” a spus Benjamin Netanyahu.

 Într-un raid separat, Israelul susține că i-a ucis și pe comandantu miliției Basij. Aceasta este o forță paramilitară utilizată pentru înăbușirea protestelor. La mai bine de două săptămâni de la începerea războiului, Israelul pare să dețină informații bune despre locația oficialilor iranieni. Bombardează bazele Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), forța de elită a regimului, constant. A lovit chiar și puncte de control stradale operate de Basij în Teheran.

Cu toate acestea, evaluările serviciilor de informații israeliene sugerează că regimul nu poate fi dărâmat doar prin atacuri aeriene, ci numai prin disidență internă. Acestea susțin, de asemenea, că protestatarii nu vor ieși în stradă atât timp cât bombele încă sunt aruncate. Între timp, asasinările par a fi concepute pentru „a dezintegra progresiv statul”. Asta afirmă un fost ofițer de informații britanic, vizând cei trei piloni principali ai regimului: IRGC, clerul islamic și birocrația.

Ali Larijani ar fi ajuns la un compromis

Domnul Larijani era o figură neobișnuită deoarece făcea puntea între toate aceste tabere. Era fiul, fratele și ginerele unor ayatollahi de rang înalt și fusese instruit într-un seminar teologic. Totuși, el a predat și filozofia, fiind specializat în Iluminismul occidental și în opera lui Immanuel Kant. A luptat alături de IRGC în timpul războiului Iran-Irak. În calitate de ministru al culturii și șef al radiodifuziunii de stat, i-a hărțuit pe reformiști. Cu toate acestea, s-a aliniat și cu Ali Akbar Rafsanjani, fostul președinte pragmatic care a condus reconstrucția postbelică în anii ’90 și a urmărit destinderea relațiilor cu Occidentul.

Mai mult, domnul Larijani cunoștea pârghiile puterii. În străinătate, a acționat ca trimis al liderului suprem în China, statele din Golf și Rusia. Când Omanul a încercat să intermedieze un acord în pragul războiului, Larijani a fost cel care a stabilit parametrii de negociere ai Iranului. Unii îl vedeau ca pe un potențial lider al unei „a doua republici islamice”, mai pragmatice, sau chiar ca pe un corespondent iranian al lui Delcy Rodríguez, vicepreședintele Venezuelei, pe care domnul Trump a promovat-o ca șef de stat. „Au eliminat singura persoană care avea cele mai mari șanse să ajungă la un compromis”, spune o figură veterană a opoziției.

Cine vine în urma lui Larijani

Există întotdeauna șansa ca un alt pragmatic să apara din jocurile de culise interne aflate acum în desfășurare. Mohammad Bagher Ghalibaf, fost comandant IRGC și președinte al parlamentului este favorit. Hassan Rouhani, fost președinte și arhitect al acordului nuclear cu America din 2015 de asemenea. Cel din urmă ar putea ajuta la orientarea regimului într-o direcție mai maleabilă.

Însă adepții liniei dure ar putea vedea aici o oportunitate. Aceștia se opuseseră anterior candidaturii lui Larijani la președinție.făcuseră presiuni asupra lui pentru a demisiona din funcția de președinte al parlamentului. Se crede că aceștia doresc să-l numească pe Saeed Jalili, o figură mult mai ideologizată, pentru a-l înlocui. Acest lucru ar semnala un Iran mai puțin dispus să accepte orice acord pentru încetarea războiului și mai hotărât să obțină arme nucleare. „Îl vor înlocui pe Larijani cu un nebun care preferă martiriul și care va merge până la capăt”, spune un jurnalist iranian sosit recent în Marea Britanie.

Oponenții regimului ar putea vedea, de asemenea, o fereastră de oportunitate. Se spune că tot mai mulți membri ai serviciilor de securitate ezită să se prezinte la serviciu, din motive evidente. Între timp, agitația mocnește. Iranienii nu s-au strâns în jurul drapelului în numărul în care au făcut-o după campania anterioară de bombardamente a Americii și Israelului, din iunie. Reza Pahlavi, fiul ultimului monarh al Iranului (răsturnat de Revoluția Islamică), a făcut apel la proteste pentru a marca Chaharshanbe Suri, un festival persan străvechi, pe 17 martie.

Iranul devine din ce în ce mai fragil

Dacă astfel de apeluri vor fi ascultate și vor fi întâmpinate cu represiune din partea Basij, unii se tem că Iranul ar putea aluneca în haos sau război civil. Și chiar dacă regimul reușește să mențină controlul săptămâna aceasta, cu cât conflictul se prelungește, cu atât ordinea politică a Iranului devine mai fragilă — și cu atât este mai mare riscul ca statul să se fragmenteze în centre de putere rivale, cu consecințe imprevizibile conform The Economist.