Reprezentanții Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) au venit recent cu date pe această temă. Conform informațiilor oferite, companiile de asigurări au achitat anul trecut despăgubiri de peste 81 de milioane de lei. Plata s-a efectuat în baza polițelor de călătorie, pentru acoperirea costurilor generate de diverse evenimente neprevăzute.
De asemenea, numărul asigurărilor de călătorie încheiate de români a crescut cu aproximativ 12% în 2025 comparativ cu anul anterior. Tot mai multe persoane aleg să își planifice vacanțele și să ia în calcul și eventualele riscuri care pot apărea.
Românii au avut și vacanțe cu incidente neprevăzute
Reprezentanții industriei de asigurări precizează că în spatele despăgubirilor sunt mii de situații în care turiștii s-au confruntat cu probleme medicale, accidente, pierderea bagajelor sau alte dificultăți care le-au afectat concediile.
„În spatele acestor despăgubiri sunt zeci de mii de vacanţe afectate de evenimente neprevăzute, dar şi situaţii în care asigurarea a făcut diferenţa. Aceste poliţe ajută turiştii să îşi continue călătoria sau să reducă impactul unor incidente neplăcute asupra bugetului personal”, a declarat Alexandru Ciuncan, Preşedinte & Director General al UNSAR.
O simplă problemă medicală apărută într-o țară din afara României poate genera cheltuieli de sute sau chiar mii de euro. În anumite state, o consultație de urgență, o internare de câteva zile sau transportul medical către țara de origine pot implica costuri foarte ridicate. Iar unele dintre ele pot fi greu de suportat de multe familii fără o poliță de asigurare.
Peste un milion de lei despăgubiri în mai puțin de o săptămână
Valoarea despăgubirilor plătite constant de asigurători scoate în evidență frecvența incidentelor produse în timpul călătoriilor. Potrivit Alinei Bărbulescu, Coordonator Secțiuni Asigurări Generale în cadrul UNSAR, în medie, în mai puțin de șapte zile, despăgubirile acordate în baza asigurărilor de călătorie depășesc pragul de un milion de lei.
Ceea ce arată că situațiile neprevăzute în vacanță sunt mult mai comune decât își imaginează mulți turiști.
Ce acoperă o asigurare de călătorie
O poliță de călătorie este utilă pentru o gamă largă de situații. Căci multe evenimente neprevăzute pot apărea înainte sau în timpul unei deplasări. Printre cele mai frecvente riscuri acoperite se numără urgențele medicale și costurile de spitalizare. De asemenea, pe listă se află și accidentele suferite în timpul călătoriei și întârzierile sau anulările zborurilor.
Dar specialiștii recomandă verificarea atentă a condițiilor contractuale înainte de încheierea unei asigurări.
Costurile fără asigurare pot fi foarte mari
Reprezentanții UNSAR spun că lipsa unei asigurări poate face ca un incident minor să fie, de fapt, o problemă financiară serioasă. În multe state europene și mai ales în afara Uniunii Europene, serviciile medicale pentru turiști sunt costisitoare. În anumite cazuri, doar transportul cu ambulanța sau o singură zi de spitalizare poate ajunge la câteva sute sau chiar mii de euro.
La acestea se pot adăuga costurile generate de schimbarea biletelor de avion, recuperarea bagajelor pierdute sau prelungirea șederii într-o destinație din cauza unor probleme neprevăzute.
📩 Dacă vă plac știrile noastre, vă invităm și pe canalul nostru de WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029VbDCS0UF1YlXGiK4Wl1o
📌 News Edge este site care explică știrile, nu doar le prezintă.
