Trump, Rusia și China versus Curtea Penală Internațională. Cum a devenit cazul Karim Khan testul decisiv pentru justiția internațională

În centrul atenției se află procurorul-șef Karim Khan. Totuși, disputa depășește cu mult situația unui singur magistrat. În joc se află însăși autoritatea celei mai importante instanțe penale internaționale. În ultimele luni, administrația președintelui Donald Trump și-a intensificat atacurile la adresa Curții. Rusia continuă să respingă legitimitatea instituției după emiterea mandatului de arestare pe numele lui Vladimir Putin. China își menține poziția tradițională împotriva jurisdicției unei instanțe internaționale asupra statelor care nu i-au recunoscut autoritatea. Fiecare dintre aceste puteri invocă argumente diferite. Totuși, efectul este același. Curtea Penală Internațională se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări din istoria sa.

De ce Curtea Penală Internațională se află sub presiune

Fostul Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, avertizează că nu asistăm doar la un conflict instituțional. În opinia sa, este vorba despre o încercare de a slăbi treptat Curtea, până în punctul în care aceasta își pierde capacitatea reală de a acționa. Potrivit lui Borrell, o instituție nu este distrusă întotdeauna printr-un singur atac frontal. Uneori, ea este erodată pas cu pas, prin presiuni politice, contestarea credibilității și transformarea propriilor mecanisme interne în instrumente de blocaj.

De ce a fost creată Curtea Penală Internațională

Ideea unei instanțe penale permanente nu este nouă. Ea a început să prindă contur după cel de-Al Doilea Război Mondial. Procesele de la Nürnberg și Tokyo au demonstrat că liderii politici și militari pot fi trași la răspundere pentru crime internaționale. Totuși, acele tribunale au fost create special pentru judecarea învinșilor războiului și au avut un caracter temporar.

În deceniile următoare, comunitatea internațională a încercat în repetate rânduri să creeze o instanță permanentă. Abia după conflictele din fosta Iugoslavie și genocidul din Rwanda, ideea a primit un nou impuls. Tribunalele speciale create de ONU pentru cele două conflicte au demonstrat că mecanismele temporare sunt costisitoare, lente și dependente de voința politică a Consiliului de Securitate. În acest context a apărut necesitatea unei instituții permanente. Rezultatul a fost Statutul de la Roma. Adoptat în 1998 și intrat în vigoare în 2002, acesta reprezintă actul de naștere al Curții Penale Internaționale. Astăzi, peste 120 de state sunt parte la Statutul de la Roma. Printre ele se numără toate statele membre ale Uniunii Europene.

Ce poate face Curtea Penală Internațională

Spre deosebire de multe percepții publice, Curtea Penală Internațională nu poate judeca orice încălcare a dreptului internațional. Competența sa este strict limitată. Instituția poate investiga doar patru categorii de infracțiuni:

• genocid;
• crime împotriva umanității;
• crime de război;
• crima de agresiune.

În plus, Curtea intervine doar atunci când autoritățile naționale nu pot sau nu doresc să desfășoare anchete credibile. Acest principiu poartă denumirea de complementaritate. El reprezintă unul dintre pilonii Statutului de la Roma. Prin urmare, CPI nu înlocuiește sistemele judiciare naționale. Ea intervine doar atunci când acestea eșuează.

O confuzie frecventă: CPI nu este Curtea Internațională de Justiție

Una dintre cele mai frecvente confuzii este cea dintre Curtea Penală Internațională și Curtea Internațională de Justiție. Cele două instituții au sediul în același oraș, Haga. În rest, ele au competențe complet diferite. Curtea Internațională de Justiție aparține Organizației Națiunilor Unite. Ea soluționează litigii între state. De exemplu, poate analiza un conflict privind frontierele, tratatele sau obligațiile internaționale.

Curtea Penală Internațională nu judecă state. Ea judecă persoane. Un șef de stat, un ministru al Apărării, un comandant militar sau liderul unei organizații armate pot deveni inculpați în fața Curții. Acesta este motivul pentru care CPI produce adesea reacții politice mult mai puternice.

