Ceremonia religioasă a avut loc la ora 16:00, iar petrecerea a început în jurul orei 18:00. Primele imagini publicate online au arătat o locație decorată spectaculos, cu mii de flori naturale, lumini ambientale și o zonă special amenajată pe pontonul aflat pe marginea lacului.
Andreea Bălan a publicat și primul mesaj oficial din ziua nunții pe rețelele sociale. „Două suflete, o singură iubire. O zi pe care o vom purta mereu în inimă. Împreună, spre infinit”, a transmis artista.
Presa mondenă a relatat că întreaga locație a fost decorată cu aproximativ 30.000 de flori, iar ceremonia religioasă s-a desfășurat sub o arcadă florală uriașă amplasată pe ponton. Decorul a fost completat de lumânări, panouri foto și zone speciale pentru invitați și artiști.
Evenimentul are loc într-o locație exclusivistă de pe malul Lacului Buftea, spațiu folosit în ultimii ani și pentru alte evenimente premium din showbizul românesc.
Patru rochii de mireasă
Unul dintre cele mai comentate detalii ale nunții îl reprezintă ținutele pregătite de Andreea Bălan pentru întreaga seară. Artista poartă patru rochii diferite pe parcursul evenimentului, fiecare fiind destinată unui moment special al nunții.
Rochia principală are o trenă de aproximativ patru metri și este realizată de Oui-Da Fee. Primele imagini postate de vedetă arată o ținută cu voal lung, corset care evidențiază talia și aplicații cu cristale și perle.
„Am patru rochii de mireasă. Rochia principală (…) are o trenă de 4 metri și e făcută de Oui-Da Fee”, a declarat Andreea Bălan înaintea evenimentului. Artista mai are și o rochie specială pentru valsul mirilor, plus două ținute scurte pentru momentul tortului și spectacolul de artificii organizat seara.

Meniu gourmet, artiști celebri și invitați din showbiz
Petrecerea include un meniu gourmet care combină preparate internaționale premium și elemente tradiționale românești. Potrivit informațiilor apărute în presă, invitații primesc foie gras, burrata cu trufe negre, cod negru de Alaska și antricot de vită.
Organizatorii au inclus și preparate tradiționale precum sarmale cu mămăligă și smântână, dar și o zonă specială de live cooking. Invitații pot comanda burgeri premium pregătiți direct în cadrul petrecerii organizate pe malul lacului.
Atmosfera muzicală este asigurată de mai mulți artiști și trupe cunoscute din România. La eveniment cântă 3 Sud Est, Luis Gabriel, Viorica și Ioniță de la Clejani și trupa The Colours.
La petrecere participă și Nea Mărin împreună cu ansamblul său de dansatori, potrivit informațiilor. În imaginile publicate online apar mai multe vedete și apropiați ai celor doi miri.
Un alt detaliu remarcat duminică a fost absența tatălui Andreei Bălan, Săndel Bălan, de la evenimentul organizat pe Lacul Buftea. Acesta a transmis însă public un mesaj pentru artistă: „Casă de piatră, multă fericire, sănătate și împliniri maxime, puiul lui tăticu!”.
Relația dintre Andreea Bălan și Victor Cornea a început în urmă cu trei ani
Andreea Bălan și Victor Cornea formează un cuplu din anul 2023. Cei doi și-au oficializat relația printr-o cununie civilă organizată discret în luna aprilie, unde au participat aproximativ 25 de persoane apropiate.
Nunta religioasă coincide cu aniversarea a trei ani de relație. Pentru Andreea Bălan, aceasta este a doua căsătorie, după mariajul cu actorul George Burcea. Artista are două fetițe, Ella și Clara, din căsnicia cu Burcea, iar Victor Cornea are un băiat dintr-o relație anterioară.
