Imaginea a fost realizată la New York, în timpul recepției oferite de Donald și Melania Trump cu ocazia Adunării Generale a ONU. Recepția era inclusă în programul oficial al vizitei lui Nicușor Dan la New York. Cu această ocazie, președintele României a participat la Săptămâna la Nivel Înalt a celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.
Odată cu fotografia publicată pe pagina sa de X, Nicușor Dan a transmis și un mesaj despre relația dintre România și Statele Unite și despre Parteneriatul Strategic dintre cele două țări.
Nicușor Dan, fotografie cu Donald Trump
„A fost o onoare să mă întâlnesc cu președintele Donald Trump @realDonaldTrump la New York, în cadrul recepției pe care a găzduit-o cu ocazia Adunării Generale a ONU. România prețuiește profund Parteneriatul său strategic cu Statele Unite. Ambiția noastră este clară: să colaborăm cu președintele Trump pentru a ridica această relație specială la un nou nivel și pentru a asigura o securitate și o prosperitate sporite ambelor noastre națiuni.
Prezența militară și economică a SUA în România este vitală pentru securitatea și prosperitatea noastră. Suntem de acord: securitatea începe acasă. România își va îndeplini rolul în consolidarea propriei apărări și a capacității de descurajare. Ca unul din cei mai apropiați aliați ai Americii din Europa de Sud-Est, ne vom onora în continuare angajamentele. Statele Unite se pot baza pe România”, a transmis Nicușor Dan.
Prima participare a lui Nicușor Dan la Adunarea Generală a ONU
Vizita de la New York a reprezentat prima participare a lui Nicușor Dan la Adunarea Generală a ONU. Președintele a avut mai multe întâlniri cu oficiali americani și reprezentanți ai mediului de afaceri. El a participat la evenimente dedicate securității și relației transatlantice.
În timpul vizitei, Nicușor Dan a fost însoțit de Mirabela Grădinaru. Partenera de viață a președintelui a participat, la rândul său, la mai multe evenimente organizate în marja reuniunii de la New York.

Fotografia lui Nicuşor Dan împreună cu Mirabela Grădinaru alături de Donald Trump la ONU este trucata. Preşedintele SUA are aceeaşi poziţie și mimică a feţei în mai multe fotogafii cu diversi participanti la receptia organizată cu prilejul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite:
(Vezi imaginile: https://www.comisarul.ro/articol/donald-trump-de-carton-adevarul-despre-fotografiil_1642165.html)