Angajații din Vamă protestează de joi. Cum vor fi afectați românii? ,,Creșterea timpilor de așteptare”

Angajații din Vamă protestează de joi. Cum vor fi afectați românii? ,,Creșterea timpilor de așteptare”
Imagine Proteste în Vămi începând de joi (sursa foto: Wikimedia Commons)
Angajații din sistemul vamal încep de joi, 28 mai, proteste la nivel național, nemulțumiți de prevederile noului proiect al legii salarizării unitare. Sindicaliștii spun că vor aplica controale mai riguroase la punctele de frontieră ca măsură de protest.

Acțiunile ar putea duce la creșterea timpilor de așteptare pentru cetățeni. Sindicaliștii amenință inclusiv cu greva generală.

Sindicatul Național Meridian, organizație reprezentativă în cadrul Autoritatea Vamală Română, susține că proiectul pregătit de Guvern reduce veniturile angajaților. Și creează dezechilibre între diferite categorii de personal din sistemul bugetar.

Controale mai stricte și proceduri aplicate integral

Prima formă de protest anunțată de sindicaliști presupune aplicarea strictă a tuturor procedurilor de control și verificare din vămi. Angajații spun că vor respecta integral fiecare etapă administrativă și fiecare verificare prevăzută de legislație.

În practică, acest lucru poate încetini procesarea documentelor și controlul mărfurilor. Asta ar putea produce cozi mai mari în punctele de frontieră și întârzieri pentru transportatori.

Reprezentanții sindicatelor avertizează că traficul de mărfuri și circulația camioanelor ar putea fi afectate.

,,Pe durata protestului personalul vamal își va desfășura activitatea cu respectarea integrală a prevederilor legale. Derularea cu rigurozitate a procedurilor operaționale aplicabile poate conduce la creșterea timpilor de așteptare în punctele de trecere a frontierei și la întârzieri în procesarea operațiunilor vamale la interior”, avertizează Sindicatul.

Ce reclamă sindicatele

Sindicaliștii critică proiectul noii legi a salarizării unitare. Spun aceștia că anumite prevederi ar duce la diminuarea unor drepturi salariale și la pierderi financiare pentru angajați.

„Măsurile ce vor fi aplicate de către angajați sunt determinate de nemulțumirile legate în principal de prevederile referitoare la această categorie profesională cuprinse în proiectul noii legi a salarizării, dar și de condițiile de muncă, deficitul de personal, neaplicarea unor drepturi legale actuale, precum și de lipsa unui dialog normal și instituțional cu factorii decizionali.”, spun sindicaliștii

Aceștia cer Guvernului reluarea negocierilor și modificarea proiectului înainte de adoptare.

Amenințări cu greva generală

Reprezentanții angajaților spun că protestele ar putea escalada dacă Executivul nu răspunde solicitărilor lor. Printre variantele luate în calcul se află și declanșarea grevei generale.

Sindicatul spune că a sesizat conducerea Autorității Vamale Române în legătură cu posibilitatea inițierii unui conflict de muncă la nivelul acestei instituții, prin declanșarea unei greve de avertisment și a celei generale.

,,Cu toate că am solicitat de-a lungul anilor rezolvarea acestor situații, din păcate, nu există încă semnale că se vor soluționa prea curând. În acest sens, cerem autorităților competente inițierea de urgență a unor negocieri reale și identificarea unor soluții concrete pentru remedierea tuturor acestor probleme”.

Sindicaliștii fac apel la înțelegere din partea călătorilor și operatorilor economici:

,,Facem apel la înțelegerea călătorilor și a operatorilor economici afectați de aceste măsuri. Subliniem că scopul acțiunii este atragerea atenției autorităților române asupra problemelor grave cu care se confruntă personalul vamal și rămase nerezolvate de ani de zile”, mai transmite Sindicatul Meridian în comunicatul de presă.

0 comentarii Comentarii