Potrivit acesteia, primele verificări indică posibile nereguli în ceea ce privește respectarea procedurilor și a obligațiilor legate de securitatea cibernetică.
„Atacurile cibernetice care au afectat în ultimele zile servicii publice ale statului sunt inacceptabile. Primele verificări indică posibile deficienţe în respectarea procedurilor şi obligaţiilor privind securitatea cibernetică. În acest moment, prioritatea este re-operaţionalizarea în condiţii de siguranţă a serviciilor indisponibile. Experţii instituţiilor competente lucrează pentru restaurarea sistemelor, verificarea integrităţii datelor şi eliminarea vulnerabilităţilor. Serviciile trebuie repornite numai după ce există garanţia că pot funcţiona în siguranţă”, a transmis vicepremierul interimar pe Facebook.
Atacurile cibernetice prezintă o mare problemă a României
Oana Gheorghiu a spus că aceste incidente prezintă o problemă mult mai profundă. Oana Gheorghiu atrage atenția că, în prezent, există deficiențe în coordonarea dintre instituțiile statului în ceea ce privește dezvoltarea și administrarea infrastructurii digitale. În opinia sa, lipsa unei colaborări eficiente afectează implementarea unor sisteme moderne, interoperabile și sigure.
„Securitatea cibernetică nu este o chestiune tehnică secundară și nu poate fi tratată diferit de la o instituție la alta. Este o responsabilitate directă a conducerii fiecărei instituții și o condiție esențială pentru încrederea cetățenilor în stat”, a continuat aceasta în postare.
De asemenea, Oana Gheorghiu consideră că această criză nu se încheie odată cu repornirea sistemelor informatice. În opinia sa, autoritățile trebuie să afle ce nu a funcționat și unde au existat vulnerabilități. Totodată, spune că este necesar să fie stabilit cine nu și-a respectat obligațiile și ce măsuri trebuie luate pentru ca astfel de incidente să nu se mai repete.
Oana Gheorghiu susține că este nevoie de măsuri concrete pentru consolidarea securității cibernetice în administrația publică. Potrivit Oanei Gheorghiu, este nevoie de reguli clare și de standarde unitare în toate instituțiile publice. De asemenea, trebuie realizate audituri reale și testate periodic copiile de siguranță ale sistemelor informatice. Vicepremierul interimar consideră că este esențială și existența unor planuri eficiente de continuitate a activității. Totodată, trebuie să fie și o coordonare mai bună între toate instituțiile administrației publice.
„Aceste atacuri trebuie să devină o lecție învățată pentru statul român. Vom lua toate măsurile necesare pentru ca vulnerabilitățile constatate să fie eliminate, responsabilitățile asumate, iar asemenea blocaje să nu se mai repete”, a concluzionat vicepremierul interimar.
Instituțiile satului, sub atacuri cibernetice
Declarațiile Oanei Gheorghiu vin în contextul în care mai multe site-uri și sisteme informatice ale instituțiilor publice au fost vizate de atacuri cibernetice în ultimele zile. Printre acestea se numără și aplicațiile gestionate de ANCPI, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Acestea se află în prezent în proces de migrare către Cloudul Guvernamental.
Potrivit autorităților, procesul de migrare ar urma să fie finalizat în cursul zilei de miercuri. Cu toate acestea, începând de marți, 14 iulie 2026, sistemele informatice ale ANCPI nu mai sunt funcționale. Instituția a fost ținta unui atac cibernetic.
„Ulterior finalizării migrării, aplicațiile și datele vor fi verificate de instituțiile abilitate, care vor întocmi un raport privind starea sistemelor și eventualele măsuri suplimentare necesare. În funcție de concluziile acestui raport, ANCPI va putea comunica termenul estimat pentru reluarea funcționării aplicațiilor. Repunerea în funcțiune a acestora va fi realizată etapizat, în funcție de prioritățile operaționale”, au transmis oficialii agenției.
Reprezentanții ANCPI au transmis că, în această etapă, prioritatea este izolarea sistemelor afectate și remedierea fiecărei breșe de securitate înainte de reluarea activității, astfel încât să fie eliminat orice risc suplimentar.
Totodată, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) precizează că echipele tehnice continuă demersurile pentru restabilirea funcționării sistemelor informatice afectate de incidentul de securitate cibernetică.
„În prezent, aplicația de cadastru și carte funciară e-Terra, serviciile de e-mail, precum și celelalte servicii informatice ale ANCPI rămân indisponibile. Întrucât întregul flux de lucru este complet digitalizat, indisponibilitatea aplicației informatice face imposibilă atât înregistrarea unor noi cereri de recepție și/sau înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, cât și soluționarea cererilor deja înregistrate”, au precizat reprezentanții ANCPI.