De ce marile puteri nu au aderat la Statutul de la Roma

De la început, una dintre cele mai importante probleme ale Curții a fost lipsa sprijinului unor mari puteri. Statele Unite au participat la negocierile privind Statutul de la Roma. Administrația Bill Clinton a semnat documentul în ultimele zile ale mandatului. Totuși, tratatul nu a fost niciodată ratificat de Senatul american. Ulterior, administrația George W. Bush a mers și mai departe. Washingtonul și-a retras semnătura și a început să încheie acorduri bilaterale prin care alte state se angajau să nu predea cetățeni americani Curții Penale Internaționale. Argumentul principal a rămas același până astăzi. Statele Unite consideră că militarii și oficialii americani nu trebuie judecați de o instanță asupra căreia Congresul nu are niciun control.

Nici Rusia nu a devenit membră a Curții. Moscova a semnat Statutul de la Roma, dar nu l-a ratificat. După publicarea raportului CPI privind anexarea Crimeei, Kremlinul și-a retras oficial semnătura.

China nu a semnat niciodată tratatul. Beijingul invocă în mod constant respectarea strictă a suveranității statelor și respinge ideea unei jurisdicții penale internaționale obligatorii.

India, Pakistan, Israel și alte state importante au rămas, la rândul lor, în afara sistemului.

Această realitate explică una dintre cele mai mari vulnerabilități ale Curții. Instituția are autoritate juridică, dar nu beneficiază întotdeauna de sprijinul politic al celor mai influente state ale lumii.

O instituție fără poliție proprie

Puțini oameni știu că Curtea Penală Internațională nu poate aresta pe nimeni. Instituția nu dispune de poliție. Nu are armată. Nu are servicii proprii de executare. Mandatele sale sunt puse în aplicare exclusiv de state. Dacă un stat refuză cooperarea, Curtea nu are aproape niciun instrument practic pentru a impune executarea deciziilor sale. Acest lucru explică de ce numeroși suspecți au rămas ani întregi în libertate. Mandatele de arestare reprezintă doar primul pas. Punerea lor în aplicare depinde de voința politică a guvernelor. Această limitare avea să devină una dintre cele mai importante probleme și în cazul lui Vladimir Putin, dar și în dosarele legate de conflictul din Orientul Mijlociu.

De la Africa la Ucraina și Gaza

În primii ani ai existenței sale, Curtea Penală Internațională a fost criticată deoarece majoritatea anchetelor vizau state africane. Au existat numeroase acuzații potrivit cărora instituția aplica standarde diferite în funcție de regiune. Conducerea Curții a respins constant aceste critici și a explicat că multe dintre dosare au fost deschise chiar la solicitarea guvernelor respective sau prin mandate ale Consiliului de Securitate al ONU.

Totuși, imaginea Curții s-a schimbat radical în ultimii ani. Anchetele privind Ucraina și conflictul din Gaza au mutat atenția asupra unor actori geopolitici mult mai influenți. Pentru prima dată, Curtea a ajuns să investigheze simultan lideri ruși, israelieni și reprezentanți ai Hamas. Această schimbare avea să transforme instituția într-un actor aflat în centrul celor mai sensibile dispute internaționale. Iar odată cu această schimbare a crescut și nivelul presiunilor politice exercitate asupra sa.

Ascensiunea lui Karim Khan și schimbarea direcției Curții

Atunci când avocatul britanic Karim Khan a fost ales procuror-șef al Curții Penale Internaționale, în 2021, puțini anticipau că mandatul său va coincide cu una dintre cele mai tensionate perioade din istoria instituției. Khan nu era un necunoscut în domeniul dreptului internațional. Participase la procese importante desfășurate în fața tribunalelor ONU și fusese implicat în anchete privind crime de război și încălcări grave ale drepturilor omului. Experiența sa profesională îi adusese reputația unui procuror pragmatic, preocupat mai degrabă de eficiența anchetelor decât de expunerea mediatică.

Totuși, contextul geopolitic avea să schimbe radical rolul pe care îl ocupa. Invazia Rusiei în Ucraina și izbucnirea războiului dintre Israel și Hamas au adus Curtea Penală Internațională în centrul atenției mondiale. Pentru prima dată după înființarea sa, instituția era chemată să analizeze presupuse crime internaționale care implicau direct unele dintre cele mai sensibile dosare de politică externă.

