Situația este complicată mai ales în jurul școlilor. 230 de unități de învățământ se află la mai puțin de 500 de metri de șantiere, iar 60 sunt la mai puțin de 100 de metri. Lucrările afectează 30 de artere și 45 de intersecții sau noduri considerate sensibile, potrivit datelor prezentate de Primăria Municipiului București.
Ciucu le cere constructorilor să accelereze lucrările
La întâlnirea de la Primărie au participat și reprezentanți ai Poliției Capitalei și Brigăzii Rutiere. Discuțiile au vizat modul în care poate fi redus impactul șantierelor odată cu revenirea elevilor la cursuri.
Ciprian Ciucu le-a cerut constructorilor să lucreze într-un ritm cât mai susținut. Primarul spune că municipalitatea are bani pentru plata lucrărilor și că unele șantiere nu puteau fi amânate fără riscul pierderii unor avize sau finanțări.
„Asta e situația, nu aveam cum să nu deschidem aceste șantiere, se pierdeau avize, bani. Putem să plătim lucrările la timp, rugămintea mea e ca toți constructorii să lucreze cât pot de mult, îi putem plăti”, a declarat Ciucu, potrivit mesajului publicat de PMB.
Polițiști în intersecțiile afectate și circulație redeschisă pe tronsoane
Una dintre măsurile anunțate privește intersecțiile în care lucrările riscă să genereze ambuteiaje. Echipe ale Poliției Capitalei și ale polițiilor locale de sector vor fi trimise în aceste puncte pentru a dirija circulația.
Constructorii trebuie să verifice și condițiile pentru pietoni. Primarul le-a cerut să se asigure că toate șantierele au culoare sau puncte de trecere și că zonele de lucru sunt împrejmuite corespunzător.
În cazul lucrărilor la liniile de tramvai, unele loturi se întind pe mai mulți kilometri. Primăria spune că acestea vor fi executate etapizat. Imediat ce un tronson este terminat, circulația ar urma să fie redeschisă pe porțiunea respectivă.
Primăria vrea să amâne deschiderea unor noi șantiere
Municipalitatea încearcă și să limiteze numărul de lucrări noi în perioada următoare. Dacă nu există urgențe, deschiderea unor noi șantiere va fi amânată. Solicitarea se adresează în special operatorilor de utilități care au lucrări programate în București.
„În măsura în care se poate, îi rog pe operatorii de utilități să mai stăm un pic cu șantierele pe care le au în plan. Nu vrem să deschidem unele noi în acest context”, a spus Ciprian Ciucu.
Măsurile vin înaintea unei perioade în care traficul din Capitală crește în mod obișnuit odată cu începutul cursurilor. În acest an, presiunea este amplificată de numărul mare de lucrări aflate simultan în desfășurare și de apropierea multora dintre ele de școli.