Turcia, doi selecționeri români au antrenat echipa din „Țara Semilunei”. Legenda lui Fenerbahce din România

Protagonista episodului de astăzi ocupă poziția 22 în clasamentul FIFA. Echipa națională a fost fondată în anul 1923 și a jucat primul meci din istoria sa fix împotriva României. Partida s-a încheiat 2-2 grație dublei lui Zeki Rıza Sporel. Dincolo de acești primi pași în fotbalul internațional, traseul Turciei impresionează din toate punctele de vedere.

Stil de joc britanic

Fotbalul a fost adus în Turcia de englezi. La sfârșitul secolului XIX, soldații și marinarii englezi rămași în porturile turcești au fost părinții sportului rege. Tot ei au pus bazele primelor cluburi de fotbal din zonă. La acel moment, localnicii nu se implicau activ în meciurile englezilor. În calitate de spectatori, turcii urmăreau atenți cum se joacă corect fotbalul.

Ei nu aveau voie să joace din pricina religiei islamice. Conform adevărul.ro, motivul l-ar fi reprezentat pantalonii purtați de sportivi. „Aurat” era partea corpului dintre buric și genunchi care trebuia acoperită. Șorturile erau mai scurte iar fotbalul era considerat o activitate prin care oamenii puteau să fie distrași de la practica religioasă.

La acea perioadă se jucau primele meciuri între echipele turcești, alcătuite exclusiv din fotbaliști semi profesioniști englezi. Partidele erau interzise de autorități, cele care se desfășurau fiind încheiate cu arestări. Sportivii turci nu au putut să participe în aceste meciuri până-n anul 1908. Atunci, „Comitetul Uniunii și Progresului” a validat fotbalul ca sport.

România, prima adversară

În 1923 a fost proclamată Republica Turcă, iar în scurt timp a fost înființată și „Federația Turcă de Fotbal”, pe data de 23 aprilie. Peste jumătate de an, selecționata juca primul meci din istoria ei. Adversara era România, iar confruntarea se încheia la egalitate. Golurile echipei noastre au fost marcate de Isidor Gansl.

În acea perioadă, cele două federații au încheiat un acord care prevedea mai multe partide amicale între echipele de club. La meci au fost prezenți nu mai puțin de 7.500 de suporteri. Al doilea urma să se joace peste doi ani, pe 1 mai 1925. În acea partidă turcii s-au impus cu scorul de 2-1.

Primul meci în cadrul unei competiții a fost la „Jocurile Olimpice” din 1924. La Paris, Cehoslovacia a câștigat cu 5-2 împotriva echipei din „Țara Semilunei”. Atacantul lui Fenerbahce, Bekir Refet a înscris o dublă. Echipa s-a calificat la mondialul din 1950 după o victorie categorică cu Siria, 7-0. Totuși, din pricina problemelor financiare, selecționata nu a putut să facă deplasarea.

Dăm cu banul pentru calificare

Peste 4 ani, rezultatul o să fie altul. Turcia joacă o dublă manșă cu Spania. Pierd primul meci cu 4-1 și îl câștigă pe următorul cu 1-0. La acel moment nu exista regula golurilor marcate la general. O a treia partidă dintre cele două se încheia la egalitate, 2-2. Pentru a desemna o câștigătoare, arbitrii au dat cu banul, iar Turcia a avut câștig de cauză.

În Elveția nimeresc în grupe cu Germania de Vest, Ungaria și Coreea de Sud. Termină la egalitate de puncte cu ocupanta locului doi, Germania de Vest. Foarte interesant este că în acel meci s-au duelat doi jucători cu origini românești. Unul dintre ei era Josef Posipal, născut în Lugoj și despre celălalt vom afla mai multe în acest episod.

La egalitate de puncte cu nemții, turcii joacă o partidă de play-off cu aceștia, pe care o pierd categoric cu 7-2. Urma o lungă perioadă de absență pentru „Țara Semilunei” din peisajul fotbalului internațional. Majoritatea jucătorilor care au reprezentat selecționata la primul mondial s-au retras, iar anii 60 au fost unii dezamăgitori.

Mici progrese în anii 90

Turcia revine în anii 70, însă ratează calificarea la Campionatul European în două rânduri, 1972 și 1976, la doar un punct distanță. Sunt de asemenea aproape să se califice la mondialul din 1990, însă ratează calificarea în ultima partidă. În același an este numit selecționer Sepp Piontek, care va pune bazele echipei ce se va califica la Euro 1996, sub comanda lui Fatih Terim.

Turcia trece de Elveția și Suedia în drumul spre european. În grupe pierd toate meciurile și nu înscriu niciun gol. Nu se califică la mondialul din 1998, însă, ajung la europeanul din 2000. Aici, stabilesc un record la nivelul competiției. O elimină pe Belgia, țara gazdă, fiind pentru prima dată când echipa care organizează turneul este eliminată în prima rundă. În sferturi pierd cu Portugalia.

Turcia, surpriza din 2002

Toată atenția era acum pe Cupa Mondială din 2002, unde Turcia va produce o surpriză de proporții. Termină grupa pe poziția a doua, în spatele viitoarei câștigătoare, Brazilia. Obțin victorii cu Japonia și Senegal și ajung în premieră în semifinale. În meciul cu Japonia, Hakan Şükür înscrie cel mai rapid gol din istoria competiției, după 10,8 secunde.

