ANALIZĂ. Oieritul românesc între tradiție și rentabilitate. Cum poate transforma România milioanele de oi într-o industrie competitivă

Oieritul românesc în cifre

România continuă să fie unul dintre principalii crescători de ovine din Uniunea Europeană. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, la 1 decembrie 2025 efectivele de ovine și caprine au ajuns la 12,23 milioane de capete. În creștere cu 3% față de anul precedent. În timp ce efectivul matcă a avansat cu aproape 4%. Din perspectiva dimensiunii șeptelului, România ocupă locul al doilea în Uniunea Europeană, după Spania.

În același timp, producția internă de carne de ovine și caprine depășește necesarul pieței interne, acoperind peste 120% din consumul național. Dar consumul rămâne redus, de aproximativ 2-3 kilograme pe locuitor pe an. Excedentul este valorificat în principal prin export, piețele din Algeria, Maroc, Iordania, Arabia Saudită și alte state din Orientul Mijlociu și nordul Africii devenind esențiale pentru numeroși crescători români.

Un sector cu rădăcini adânci în agricultura românească

Creșterea ovinelor este una dintre cele mai vechi ocupații din spațiul românesc. Și continuă să reprezinte un pilon economic important pentru numeroase comunități rurale. În zonele de deal și de munte, unde agricultura vegetală este limitată de relief și climă, pășunile naturale sunt valorificate în principal prin creșterea oilor și caprelor.

Dincolo de rolul economic, oieritul contribuie la întreținerea pajiștilor permanente, la conservarea biodiversității și la păstrarea unor tradiții pastorale recunoscute inclusiv la nivel internațional. Practica transhumanței, înscrisă în patrimoniul cultural imaterial UNESCO, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale țării și reprezintă una dintre expresiile identității rurale românești.

Totodată, sectorul susține activitatea unor industrii conexe, de la producția de lapte și brânzeturi până la procesarea cărnii, industria textilă, serviciile veterinare, transportul animalelor și comerțul agroalimentar.

Multe ferme, dar puține exploatații mari

În ciuda dimensiunii șeptelului, oieritul românesc este caracterizat de un grad ridicat de fragmentare.

Majoritatea exploatațiilor sunt ferme familiale sau gospodării de dimensiuni mici și medii, dezvoltate în jurul tradiției pastorale și adaptate condițiilor locale. Acest model contribuie la menținerea populației în mediul rural. Și la conservarea raselor autohtone. Însă limitează capacitatea de investiții în genetică, tehnologizare, procesare și dezvoltarea unor lanțuri comerciale integrate.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale consideră că asocierea fermierilor în cooperative, investițiile în procesare și integrarea producției reprezintă direcții importante pentru creșterea competitivității sectorului în cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027.

Paradoxul oieritului românesc

Deși România produce mai multă carne de ovine și caprine decât consumă, produsele rezultate din acest sector ocupă un loc modest în alimentația de zi cu zi a românilor.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, producția internă acoperă peste 120% din consumul de carne de ovine și caprine. Ceea ce înseamnă că există un excedent important destinat exportului. În același timp, consumul intern rămâne redus și este concentrat aproape exclusiv în perioada sărbătorilor pascale.

Această situație explică de ce exporturile au devenit principala sursă de valorificare pentru o mare parte dintre crescătorii de ovine. În loc ca materia primă să fie transformată în produse cu valoare adăugată – carne tranșată, preparate, brânzeturi maturate, produse lactate sau articole din lână – o mare parte dintre animale pleacă peste graniță în stare vie.

Astfel, România se află într-o situație aparent paradoxală: deține unul dintre cele mai importante efective de ovine din Europa și produce peste necesarul de consum. Dar o mare parte din valoarea economică generată de acest sector este realizată în afara granițelor țării, acolo unde animalele sunt sacrificate, procesate și transformate în produse finite.

Exporturile susțin sectorul, dar ridică și o întrebare

În ultimii ani, România s-a consolidat ca unul dintre cei mai importanți exportatori europeni de ovine vii, animalele românești ajungând în special în state din Orientul Mijlociu și nordul Africii. Algeria, Maroc, Iordania și Arabia Saudită se numără printre cele mai importante piețe pentru crescătorii români.

