Scumpiri și la benzină și la motorină
Petrom și OMV au scumpit benzina cu 15 bani pe litru, în medie, iar prețul a sări de 9 lei pe litru. În București, la Petrom, un litru de benzină se vinde cu 9,02/litru, iar la OMV cu 9,8/litru. Prețurile sunt asemănătoare și în celelalte lanțuri de benzinării. Lukoil, Rompetrol și Mol vând cu 8,97 și 8,98 lei pe litru benzina standard. Cel mai mic preț este, momentan, la Socar – 8,89 lei/litru.
Motorina s-a scumpit și mai mult, cu aproximativ 20 de bani pe litru. Astfel, prețurile ajung din nou în apropiere de 10 lei pe litru pentru motorina standard. Cea mai scumpă motorină se găsește la Rompetrol și OMV – 9,90 lei/litru. Socar și Lukoil vinde litrul de motorină cu un ban mai puțin, iar Petrom și Mol operează, momentan, cele mai mici prețuri. Aici un litru de motorină standard se vinde între 9,80 și 9,84 lei/litru.
Petrolul a atins din nou la 100 de dolari pe baril
Scumpirile vin pe fondul creșterii tensiunilor în Orientul Mijlociu, care au dus din nou prețul barilului de petrol la 100 de dolari pe baril. În plus, atacurile repetate ale Ucrainei asupra rafinăriilor și porturilor din Rusia a făcut Kazahstanul să oprească exporturile. Ministerul Energiei de acolo a anunțat că suspendă temporar transportul petrolului către portul rusesc Novorosisk. 80% din petrolul kazah este exportat pe această rută.
Țițeiul de acolo ajunge și în România și este rafinat la Petromidia. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că, cel puțin în următoarele două săptămâni, nu vor exista probleme de aprovizionare. Admite însă că dacă decizia Kazahstanului va rămâne în picioare, va exista o scădere a producției în luna august.
Producție redusă fără importuri din Kazahstan
„Rompetrol caută variante suplimentare pentru a transporta țițeiul, să îl poată rafina în condiții normale și în august. Dacă nu se va rezolva, estimează o scădere cu 10-15% a producției în august la rafinăria Petromidia”, a spus Ilie Bolojan. Până la momentul respectiv, țara noastră se confruntă deja cu probleme logistice care îgreunează aprovizionare în vestul țării.
„Datorită blocajului din zona Constanța-Fetești, depozitul care aprovizionează toată România nu poate să livreze cadențat. Trenurile cu cisterne ajung greu către vestul țării”, a mai spus premierul, într-o conferință de presă. Potrivit acestuia, în urma unei discuții între CFR și Ministerul Energiei, transporturile de combustibil se vor prioritiza pe timp de noapte.
„Au fost mutate activitățile pe timp de noapte, astfel încât transportul trenurilor dedicate de combustibil să se desfășoare cu prioritate noaptea. Asta pentru ca în zona de Vest, unde rezervele din depozite sunt la limită, să nu avem probleme în perioada următoare”, a conchis Ilie Bolojan.
Proiect la Senat: criză pe piața țițeiului timp de 6 luni
Totodată, guvernul, prin ministerele Energiei și Finanțelor, discută un mecanism prin care prețurile la pompă să fie ținute în frâu. Executivul caută modalitate optimă prin care o reducere de preț să nu accentueze dificultatea de aprovizionare a companiilor petroliere.
Până atunci, la Senat, a fost introdus un proiect de lege prin care va fi restaurată starea de criză pe piața țițeiului. Proiectul, care îi aparține fostului ministru al Energiei, Bogdan Ivan, prevede instaurarea stării de criză pentru o perioadă de 6 luni. Inițiativa prevede o reducere temporară a TVA-ului la carburanți, dincolo de măsurile care au fost în vigoare până pe 1 iulie. Vorbim de plafonarea adaosului comercial și o reducere de 30 de bani la acciza la motorină.
