Cum au ajuns moaștele Sfintei Parascheva la Iași? O istorie de peste o mie de ani

Cum au ajuns moaștele Sfintei Parascheva la Iași? O istorie de peste o mie de ani
Imagine Cum au ajuns moaștele Sfintei Parascheva la Iași? (sursă foto: Wikimedia)
În fiecare an, la mijlocul lunii octombrie, Iașiul devine unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj ortodox din Europa de Sud-Est. Mii de credincioși vin să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, păstrate în Catedrala Mitropolitană.

Povestea începe în urmă cu aproape un mileniu, în Epivat, o localitate de pe țărmul Mării Marmara, în apropierea Constantinopolului. De acolo, moaștele au ajuns în mai multe orașe importante ale lumii ortodoxe, printre care Târnovo, Belgrad și Constantinopol, înainte de a fi aduse la Iași, în 1641.

Cine a fost Sfânta Parascheva

Potrivit tradiției ortodoxe, Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în Epivat, localitate identificată în prezent cu Selimpașa, în Turcia. Ar fi provenit dintr-o familie creștină înstărită și ar fi ales încă din tinerețe să ducă o viață dedicată credinței și ajutorării celor săraci.

Unul dintre episoadele cunoscute din relatările despre viața sa vorbește despre momentul în care, pe când era copil, ar fi auzit în biserică un pasaj din Evanghelie despre renunțarea la sine și urmarea lui Hristos. Impresionată de cuvintele auzite, și-ar fi dăruit hainele unor oameni nevoiași, fără să țină cont de nemulțumirea familiei.

După moartea părinților, potrivit aceleiași tradiții, Parascheva și-ar fi împărțit moștenirea săracilor și ar fi plecat de acasă. Relatările bisericești spun că a ajuns la Constantinopol, apoi a mers la Heracleea. Iar mai târziu a călătorit spre Ierusalim. Ar fi petrecut o perioadă în apropierea locurilor sfinte și în pustia Iordanului, înainte de a se întoarce în localitatea natală.

Tradiția afirmă că a murit tânără, în jurul vârstei de 25-27 de ani. Vârsta exactă și cronologia vieții sale nu pot fi stabilite cu certitudine istorică, întrucât informațiile provin din texte hagiografice, adică scrieri religioase dedicate vieții și faptelor sfinților.

Cum au fost descoperite moaștele

Potrivit relatărilor bisericești, după moartea Paraschevei, trupul său ar fi fost îngropat fără ca localnicii să îi cunoască identitatea. Descoperirea moaștelor este legată de o poveste cu caracter miraculos. Tradiția spune că, în timp ce localnicii săpau un mormânt pentru un marinar decedat, au găsit trupul unei femei care ar fi rămas nealterat. Mai mulți credincioși ar fi avut apoi vise în care li se cerea ca trupul să fie scos din mormânt și așezat într-un loc de cinste.

Moaștele ar fi fost duse într-o biserică din apropierea localității natale, unde au început să fie venerate de credincioși. Relatările religioase le atribuie numeroase vindecări și alte minuni, care ar fi contribuit la răspândirea faimei Paraschevei în lumea ortodoxă.

Parascheva este cunoscută și sub numele de Sfânta Petka, mai ales în tradiția slavă. În spațiul românesc apare și denumirea de Sfânta Vineri. Numele Parascheva provine din grecescul Paraskevi, care înseamnă vineri.

De la Epivat la Târnovo și Belgrad

Drumul moaștelor prin Balcani a fost influențat de schimbările politice din regiune. În secolele medievale, orașele importante încercau să își consolideze prestigiul religios și politic. Păstrarea unor relicve venerate putea contribui la acest obiectiv. Potrivit cronologiei bisericești, în jurul anului 1235, moaștele Sfintei Parascheva au fost transferate la Târnovo, capitala celui de-al Doilea Țarat Bulgar, în timpul domniei țarului Ioan Asan al II-lea. Unele relatări folosesc și anul 1238, însă sursele bisericești consultate indică frecvent anul 1235.

Moaștele au rămas la Târnovo timp de aproximativ un secol și jumătate, înainte de a fi mutate din nou, în contextul extinderii dominației otomane în Balcani.

După căderea Târnovei în fața otomanilor, în 1393, traseul moaștelor a continuat prin alte teritorii din regiune. Tradiția consemnează trecerea lor prin Vidin și apoi prin spațiul sârbesc, până la Belgrad. Unele cronologii bisericești menționează și o perioadă în care moaștele s-ar fi aflat în Țara Românească.

În 1521, Belgradul a fost cucerit de armatele sultanului Soliman Magnificul. În urma acestui eveniment, moaștele au fost duse la Constantinopol, capitala Imperiului Otoman, unde au rămas aproximativ 120 de ani.

De ce a adus Vasile Lupu moaștele la Iași

Momentul decisiv pentru istoria cultului Sfintei Parascheva în Moldova a venit în timpul domniei lui Vasile Lupu, care a condus țara între 1634 și 1653. Domnitorul a sprijinit Biserica Ortodoxă și a ridicat mai multe lăcașuri de cult, printre care Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași. În același timp, întreținea relații cu Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, unul dintre cele mai importante centre ale creștinătății ortodoxe.

În 1641, moaștele Sfintei Parascheva au fost oferite domnitorului moldovean de către Patriarhia Ecumenică, în semn de recunoștință pentru sprijinul financiar acordat. Potrivit relatărilor bisericești, Vasile Lupu achitase datorii importante ale Patriarhiei către autoritățile otomane.

Transferul a avut loc în iunie 1641. Racla a fost transportată pe Marea Neagră până la Galați, însoțită, potrivit documentelor și relatărilor bisericești, de trei mitropoliți greci. De acolo, a fost dusă la Iași într-un car cu boi, însoțită de clerici și credincioși.

Moaștele au fost întâmpinate de Vasile Lupu, de mitropolitul Varlaam și de alți reprezentanți ai Bisericii. La 13 iunie 1641, au fost așezate în Biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, ctitorită de domnitor.

Incendiul din 1888 și mutarea la Catedrala Mitropolitană

Moaștele au rămas la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi mai bine de două secole. În secolul al XIX-lea, însă, un incendiu a schimbat locul în care sunt păstrate. În seara zilei de 26 decembrie 1888, un incendiu izbucnit în zona în care se afla racla a afectat lăcașul și obiectele din jurul acesteia. Potrivit relatărilor bisericești, racla a fost deteriorată, însă moaștele au rămas neatinse. Credincioșii au considerat acest episod o minune.

După incendiu, moaștele au fost mutate la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde se păstrează și astăzi. Catedrala fusese sfințită în 1887, iar transferul a avut loc în 1889.

0 comentarii Comentarii