În primăvara acestui an, România a realizat inclusiv primul transport aerian cargo cu ovine către Algeria. Potrivit Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), peste 4.000 de animale au fost livrate pe cale aeriană în aproximativ două ore și jumătate. Mai mult, în numai o lună exporturile către această țară au depășit 600.000 de ovine.

Aceste contracte reprezintă o sursă importantă de venit pentru ferme, însă ridică și o întrebare cu implicații economice importante: este mai avantajos pentru România să exporte animale vii sau produse finite, cu valoare adăugată mai mare?

Economiștii din sectorul agroalimentar consideră că dezvoltarea abatoarelor, a unităților de procesare și a industriei alimentare ar permite păstrarea unei părți mai mari din valoarea economică în România. Carnea tranșată, preparatele din carne, brânzeturile, produsele lactate și articolele realizate din lână pot genera venituri superioare față de exportul animalelor vii și pot crea locuri de muncă în industriile conexe.

Este rentabil să crești oi în România?

În ciuda dimensiunii sectorului și a cererii constante de pe piețele externe, rentabilitatea unei ferme de ovine depinde de tot mai mulți factori. Costurile cu furajele, combustibilul, medicamentele veterinare și forța de muncă au crescut semnificativ în ultimii ani. Veniturile fermierilor sunt influențate de evoluția prețurilor la animale, lapte și produse procesate.

Pentru fermele familiale, cele mai numeroase în România, veniturile provin, de regulă, din mai multe surse: vânzarea mieilor, valorificarea laptelui și a brânzeturilor, comercializarea animalelor pentru reproducție și, în unele cazuri, din subvențiile acordate prin Politica Agricolă Comună. În lipsa unei procesări proprii sau a unor contracte stabile de comercializare, marjele de profit rămân însă reduse.

În cazul exploatațiilor comerciale, cu efective de câteva sute sau chiar mii de animale, eficiența economică este mai ridicată datorită mecanizării, accesului mai facil la finanțare și posibilității de negociere a unor contracte avantajoase. Chiar și în aceste condiții, investițiile în genetică, echipamente și biosecuritate presupun costuri importante, iar recuperarea lor se realizează pe termen lung.

Specialiștii din domeniu atrag atenția că diferența dintre o fermă care supraviețuiește și una care se dezvoltă este dată tot mai mult de capacitatea de a integra producția cu procesarea și de accesul la piețe stabile de desfacere.

Subvențiile rămân un sprijin important pentru fermieri

Pentru mulți crescători, plățile directe și schemele de sprijin acordate prin Politica Agricolă Comună reprezintă o componentă importantă a veniturilor anuale.

Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT), sprijinul cuplat pentru ovine și caprine, plățile pentru pășuni sau măsurile dedicate investițiilor în ferme contribuie la menținerea activității, în special în exploatațiile mici și mijlocii.

Totuși, reprezentanții organizațiilor profesionale subliniază că subvențiile nu pot înlocui profitul obținut din piață. Viabilitatea unei ferme depinde în primul rând de capacitatea de a valorifica eficient producția și de existența unor piețe stabile pentru carne, lapte, brânzeturi și alte produse obținute de la ovine.

O generație care se apropie de pensie

Una dintre cele mai mari provocări ale sectorului este schimbarea generațiilor.

În numeroase comunități rurale, creșterea oilor rămâne o ocupație transmisă din tată în fiu. Tot mai puțini tineri aleg însă această meserie, iar multe exploatații riscă să dispară odată cu retragerea actualilor proprietari.

Programul de lucru, care presupune prezență permanentă în fermă, lipsa zilelor libere și veniturile incerte îi determină pe mulți tineri să se orienteze către alte domenii sau să plece la muncă în străinătate.

Fermierii spun că găsirea unui cioban calificat a devenit una dintre cele mai dificile probleme cu care se confruntă.

Lipsa forței de muncă afectează tot sectorul

Deficitul de personal nu se limitează doar la activitatea din ferme.

Transportul animalelor, procesarea, serviciile veterinare și industria alimentară resimt, la rândul lor, lipsa personalului calificat. În multe zone, fermele funcționează cu un număr redus de angajați. Iar volumul mare de muncă este preluat aproape exclusiv de membrii familiei.

Această situație limitează posibilitatea extinderii exploatațiilor și reduce atractivitatea investițiilor în sector.