Mandatul împotriva lui Vladimir Putin a schimbat regulile jocului

În martie 2023, Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin. Acesta a fost unul dintre cele mai importante momente din istoria instituției. Potrivit procurorilor, existau motive rezonabile pentru a suspecta implicarea lui Putin în deportarea ilegală a copiilor din teritoriile ucrainene ocupate către Federația Rusă. Moscova a respins imediat acuzațiile și a declarat că decizia nu produce efecte juridice asupra Rusiei, deoarece statul rus nu este parte la Statutul de la Roma. Din punct de vedere practic, mandatul nu putea fi executat fără cooperarea statelor. Din punct de vedere politic, însă, impactul a fost uriaș.

Pentru prima dată, liderul unei puteri nucleare și membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU devenea oficial persoană căutată de Curtea Penală Internațională. Acest episod a demonstrat că instituția era dispusă să investigheze inclusiv lideri ai celor mai puternice state.

Dosarul Israel-Hamas a amplificat tensiunile

Dacă mandatul emis împotriva lui Vladimir Putin a provocat o ruptură cu Moscova, ancheta privind războiul din Gaza a produs o reacție la fel de puternică din partea Statelor Unite și Israelului. În mai 2024, Karim Khan a solicitat emiterea unor mandate de arestare atât pentru lideri ai Hamas, cât și pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și fostul ministru al Apărării Yoav Gallant. Procurorul a argumentat că legea internațională trebuie aplicată în mod egal tuturor părților implicate într-un conflict. Decizia a fost salutată de organizații pentru drepturile omului, dar criticată dur de guvernul israelian și de numeroși oficiali americani.

Pentru Washington, comparația dintre liderii Hamas și conducerea unui stat aliat era inacceptabilă. Pentru susținătorii Curții, tocmai această abordare demonstra independența instituției.

Avertismentele venite din Congresul SUA

Josep Borrell susține că presiunile asupra procurorului Karim Khan au început înainte ca acesta să înainteze oficial solicitarea privind mandatele. Fostul șef al diplomației europene amintește că mai mulți senatori americani i-au transmis public că vor exista consecințe dacă va continua ancheta privind liderii israelieni. În opinia lui Borrell, aceste avertismente au reprezentat o încercare de influențare a activității unei instituții judiciare independente.

Karim Khan nu și-a schimbat însă poziția. După analizarea probelor disponibile, procurorul a cerut emiterea mandatelor. Decizia avea să deschidă cea mai dificilă perioadă din mandatul său.

Apariția acuzațiilor împotriva procurorului

La scurt timp după intensificarea conflictului diplomatic au apărut și acuzații privind presupuse abateri de conduită și hărțuire sexuală formulate împotriva lui Karim Khan. Procurorul a negat toate acuzațiile. Cazul a fost analizat prin mecanismele interne ale Curții.

Potrivit lui Josep Borrell, un complet intern desemnat să examineze situația a concluzionat că nu există suficiente probe pentru a demonstra o încălcare a legii. Cu toate acestea, disputa nu s-a încheiat. Mai multe state membre au început să discute posibilitatea unei proceduri privind viitorul procurorului-șef. Pentru Borrell, aici apare problema cea mai importantă.

Avertismentul lui Josep Borrell

Într-un articol publicat de Project Syndicate, fostul Înalt Reprezentant al Uniunii Europene avertizează că pericolul nu îl reprezintă doar cazul Karim Khan. În opinia sa, adevărata miză este precedentul care ar putea fi creat. Borrell susține că statele membre riscă să amestece două chestiuni diferite: evaluarea unei eventuale încălcări a normelor etice și decizia privind demiterea procurorului. El argumentează că o astfel de abordare ar putea permite în viitor îndepărtarea unui procuror pe baza unor acuzații care nu au fost demonstrate definitiv sau care nu au legătură directă cu activitatea sa profesională.

Fostul diplomat european afirmă că statele care au creat Curtea Penală Internațională trebuie să ofere procurorului aceleași garanții privind dreptul la un proces echitabil pe care instituția le solicită tuturor statelor. În caz contrar, spune el, justiția internațională riscă să își submineze propriile principii.

Marco Rubio și schimbarea strategiei americane

În paralel cu dezbaterile privind Karim Khan, administrația Donald Trump și-a înăsprit discursul împotriva Curții. Secretarul de stat Marco Rubio a publicat recent un articol de opinie în The Wall Street Journal în care a susținut că instituția trebuie împiedicată să își extindă influența.

