Românii cu rude în străinătate nu se descurcă fără banii trimiși din afara țării. Diaspora sprijină economia României cu 2% din PIB

Românii cu rude în străinătate nu se descurcă fără banii trimiși din afara țării. Diaspora sprijină economia României cu 2% din PIB
Imagine Românii cu rude în străinătate nu se descurcă fără banii trimiși din afara țării. Diaspora sprijină economia României cu 2% din PIB. (sursa foto: Pexels)
Românii care lucrează în străinătate trimit în țară, în fiecare an, între 6 și 7 miliarde de euro. Asta face din Diaspora unul dintre principalii investitori din țară. Cu acești bani, oamenii și-au construit case, și-au cumpărat bunuri, iar o bună parte fără ei nu ar putea să se descurce de pe o zi pe alta. Un studiu realizat printre cei plecați în străinătate, arată că familiile a 40% din respondenți depind de banii trimiși.

Jumătate dintre românii de afară îi sprijină pe cei din țară

Aproape jumătate dintre românii care muncesc în străinătate le trimit bani celor rămași în țară. Mai exact 43% dintre cei plecați își susțin familiile. Acești bani ajung în economia României. O parte din aceștia sunt investiți în construcția unor locuințe, mobilarea lor sau chiar plata ratelor.

Potrivit unui studiu realizat de Unicredit pe 1184 de români plecați în străinătate, o treime din banii trimiși în România sunt folosiți pentru creșterea copiilor. Pe de altă parte, 26% din aceste sume se duc direct către plata creditelor. O mică parte din banii se duc și în vehicule de economisire.

Fără banii din Diaspora nu reușesc să își acopere traiul

Studiul mai arată și că multe familii din România nu ar avea o altă soluție pentru traiul de zi cu zi fără banii trimiși din străinătate. 40% dintre românii care lucrează în Germania spun că dacă s-ar confrunta cu o situație gravă și nu ar putea trimite bani în țară, cei de acasă nu au o variantă de rezervă. Banii se duc pe alimente, plata întreținerii, medicamente sau rate la bancă.

Acest procent crește când ne raportăm la românii din Franța (43%) și Marea Britanie (42%). Diaspora din Italia și Spania, care este și printre cele mai consolidate ca ani petrecuți în străinătate oferă procente ceva mai mici. În Spania procentul este de 37%, iar în Italia este de 34%.

„Pentru cei mai mulți români din diaspora, distanța nu a redus responsabilitatea față de cei rămași acasă. Românii plecați în străinătate continuă să fie principalul sprijin financiar pentru cei rămași acasă. Însă, protecția financiară a familiilor din România rămâne limitată”, spune Virgil Șoncutean, director general la compania care a realizat studiul.

2026 ar putea aduce un nou record de bani aduși din străinătate

În 2024, românii din afara țării au trimis 6,7 miliarde de euro în România. Este o sumă record, care face din diaspora unul dintre cei mai mari investitori în economia internă. Pentru anul respectiv, suma a însemnat aproape două procente din Produsul Intern Brut.

Dacă ne raportăm la anul curent, suma ar putea să crească considerabil. Doar în primele 3 luni ale anului, românii au adus în țară aproximativ două miliarde de euro. Dacă acest ritm se menține pe parcursul întregului an, totalul ar putea atinge aproape 8 miliarde de euro.

În primele 3 luni ale anului, cei mai mulți bani au fost trimiși de românii care lucrează în Germania. Vorbim despre 400 de milioane de euro, urmată de Marea Britanie, cu 373 de milioane de euro. Urmează sumele transferate din Italia, Țările de Jos, Belgia și Spania.

0 comentarii Comentarii