Comisarul european pentru Apărare avertizează Rusia: „Un atac asupra fabricilor de arme din Europa ar putea activa Articolul 5”

Comisarul european pentru Apărare avertizează Rusia: „Un atac asupra fabricilor de arme din Europa ar putea activa Articolul 5”
Imagine Atac Rusia Europa (sursa foto digi24)
Comisarul european pentru Apărare, Andrius Kubilius, avertizează că un eventual atac al Rusiei asupra fabricilor europene de armament ar putea avea consecințe majore pentru securitatea NATO.

Declarația oficialului european vine pe fondul mai multor incidente suspecte raportate în ultima perioadă la fabrici și companii din industria de apărare din Europa. Unele dintre aceste incidente sunt investigate în legătură cu posibile acțiuni ale Rusiei.

„Dacă Rusia va lovi fabricile noastre de pe teritoriile europene, atunci ar fi Articolul 5”, a declarat Andrius Kubilius pentru o televiziune din Polonia, în marja unei reuniuni a Comisiei pentru apărare și securitate a Parlamentului European, potrivit POLITICO.

Rusia consideră fabricile de arme pentru Ucraina drept ținte militare

Declarația comisarului european vine după un avertisment transmis de Moscova. Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a afirmat că fabricile din țările europene care produc armament destinat Ucrainei pot deveni ținte militare.

Mesajul Rusiei vine într-un moment în care mai multe state europene își extind capacitățile de producție militară. De asemmenea, cresc livrările de echipamente și muniție către Ucraina.

În acest context, fabricile europene care produc armament, componente sau echipamente pentru forțele ucrainene au devenit un subiect sensibil în discuțiile privind securitatea continentului.

Mai multe incidente suspecte sunt investigate în Europa

În ultimele săptămâni au fost raportate mai multe incidente considerate suspecte la companii din industria de apărare. Estonia a anunțat că serviciile sale de informații suspectează implicarea Rusiei într-un atac incendiar produs luna trecută la compania de armament Milrem Robotics.

Alte incidente sunt investigate în Bulgaria, Polonia, Slovacia și în alte state europene. Autoritățile analizează dacă aceste cazuri au legătură între ele și dacă în spatele lor s-ar putea afla operațiuni de sabotaj.

Un consilier al lui Andrius Kubilius, citat sub protecția anonimatului, a precizat că declarația comisarului european referitoare la Articolul 5 viza în mod specific situația unui bombardament aerian sau a unui atac cu rachete asupra unei fabrici.

Articolul 5 reprezintă principiul apărării colective al NATO. Potrivit acestuia, un atac armat împotriva unui stat membru este considerat un atac împotriva tuturor aliaților, iar fiecare țară trebuie să acorde sprijin statului atacat.

Totuși, activarea Articolului 5 nu înseamnă automat o intervenție militară identică din partea tuturor statelor NATO. Fiecare aliat decide ce măsuri consideră necesare pentru a răspunde atacului. În cazul fabricilor de armament, situația este cu atât mai sensibilă cu cât Uniunea Europeană și NATO sunt organizații distincte, cu roluri și mecanisme diferite.

Declarația lui Kubilius provoacă reacții în NATO

Afirmația comisarului european este privită cu atenție în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Un diplomat NATO, citat de POLITICO, a sugerat că stabilirea condițiilor pentru aplicarea Articolului 5 ține de statele membre ale Alianței, nu de un oficial al Uniunii Europene.

NATO nu a oferit imediat un punct de vedere oficial cu privire la declarațiile lui Kubilius.

Discuția are loc într-un climat de tensiuni crescute între Rusia și statele occidentale. În aceeași săptămână, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a criticat Moscova după ce Rusia a transmis Alianței un mesaj referitor la activitățile NATO din apropierea granițelor sale și a făcut referire la riscul unei escaladări nucleare.

În paralel, statele europene își consolidează industria de apărare și încearcă să crească producția de muniție și echipamente militare. În acest context, securitatea fabricilor de armament și riscul unor acțiuni de sabotaj au devenit teme importante pentru autoritățile europene.

0 comentarii Comentarii