Tratamentul se află într-o fază incipientă de testare și eficiența sa urmează să fie demonstrată prin studii clinice. Dar specialiștii consideră că ar putea reprezenta o alternativă promițătoare pentru pacienții care au epuizat opțiunile terapeutice disponibile, scrie BBC.
Un studiu clinic pentru mai multe forme de cancer
Terapia este evaluată în cadrul studiului clinic Zima-101, coordonat de Christie NHS Foundation Trust. Este vorba despre unul dintre cele mai importante centre oncologice din Marea Britanie. La cercetare participă și Royal Marsden Hospital din Londra.
Studiul urmărește, în primul rând, să stabilească dacă tratamentul este sigur pentru pacienți și cum răspunde organismul la noua terapie. În același timp, cercetătorii analizează dacă medicamentul poate avea efecte benefice în cazul mai multor tipuri de tumori solide. Pe listă se află cancerul ovarian, cancerul pulmonar, sarcoamele și cancerele din zona capului și gâtului.
Cum funcționează noua terapie
ZI-MA4-1 folosește o strategie diferită față de tratamentele clasice precum chimioterapia sau radioterapia. Terapia combină două mecanisme ale sistemului imunitar. Pe de o parte, utilizează celulele NK (Natural Killer). Adică un tip de celule albe din sânge care au rolul natural de a identifica și distruge celulele anormale din organism. Pe de altă parte, celulele sunt modificate genetic astfel încât să recunoască o proteină numită MAGE-A4. Ea este prezentă pe suprafața mai multor tipuri de tumori. Cercetătorii „antrenează” celulele imunitare să identifice mai precis celulele canceroase și să le atace.
Un alt element care diferențiază terapia este faptul că nu este creată individual pentru fiecare pacient. Celulele provin de la donatori sănătoși, sunt prelucrate în laborator și pot fi produse în cantități mari înainte de administrare. Modelul, denumit de specialiști „off-the-shelf” sau „gata de utilizare”, ar putea reduce timpul necesar pentru începerea tratamentului și costurile de producție. Terapiile celulare ar putea fi mai accesibile în viitor.
Diagnosticată în urmă cu aproape șase ani
Tracy Tomlinson a fost diagnosticată cu cancer ovarian în apropierea Crăciunului din 2020. Boala era deja în stadiul 3C. Ceea ce înseamnă că se răspândise în peritoneu, membrana care acoperă organele din abdomen. După operație și mai multe cicluri de chimioterapie, investigațiile efectuate în vara anului 2021 nu mai indicau prezența bolii. Însă doar un an mai târziu cancerul a reapărut.
Au urmat noi tratamente și nu mai puțin de 48 de perfuzii de chimioterapie. Chiar dacă acestea au reușit să reducă dimensiunea tumorilor, boala a continuat să revină după încheierea fiecărei cure.
În prezent, femeia are o tumoră situată între ficat și rinichi, precum și alte formațiuni tumorale de dimensiuni mici în organism.
