Analiză The Telegraph: Netanyahu și războiul calculat. Cum a redus, pas cu pas, pericolul iranian prin forță și strategie

Analiză The Telegraph: Netanyahu și războiul calculat. Cum a redus, pas cu pas, pericolul iranian prin forță și strategie Benjamin Netanyahu, premierul Israelului (sursă foto: International Business Times)
Dacă Donald Trump poartă un război în căutarea unei strategii, atunci Benjamin Netanyahu reprezintă opusul perfect. Prim-ministrul Israelului și-a dedicat întreaga viață politică pregătirii momentului în care țara sa ar urma să colaboreze cu Statele Unite împotriva regimului iranian.

Materialul de față reprezintă o analiză a lui David Blair, jurnalist britanic la publicația The Telegraph. El este chief foreign correspondent, poziție din care relatează despre evenimente globale majore.

David Blair este de părere că, acum, în apogeul carierei sale, Netanyahu este un om cu un plan clar. Toate acțiunile sale sunt menite să răspundă unei întrebări pe care și-a pus-o în memoriile sale. 

Se temea Netanyahu de amenințare iraniană?

„Credea cu adevărat tatăl meu că voi reuși să conduc Israelul în diminuarea amenințării iraniene la adresa existenței noastre?”, se întreba Netanyahu, în cartea sa. Liderul de la Tel Aviv face referire la regretatul său tată, istoricul Benzion Netanyahu.

Succesul în această misiune și eliberarea Israelului de presupusa amenințare mortală iraniană a fost misiunea centrală a lui Netanyahu. Pentru el, mișcări teroriste precum Hamas în Gaza sau Hezbollah în Liban au fost doar instrumente ale strategiei iraniene de a înconjura Israelul cu dușmani. 

Netanyahu are o strategie clară

Etapa 1 a acestei strategii se numeșete „Distrugerea Hamas”.După atrocitățile comise de Hamas pe 7 octombrie 2023, Netanyahu a decis să nu fie descurajat. Atacul Israelului asupra Gazei, inevitabil după eveniment, a fost văzut și ca o modalitate de a priva Iranul de un aliat puternic.

Ayatollahul Ali Khamenei, fostul lider suprem, transformase Iranul în finanțator și furnizor de arme al „axei rezistenței”. Este vorba despre o rețea de grupuri teroriste capabile să atace Israelul la ordinul său. Hamas reprezenta cea mai puternică verigă a acestei axe. Iar distrugerea sa a slăbit Iranul.

În etapa a doua vorbim despre slăbirea restului „axei rezistenței”. Următorul grup terorist periculos era Hezbollah în Liban. Ei sunt echipați cu zeci de mii de rachete furnizate de Iran. În 2024, Israelul a neutralizat mulți dintre liderii mișcării și mii de membri prin plasarea de explozivi în echipamentele de comunicație.

Israelul l-a asasinat pe Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, împreună cu majoritatea colaboratorilor săi de rang înalt. Hezbollah sprijinea regimul lui Assad în Siria, adică singura altă țară din „axa rezistenței” în afară de Iran. Distrugerea organizației a accelerat căderea lui Assad în decembrie 2024. Aceste acțiuni combinate au redus semnificativ capacitatea Iranului de a ataca Israelul.

Noua invazie israeliană în sudul Libanului are ca scop crearea unei zone tampon. Se urmărește, de asemenea, și diminuarea amenințării cât mai mult posibil. Logica lui Netanyahu este că orice reducere a pericolului din partea Hezbollah oferă mai multă libertate de acțiune împotriva Iranului.

Cum a ajuns SUA să fie implicată?

În etapa a treia este vorba despre sistrugerea programului nuclear iranian. Khamenei a sfidat presiunile internaționale și sancțiunile economice. A făcut asta pentru a permite Iranului să îmbogățească uraniul, necesar pentru obținerea armelor nucleare. Prin eliminarea Hamas și Hezbollah, Netanyahu a redus capacitatea Iranului de a riposta la orice atac asupra facilităților sale nucleare.

În 2025, Israelul a lovit cele trei centrale nucleare vitale, Natanz, Fordow și Isfahan. Iar Statele Unite, sub conducerea lui Trump, au finalizat operațiunea prin bombardamente convenționale masive.

Mai apoi, decizia lui Trump de a susține Israelul în atacul asupra centralelor nucleare a reprezentat un punct de cotitură. Pentru prima dată, America a purtat un război cot la cot cu Israelul. Ceea ce reflectă interesul național comun de a distruge facilitățile nucleare iraniene și de a slăbi regimul.

Netanyahu a acționat după principiul că „Trump ajută aliații care se ajută singuri”. Atacând centralele nucleare, Netanyahu a demonstrat că este dispus să suporte riscurile și costurile acțiunilor militare. A arătat că deține o forță aeriană puternică. Astfel, l-a convins pe Trump să se alăture efortului.

Ce a urmat după?

Pentru etapa a cincea amintim de demontarea regimului iranian. Aceasta este etapa finală. Este etapa cu aeronave americane și israeliene ce operează împreună de la începutul războiului. Netanyahu a reușit să mobilizeze puterea americană pentru combaterea Iranului.

Însă, odată cu moartea lui Khamenei și distrugerea treptată a arsenalului de rachete balistice, divergențele dintre Netanyahu și Trump pot apărea. Trump nu are un obiectiv. Liderul SUA oscilează între schimbarea regimului și un nou acord cu conducerea post-Khamenei.

Pentru Netanyahu, slăbirea și neutralizarea Iranului este scopul în sine. Fiecare rachetă sau dronă distrusă înseamnă mai puține atacuri asupra Israelului. Orice pagubă adusă Gărzii Revoluționare Iraniene slăbește permanent capacitatea de amenințare a regimului.

Dacă această campanie creează condițiile pentru ca poporul iranian să răstoarne Republica Islamică, Netanyahu va fi mulțumit. Dacă nu, slăbirea severă a Iranului va reduce inevitabil amenințarea asupra Israelului. Fiecare etapă a planului a avut un cost uman imens, iar Netanyahu a fost inculpat de Curtea Penală Internațională pentru crime împotriva umanității și crime de război.

Dar, spre deosebire de Trump, Netanyahu a acționat după o strategie clară cu un singur scop. Acela este reducerea pericolului regimului iranian. Prin utilizarea intensă a puterii militare, Netanyahu a schimbat echilibrul de putere în Orientul Mijlociu, scrie David Blair pentru The Telegraph.

0 comentarii