Rubio a argumentat că Statele Unite trebuie să protejeze cetățenii americani și aliații Washingtonului de ceea ce administrația consideră a fi depășirea atribuțiilor Curții. Mesajul nu s-a limitat la declarații politice. Administrația americană a impus sancțiuni împotriva unor oficiali ai Curții Penale Internaționale. Printre persoanele vizate s-au numărat Karim Khan, doi dintre adjuncții săi și mai mulți judecători ai instituției. Măsurile au inclus înghețarea unor active și restricții privind accesul la servicii financiare și platforme digitale. Pentru susținătorii administrației Trump, sancțiunile reprezintă un instrument legitim de apărare a suveranității. Pentru criticii deciziei, acestea constituie o formă de presiune fără precedent asupra unei instanțe judiciare independente.

De ce SUA, Rusia și China contestă Curtea Penală Internațională

La prima vedere, este surprinzător că Statele Unite, Rusia și China ajung la poziții similare în privința Curții Penale Internaționale. Cele trei puteri sunt rivale în majoritatea dosarelor internaționale, de la comerț și tehnologie până la securitate și războiul din Ucraina. Cu toate acestea, când vine vorba despre jurisdicția unei instanțe penale internaționale, diferențele se reduc considerabil. Washingtonul susține că militarii și oficialii americani nu trebuie judecați de o instituție asupra căreia Statele Unite nu au control și al cărei tratat fondator nu l-au ratificat. Rusia respinge legitimitatea anchetelor privind războiul din Ucraina și consideră că mandatul de arestare emis pe numele lui Vladimir Putin nu produce efecte juridice asupra sa. China invocă, la rândul său, principiul suveranității statelor și afirmă că jurisdicția unei instanțe internaționale trebuie acceptată în mod explicit de fiecare țară.

Deși argumentele diferă, rezultatul este același: toate cele trei puteri limitează sau contestă autoritatea Curții Penale Internaționale. Această convergență reprezintă una dintre cele mai mari provocări cu care s-a confruntat instituția în peste două decenii de existență și ridică o întrebare esențială pentru viitorul justiției internaționale: cât de eficientă poate fi o instanță care nu dispune de propriile mecanisme de executare și depinde de cooperarea statelor pentru aplicarea mandatelor de arestare? În lipsa acestei cooperări, Curtea poate continua să investigheze și să emită mandate, însă punerea lor în aplicare rămâne condiționată de voința politică a guvernelor. Astfel, eficiența justiției internaționale este influențată nu doar de argumentele juridice, ci și de raportul de forțe din politica mondială.

O lume în schimbare

Disputa privind Curtea Penală Internațională este, în esență, o reflectare a transformării ordinii mondiale. După 1990, modelul dominant era cel al cooperării multilaterale și al extinderii instituțiilor internaționale. Astăzi, competiția dintre marile puteri și accentul pus pe suveranitate au readus în prim-plan politica de forță. În acest nou context, organizațiile internaționale sunt obligate să își demonstreze relevanța și capacitatea de a funcționa într-un sistem global tot mai fragmentat. Curtea Penală Internațională se află în centrul acestei transformări.

Ce urmează pentru CPI

Viitorul instituției va depinde de mai mulți factori. În primul rând, de modul în care statele membre vor gestiona cazul Karim Khan și eventualele proceduri interne. În al doilea rând, de disponibilitatea guvernelor de a continua cooperarea cu Curtea, inclusiv în executarea mandatelor de arestare. Nu în ultimul rând, de capacitatea instituției de a demonstra că aplică aceleași standarde juridice indiferent de identitatea persoanelor investigate. Dacă va reuși să își păstreze independența și credibilitatea, Curtea poate ieși consolidată din actuala criză. Dacă însă presiunile politice vor influența deciziile sale sau ale statelor membre, autoritatea instituției ar putea fi afectată pe termen lung.

O dezbatere care va continua

Controversa din jurul lui Karim Khan este doar cel mai recent episod dintr-o dispută mai amplă privind viitorul dreptului internațional. Pentru unii, Curtea Penală Internațională reprezintă garanția că nici cei mai puternici lideri ai lumii nu sunt deasupra legii. Pentru alții, extinderea competențelor unei instanțe internaționale ridică întrebări legitime despre suveranitatea statelor și echilibrul dintre drept și politică.

Indiferent de poziția adoptată, confruntarea dintre Curtea Penală Internațională și marile puteri va influența nu doar viitorul instituției de la Haga, ci și modul în care comunitatea internațională va înțelege, în următoarele decenii, conceptul de responsabilitate pentru cele mai grave crime prevăzute de dreptul internațional.