Echipa este eliminată de Brazilia în semifinale și obține locul al treilea după o victorie cu Coreea de Sud. A fost ultima prezență a Turciei la Cupa Mondială. Vara aceasta vor reveni după o așteptare de 24 de ani. În continuare vom afla mai multe povești remarcabile despre selecționata din „Țara Semilunei”, protagoniștii fiind români.

Primul selecționer român al Turciei

În momentul în care ne gândim la antrenori români care au reușit în Turcia primul nume care ne vine în minte este Mircea Lucescu. Regretatul antrenor a fost pe banca naționalei din 2017 până în februarie 2019. Relația României cu Turcia a fost bună întotdeauna. „Țara Semilunei”, la începutul anilor 70, voia să se dezvolte din punct de vedere sportiv.

Atunci au cerut ajutorul României, iar țara noastră a trimis câțiva specialiști. Una din persoanele nominalizate a fost Nicolae Petrescu. El se afla deja la cârma echipei sub 21 de ani a turcilor. Echipa mare tocmai pierduse cu 5-0 împotriva Poloniei în preliminariile europeanului din 1972.

Petrescu a stat pe bancă la meciul retur. Turcia a câștigat partida cu 1-0. După această victorie, tehnicianul român a rămas să antreneze în campionatul intern. A pregătit două echipe, Altay Izmir și Samsunspor, potrivit fanatik.

Profesor de psihologie și filologie

Nicolae Petrescu a cochetat cu mai multe domenii. Fotbalist, antrenor, el a fost și profesor de filologie și psihologie. A jucat pentru o singură echipă în toată cariera sa, Juventus București. Alături de aceștia a câștigat singurul titlu din istoria formației din capitală în 1930. Remarcat pentru felul în care citea jocul, Petrescu a debutat în antrenorat la Poiana Câmpina.

Au urmat capitole la Vulcan București, CCA și Dinamo. A format generații întregi de juniori și în perioada 1968-1969 a ocupat funcția de „șef al Laboratorului de Cercetări Psihologice la Centrul de Cercetări al Educației Fizice și Sportului”, conform Libertatea. A ocupat mai multe poziții în FRF, a antrenat în Turcia și a scris două cărți: „Carte pentru fotbaliștii de mâine” și „Fotbal pe culmile performanței”.

Legenda lui Fenerbahce născută în România

Românii au impresionat mereu în Turcia. Aceeași este situația și pentru protagonistul acestui episod. Numele de Basri Dirimlili este unul cu greutate în istoria lui Fenerbahce. Sportivul s-a născut în anul 1929 la Silistra, la acel moment un oraș din România. În contextul anului 1940, Dirimlili și familia lui pleacă în Turcia după ce Silistra și Cadrilaterul au fost preluate de bulgari.

Joacă la mai multe echipe, iar în 1953 face pasul către formația Fenerbahce. În următorii 10 ani își va consolida statutul de legendă a echipei. A fost poreclit „Mehmetçik” („soldatul turc”) în urma unui meci cu Galatasary din mai 1955. După o lovitură primită, Basri a început să sângereze abundent.

Un bandaj și trei copci

Medicii i-au pus un bandaj și trei copci. În acea perioadă nu era permisă schimbarea jucătorilor, iar eroul nostru a continuat partida pentru a nu o lăsa pe „Fener” în dezavantaj numeric. A fost atât de determinat încât a înscris. În urma reușitei a început să sângereze și mai tare și a leșinat.

Nici măcar acest lucru nu l-a oprit pe jucător. Și-a revenit, iar insistențele coechipierilor de a părăsi terenul nu au avut niciun efect. Basri a jucat până la fluierul final. Porecla a fost preluată de presa acelor vremuri. A dovedit din nou că este un „soldat” veritabil într-un meci cu Adana Demirspor. Atunci, a continuat partida în ciuda unei fracturi la maxilar.

A evoluat în toate meciurile disputate între Turcia și România în perioada 1958-1961. Ultimul din acestea, desfășurat în 8 octombrie 1961, a fost ultima dată când Dirimlili a îmbrăcat tricoul Turciei. În 1954 a fost titular de drept la Cupa Mondială. Atunci, împotriva RFG, s-a întâlnit cu un alt sportiv cu origini românești, Josef Posipal.

Soldatul din Cipru

În anii 60, Basri a fost antrenor-jucător în Cipru. În acea perioadă au început luptele interetnice. Aflat în Lefke, sportivul „a participat la apărarea orașului” și „a luptat în tranșee”, potrivit sport.ro. Pentru curajul dovedit, Dirimlili a fost poreclit „Mücahit”, „luptător pentru Islam”.

În februarie 1964 toți cetățenii turci din Egipt au fost repatriați. În semn de recunoștință, o stradă din Lefke a primit numele lui. A decedat în 1997, pe 14 septembrie, la Istanbul. Anual fanii lui Fenerbahce se strâng la mormântul acestuia și organizează o ceremonie în cinstea celui ce a fost „soldatul turc”.

Capitolul 15/48

Următorul capitol al poveștii noastre ne duce în Noua Zeelandă. Mulți cunoașteți echipa națională de aici ca „All-Whites”. Totuși, recent aceasta a anunțat că își va schimba acest apelativ. Selecționata se va prezenta la Campionatul Mondial din 2026 cu o nouă identitate.

Motivele din spatele acestei schimbări le vom afla mâine. Mai mult de atât, protagonista noastră „a scris istorie” la ediția din 2010. Despre toate acestea discutăm în următorul capitol al seriei „Mondialul în povești”, de la 10:30!