România primește prima tranșă de 2,5 miliarde de euro prin SAFE. Banii vor finanța investiții în apărare

România primește prima tranșă de 2,5 miliarde de euro prin SAFE. Banii vor finanța investiții în apărare
Imagine Instrumentul european de apărare SAFE (sursa foto. Gândul)
România a primit miercuri, 26 august, prima plată din cadrul instrumentului european de apărare SAFE, în valoare de 2,5 miliarde de euro. Suma reprezintă 15% din alocarea totală de 16,7 miliarde de euro aprobată pentru țara noastră, potrivit Comisiei Europene.

Prima tranșă reprezintă o plată de prefinanțare și va permite României să accelereze investițiile considerate prioritare în domeniul apărării. Fondurile sunt destinate inclusiv modernizării capacităților militare și consolidării rezilienței țării, în acord cu obiectivele comune stabilite la nivel european.

România are aprobată prin mecanismul SAFE o finanțare totală de aproximativ 16,7 miliarde de euro, una dintre cele mai importante alocări dintre statele participante. Datele Comisiei Europene indică o sumă exactă de 16,68 miliarde de euro.

Următoarele plăți vor fi efectuate în funcție de îndeplinirea jaloanelor stabilite și de progresul în implementarea planului național de investiții în apărare.

Ce este programul SAFE și cum funcționează

SAFE, „Acțiunea pentru securitatea Europei”, este un instrument financiar creat de Uniunea Europeană pentru a sprijini investițiile statelor membre în domeniul apărării. Programul dispune de un buget de 150 de miliarde de euro, bani care sunt acordați sub formă de împrumuturi.

Finanțarea este orientată în principal către achiziții comune de muniții, rachete, sisteme de apărare aeriană și sisteme de luptă terestră produse în Uniunea Europeană. Mecanismul urmărește astfel nu doar creșterea capacității militare a fiecărui stat, ci și dezvoltarea cooperării dintre țările europene.

Un obiectiv important al SAFE este și consolidarea industriei europene de apărare. Prin achiziții comune și cooperare transfrontalieră, Bruxelles-ul încearcă să reducă fragmentarea pieței europene și să crească interoperabilitatea forțelor armate.

Spre deosebire de granturile nerambursabile, banii SAFE sunt împrumuturi care trebuie returnate de statele beneficiare. Finanțarea este realizată prin împrumuturi contractate de Uniunea Europeană de pe piețele financiare. Ceea ce permite acordarea unor credite în condiții considerate avantajoase datorită ratingului UE.

SAFE face parte din planul european pentru reînarmare

Programul SAFE este inclus în planul ReArm Europe/Readiness 2030. Comisia Europeană urmărește mobilizarea a peste 800 de miliarde de euro pentru investiții în apărare la nivelul Uniunii Europene.

Planul european a fost conceput pe fondul necesității de consolidare a capacităților militare europene și de dezvoltare a industriei de apărare, într-un context de securitate schimbat în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Pentru România, accesul la finanțarea SAFE are o importanță suplimentară prin poziția sa pe flancul estic al NATO și al Uniunii Europene. Modernizarea echipamentelor și dezvoltarea industriei naționale de apărare sunt printre direcțiile urmărite prin investițiile finanțate în cadrul mecanismului.

0 comentarii Comentarii