Schimbările climatice pun presiune pe ferme

Pe lângă provocările economice, crescătorii trebuie să facă față și efectelor schimbărilor climatice.

Seceta prelungită din ultimii ani a redus producția de furaje și a afectat calitatea pășunilor în numeroase regiuni ale țării. În perioadele cu precipitații reduse, fermierii sunt nevoiți să cumpere cantități mai mari de hrană pentru animale, ceea ce duce la creșterea costurilor de producție.

Valurile de căldură influențează, de asemenea, productivitatea efectivelor și disponibilitatea resurselor de apă, iar degradarea pajiștilor naturale obligă numeroase exploatații să investească în refacerea acestora.

Potrivit analizelor Comisiei Europene privind agricultura și schimbările climatice, sectorul zootehnic va trebui să investească tot mai mult în adaptarea sistemelor de producție, utilizarea eficientă a resurselor de apă și gestionarea durabilă a pășunilor.

Lâna – o resursă insuficient valorificată

Dacă în trecut lâna reprezenta o sursă importantă de venit pentru crescători, în prezent aceasta este valorificată doar într-o măsură redusă.

Ani la rând, numeroși fermieri au preferat să o depoziteze sau chiar să o distrugă, deoarece prețul obținut nu acoperea nici costurile tunsului.

„Mie să-mi plătească lâna, mielul și laptele corect. Ce faci cu un leu pe kilogram? Ne place meseria asta, dar trebuie să putem trăi din ea”, spunea crescătorul Marian Petrache, descriind dificultățile cu care se confruntă numeroși oieri.

O situație similară este prezentată și de Marian Lipa, crescător de animale din județul Constanța.

„La două-trei kilograme de lână pe oaie, prețul actual nu acoperă cheltuielile. Ca să merite, ar trebui să obținem cel puțin cinci lei pe kilogram”, afirma acesta.

Problema nu este lipsa materiei prime, ci capacitatea redusă de procesare. După dispariția unei mari părți a industriei textile românești, lâna brută a fost valorificată în principal prin export, la prețuri reduse.

Există însă și semnale că această situație începe să se schimbe. Investițiile realizate în ultimii ani în unități moderne de procesare urmăresc transformarea lânii în materiale termoizolante, produse fonoizolante, fertilizanți organici sau lanolină utilizată în industria cosmetică și farmaceutică.

Un exemplu este investiția companiei Eco Friend Sheep, care dezvoltă în județul Olt o fabrică cu o capacitate estimată de procesare de aproximativ 25.000 de tone de lână brută pe an, proiect sprijinit prin schema de ajutor de stat destinată industriei prelucrătoare. Dacă astfel de investiții vor continua, lâna ar putea redeveni o resursă economică importantă pentru crescătorii români.

Restricțiile sanitare au schimbat perspectiva sectorului

În 2026, una dintre cele mai mari provocări pentru crescătorii de ovine a fost apariția focarelor de Pestă a Micilor Rumegătoare (PMR), o boală virală cu impact major asupra comerțului internațional cu animale vii.

Ca urmare a confirmării unui focar în județul Mureș, Comisia Europeană a decis prelungirea restricțiilor privind circulația și exportul ovinelor și caprinelor din România. Măsura a afectat atât livrările către statele membre ale Uniunii Europene, cât și exporturile către unele piețe din afara spațiului comunitar, unde România își consolidase în ultimii ani o poziție importantă.

Pentru numeroși crescători, restricțiile au venit într-un moment în care cererea externă era ridicată, iar contractele de export reprezentau principala sursă de venit.

Fermierii avertizează asupra impactului economic

Organizațiile profesionale din sector susțin că blocarea exporturilor riscă să afecteze grav echilibrul financiar al fermelor.

Într-un apel public adresat autorităților, reprezentanții crescătorilor au atras atenția că piața internă nu poate absorbi numărul mare de animale care erau destinate exportului. Iar reducerea cererii determină scăderea prețurilor oferite fermierilor.

Totodată, asociațiile din sector au solicitat limitarea restricțiilor doar la zonele afectate de boală și accelerarea demersurilor pentru reluarea exporturilor, argumentând că numeroase exploatații aflate la sute de kilometri de focar respectă toate condițiile de biosecuritate și nu prezintă risc epidemiologic.

