Tinerii renunță la Spotify și smartphone-uri pentru iPod-uri și CD-uri. De ce generația Z se întoarce la tehnologia veche

Tinerii renunță la Spotify și smartphone-uri pentru iPod-uri și CD-uri. De ce generația Z se întoarce la tehnologia veche
Imagine Tehnologie genrația Z (sursa foto: businessmagazin.ro)
Când iPod Nano a fost lansat pentru prima dată, în 2005, costa 199 de dolari și era promovat ca dispozitivul care îți oferea acces la o lume fără limite. Anul acesta însă, Celeste Stange și-a cumpărat de pe eBay un model magenta de 8 GB cu doar 69 de dolari tocmai din motivul opus.

De fiecare dată când își alegea o melodie pe Spotify, era copleșită de gândul că ar fi putut asculta alte milioane de piese și ajungea să nu mai aleagă nimic, din cauza celebrului FOMO (frica de a rata ceva). „Acum am doar muzica de aici”, spune ea în analiza realizată pentru The Atlantic.

La 29 de ani, Stange face parte dintr-o mișcare tot mai populară, denumită „analog”, în care oamenii, în special cei din Generația Z – aleg alternative mai puțin distractive la smartphone-ul modern, dispozitivul care face de toate. Aceste alternative nu sunt întotdeauna analogice în sensul clasic, ci sunt adesea dispozitive digitale mai vechi: iPod-uri, aparate foto Canon PowerShot, DVD playere sau playere CD.

Tiffany Ng, în vârstă de 25 de ani și autoarea newsletterului Cyber Celibate, deține acum un iPhone de prima generație, un iPod vechi de 11 ani, două CD playere, un radio Walkman și un Macintosh Plus din 1986, care are nevoie de 45 de secunde doar pentru a afișa ecranul „Welcome to Macintosh”.

Ng locuiește în cartierul Williamsburg din Brooklyn, unde, în urmă cu două decenii, termenul „analog” era asociat cu pasionații de discuri de vinil. Pe atunci, argumentul era că pick-up-ul oferea un sunet mai autentic și mai bogat decât fișierele digitale de pe iPod. Astăzi însă, oamenii aleg să „meargă pe analog” dintr-un alt motiv: vor să scape de dispozitivele care oferă opțiuni infinite și preferă unele care impun anumite limite.

„1.000 de melodii în buzunarul tău”

Sloganul original al iPod-ului – „1.000 de melodii în buzunarul tău” – promitea libertatea de a avea întreaga colecție muzicală fără să mai cari după tine CD-uri. Tony Fadell, fost vicepreședinte Apple și considerat „părintele iPod-ului”, spune că aceea era perioada în care tehnologia era „convenabilă, dar nu permanent conectată”.

Ulterior, iPod-ul s-a transformat în iPhone, iar odată cu apariția App Store-ului, confortul și conectivitatea au devenit inseparabile. Utilizatorii aveau în continuare biblioteca lor muzicală, dar și notificări constante, jocuri precum Angry Birds sau postări pe Instagram de la foști colegi de școală. În cele din urmă, Apple Music a înlocuit iTunes, iar zecile de mii de melodii disponibile au devenit peste 100 de milioane.

„Nu am cum să le ascult pe toate”, spune Stange. Desigur, și pe Spotify și-ar putea crea propriile playlisturi, însă pe iPod Nano are doar muzica pe care și-a ales-o personal, inclusiv fotografiile artiștilor, încărcate manual. Pentru mulți utilizatori, tocmai acest mic efort suplimentar face experiența mai plăcută.

Jess Fisher, actriță de 29 de ani din Los Angeles, cumpără în fiecare lună CD-uri noi, pe care le ascultă pe un Innioasis Y1, un player MP3 inspirat de iPod și lansat în 2023, după ce utilizatorii s-au plâns că modelele cu ecran tactil sunt prea distractive.

„Sunt mult mai entuziasmată de muzică tocmai pentru că mă limitez”, spune ea. Când a discutat cu jurnalistul, tocmai își cumpărase un CD nou. „O să mă așez și o să-l ascult pe îndelete, pentru că am așteptat o săptămână să ajungă.”

În plus, Fisher așteaptă cu nerăbdare cele cinci descărcări gratuite de melodii MP3 pe care le primește săptămânal prin biblioteca locală, prin serviciul Freegal. Și-a setat chiar și un memento în fiecare luni: „A venit timpul pentru Freegal!”.

