Nicușor Dan a promulgat Legea ANI pentru a nu pierde banii din PNRR: „Într-un alt context, aș fi retrimis proiectul în Parlament pentru reexaminare”

Nicușor Dan a promulgat Legea ANI pentru a nu pierde banii din PNRR: „Într-un alt context, aș fi retrimis proiectul în Parlament pentru reexaminare”
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri după-amiază, că a promulgat Legea integrităţii, adoptată miercuri de Senat cu 106 voturi „pentru” şi 19 „împotrivă”. Actul normativ a fost votat în forma adoptată în ziua precedentă de Camera Deputaţilor, în urma deciziei Curţii Constituţionale.

Legea, cunoscută drept Legea ANI, a fost adoptată de Senat, for decizional, cu acelaşi text votat anterior de deputaţi. USR a votat împotriva proiectului atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat, în timp ce PNL a votat în favoarea legii.

După votul din Senat, actul normativ a fost transmis preşedintelui pentru promulgare. Legea reprezintă, totodată, un jalon în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Nicușor Dan a promulgat legea ANI

„Am promulgat astăzi Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care mi-a fost transmisă de către Parlamentul României. Îmi mențin în continuare argumentele din sesizarea de neconstituționalitate pe care am înaintat-o Curții Constituționale.

Într-un alt context, în care nu ar fi existat riscul pierderii banilor din PNRR din cauza neadoptării acestei legi și ar fi existat timpul necesar pentru dezbatere, aș fi retrimis proiectul în Parlament pentru reexaminare. Nu ne permitem să nu accesăm aceste fonduri și nici nu pot accepta o nouă lovitură adusă credibilității României în plan extern.

Cer Parlamentului ca, în sesiunea de toamnă, să reia și să aprofundeze discuțiile asupra acestei legi. Integritatea este un subiect mult prea important pentru societate și trebuie transpus într-o lege aflată dincolo de orice suspiciuni și interpretări”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Legea ANI, o lege cu bucluc

Dezbaterile din plen au fost marcate şi de un schimb de replici între reprezentanţii PSD şi USR. Senatorul PSD Daniel Zamfir le-a transmis celor de la USR să îl lase pe Dominic Fritz să candideze la Chişinău. În replică, senatorul USR Şorin Şipoş a susţinut că formaţiunea sa a votat împotriva creării unui precedent şi că miza nu este candidatura lui Dominic Fritz, ci un presupus şantaj exercitat de PSD.

Legea a ajuns în Parlament după ce forma iniţială a actului normativ a făcut obiectul controlului de constituţionalitate. În urma deciziei Curţii Constituţionale, parlamentarii au reexaminat proiectul. Ei au păstrat forma adoptată ulterior de Camera Deputaţilor şi de Senat.

Ce schimbă legea

Legea schimbă regulile referitoare la integritatea şi incompatibilităţile persoanelor care ocupă funcţii publice. Modificările legislative au generat dezbateri între partidele parlamentare. În special în ceea ce priveşte modul în care noile prevederi se aplică aleşilor şi persoanelor aflate în funcţii publice.

Votul din Senat a venit după ce Camera Deputaţilor adoptase, cu o zi înainte, forma rezultată în urma reexaminării. Cum Senatul este for decizional în acest caz, adoptarea proiectului a încheiat parcursul parlamentar al legii. A urmat etapa promulgării de către preşedintele României, ceea ce s-a și întâmplat.

0 comentarii Comentarii