La rândul lor, autoritățile române au transmis Comisiei Europene solicitări pentru reevaluarea măsurilor și au anunțat intensificarea acțiunilor de supraveghere sanitar-veterinară, astfel încât comerțul să poată fi reluat în condiții de siguranță.

Biosecuritatea devine o investiție obligatorie

Dincolo de efectele imediate asupra exporturilor, apariția focarelor a readus în atenție importanța măsurilor de biosecuritate.

Monitorizarea permanentă a efectivelor, controlul circulației animalelor, dezinfecția mijloacelor de transport și colaborarea cu medicii veterinari presupun costuri suplimentare pentru fermieri, însă sunt considerate esențiale pentru limitarea riscului de răspândire a bolilor.

În același timp, specialiștii apreciază că respectarea standardelor sanitar-veterinare va deveni tot mai importantă în contextul extinderii exporturilor către piețele din afara Uniunii Europene, unde cerințele privind trasabilitatea și sănătatea animalelor sunt din ce în ce mai stricte.

Procesarea poate aduce mai multă valoare în România

Una dintre concluziile care se desprind din evoluția sectorului este necesitatea dezvoltării industriei de procesare.

În prezent, o parte importantă a valorii economice generate de oierit este transferată în afara țării prin exportul animalelor vii. În schimb, sacrificarea, tranșarea și procesarea cărnii, fabricarea produselor lactate sau valorificarea lânii pot genera venituri suplimentare și noi locuri de muncă în economia locală.

Exemplele existente arată că există interes pentru astfel de investiții. În județul Olt se află în dezvoltare una dintre cele mai mari unități europene de procesare a lânii, proiect care urmărește transformarea lânii brute în materiale termoizolante și fonoizolante pentru construcții, fertilizanți organici și lanolină utilizată în industria cosmetică și farmaceutică.

În paralel, fabrici cu tradiție, precum Stofe Buhuși, continuă să demonstreze că lâna poate fi valorificată prin produse textile cu valoare adăugată. Chiar dacă pentru anumite sortimente este necesară utilizarea lânii fine din import. Reprezentanții companiei arată însă că și lâna românească își găsește utilizarea în fabricarea păturilor și a altor produse cardate, iar fermierii care livrează materie primă de calitate pot obține bonificații importante.

Cooperarea dintre fermieri poate schimba modelul de dezvoltare

Specialiștii din domeniu consideră că dezvoltarea cooperativelor reprezintă una dintre soluțiile pentru creșterea competitivității sectorului.

Prin asociere, crescătorii pot negocia mai eficient prețurile de vânzare, pot realiza investiții comune în abatoare, unități de procesare sau depozite frigorifice și pot avea un acces mai facil la finanțare și la piețele externe.

În același timp, dezvoltarea unor produse cu valoare adăugată – carne maturată, preparate tradiționale, brânzeturi artizanale, produse ecologice și materiale naturale pe bază de lână – poate reduce dependența exclusivă de exportul animalelor vii și poate contribui la diversificarea veniturilor fermelor.

Între tradiție și competitivitate

România dispune de unul dintre cele mai valoroase sectoare ovine din Europa, construit pe o tradiție pastorală de secole și pe un patrimoniu genetic adaptat condițiilor locale. În același timp, agricultura modernă impune noi cerințe privind eficiența economică, biosecuritatea, sustenabilitatea și integrarea în lanțurile de procesare.

Viitorul oieritului românesc nu va depinde doar de numărul animalelor din ferme sau de nivelul subvențiilor. Ci și de capacitatea sectorului de a transforma materia primă în produse cu valoare adăugată, de a investi în procesare și de a răspunde cerințelor unei piețe aflate într-o continuă schimbare.

Într-o perioadă în care consumatorii caută tot mai des produse locale, naturale și sustenabile, iar materialele ecologice câștigă teren în industria alimentară și în construcții, oieritul are oportunitatea de a valorifica mai bine resurse pe care România le deține deja: carne, lapte și lână.

Provocările rămân numeroase, însă potențialul sectorului este confirmat atât de dimensiunea efectivelor, cât și de interesul constant al piețelor externe pentru ovinele românești. Rămâne de văzut în ce măsură această resursă va fi valorificată prin exportul de materie primă sau prin dezvoltarea unei industrii capabile să păstreze în România o parte cât mai mare din valoarea adăugată.

Propunerea noastră

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. 

Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. 

Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!