Cum arată piața dispozitivelor second-hand

Jurnalistul a discutat cu aproape zece persoane care folosesc tehnologii similare. Isaac Mosna, creator de conținut pe YouTube sub numele Canoopsy, fotografiază cu un iPhone de prima generație pentru că îi este dor de perioada în care „totul părea mai real și mai fizic”. În plus, spune el, camera veche oferă fotografiilor o nuanță mai caldă. Alții folosesc console Nintendo DS sau emulatoare încărcate cu jocuri retro, pentru a se bucura de jocuri fără notificări și alte distrageri.

Popularitatea acestui fenomen a dus la o creștere semnificativă a pieței dispozitivelor second-hand. Potrivit datelor eBay, anul trecut utilizatorii au căutat termenul „iPod” de aproximativ 1.300 de ori pe oră, iar prețurile anumitor modele au crescut cu peste 50%. Și compania Back Market, specializată în electronice recondiționate, a început să vândă iPod-uri, Game Boy-uri și alte dispozitive retro după ce un lot limitat de telefoane Nokia 3310 s-a epuizat mult mai repede decât estimările.

Pentru mulți dintre cei care adoptă acest stil de viață, logica este simplă: dacă folosesc un DVD player sau un iPod, învață să trăiască mai prezent și mai conștient.

Tiffany Ng și-a propus chiar să înlocuiască în fiecare lună câte un dispozitiv modern cu echivalentul său mai vechi. Ideea i-a venit după ce iPhone-ul ei s-a stricat și a trebuit să-l lase câteva ore în service.

„M-am simțit incredibil de neajutorată. Nu puteam nici măcar să văd cât este ceasul sau să mă orientez prin Manhattan fără Google Maps”, povestește ea.

Viață fără tehnologie

Atunci și-a dat seama că vrea să demonstreze că poate trăi și fără tehnologia modernă. După ce a publicat un newsletter intitulat „Mi-am legat telefonul de perete timp de o săptămână”, mai multe persoane i-au scris întrebând de unde a cumpărat lanțul. De fapt, era doar o curea veche.

Revenirea la tehnologia veche este și una dintre puținele modalități prin care oamenii mai pot deține cu adevărat o copie a unei melodii, a unui film sau a unui joc. În plus, cumpărarea unui CD sau DVD presupune o alegere conștientă a propriilor gusturi, spre deosebire de simpla apăsare a butonului „Play” pe un playlist recomandat automat de Spotify.

Pentru Stange, acest lucru înseamnă că nu mai simte nevoia să asculte un artist doar pentru că este popular.

La început însă, după ani întregi de streaming, nici măcar nu știa ce muzică să pună pe iPod. A consultat lista celor mai bune albume realizată de revista Rolling Stone și a descărcat câteva dintre recomandări. La fel a procedat și Fisher.

Despre farmecul experinței

Un CD sau un DVD presupune mai mult efort: trebuie cumpărat, introdus în player și se poate deteriora în timp. Însă cei care au adoptat acest stil de viață spun că tocmai aceste inconveniente fac parte din farmecul experienței.

„Dacă vreau să ascult un album pe care îl iubesc, trebuie să dau aproximativ 20 de dolari pe CD, să-l introduc în player și să folosesc telecomanda. Devine o experiență în sine”, spune Mosna, deși recunoaște că întreținerea playerului este uneori obositoare.

Dan Cohen, designer vestimentar în vârstă de 24 de ani, povestește că profesorii săi nu înțelegeau de ce cineva și-ar dori o geantă specială pentru transportul CD-urilor, pe care o realizase pentru lucrarea de licență. Ei își aminteau foarte bine cât de enervante erau CD-urile zgâriate, iPod-urile care se blocau și ștergeau muzica sau DVD-urile care rămâneau blocate în meniul principal.

Unele dintre aceste dispozitive au dispărut de pe piață tocmai din aceste motive. Tiffany Ng și-a cumpărat Macintosh-ul din 1986 pentru a experimenta cu vechiul PageMaker și procesorul de texte al vremii, însă încă încearcă să înțeleagă cum funcționează calculatorul. Totuși, chiar și cei mai înfocați adepți ai stilului „analog” păstrează un plan de rezervă. Toți cei intervievați încă folosesc smartphone-uri.

0 comentarii Comentarii