Organizația de protecție a consumatorilor Foodwatch a lansat o petiție prin care cere reguli mai stricte pentru etichetele ASC (Aquaculture Stewardship Council) și GlobalG.A.P. pentru somonul de crescătorie, după cazuri în care ferme norvegiene au păstrat certificarea în ciuda unor mortalități masive. Aproape 2 milioane de somoni au murit la o astfel de fermă în 2023 din cauza condițiilor precare de viață, și alți 500.000 în 2024.
Certificarea a fost retrasă abia ulterior. Foodwatch susține că etichetele nu oferă consumatorilor nicio garanție reală de sustenabilitate sau producție responsabilă și critică sistemul de inspecții: majoritatea sunt anunțate cu săptămâni în avans, oferind fermelor timp să ascundă problemele, inclusiv mortalitățile la scară largă.
Certificarea care nu garantează nimic. Ce spune Foodwatch că nu scrie pe ambalaj
Foodwatch a analizat produse din somon de crescătorie disponibile la Albert Heijn, Lidl și Jumbo. Pentru trei dintre produse, grupul a identificat ferma-sursă abia după multiple întrebări adresate magazinelor și furnizorilor. Chiar și atunci, datele despre ratele de mortalitate, focarele de boli sau tratamentele aplicate nu erau disponibile public. „Realitatea din spatele ambalajului este un sistem industrial intensiv în care mortalitatea masivă nu este o excepție”, a declarat Foodwatch.
Contextul global și o industrie cu risc sistemic
Aproximativ 80% din somonul vândut în lume provine din crescătorii. Norvegia, cel mai mare producător, contribuie cu peste jumătate din această cantitate și deține 761 de ferme de somon, dintre care doar 361 au certificare ASC. Somonii trăiesc în densități mari în cuști marine, ceea ce amplifică stresul, rănile și răspândirea paraziților, în special a păduchilor de mare, un parazit letal pentru pești tineri.
Un raport separat al Foodwatch din Germania, publicat la începutul lui 2025, documentase că 100 de milioane de somoni au murit în Norvegia într-un singur an. A fost cel mai mare număr înregistrat vreodată. Mortalitatea s-a datorat în principal din cauza bolilor infecțioase care amenință și populațiile de somon sălbatic.
Ce cer consumatorii și ce răspund cercetătorii
Foodwatch solicită ca ASC și GlobalG.A.P. să impună inspecții-surpriză și limite ferme pentru ratele de mortalitate, cu pierderea imediată a certificării pentru fermele care încalcă regulile. Supermarketurile sunt chemate să-și stabilească propriile standarde de furnizori și să renunțe la achizițiile din ferme cu probleme repetate. Anne Hilhorst, de la grupul de bunăstare animală Wakker Dier, a declarat că eticheta ASC „nu spune practic nimic despre bunăstarea peștilor — și nu a făcut-o niciodată”.
Cercetătorii de la Universitatea Wageningen oferă o perspectivă mai nuanțată. Marnix Poelman a declarat că trasabilitatea până la ferma-sursă este „de obicei bine organizată”, dar că numărul mare de ferme creează puncte slabe în lanțul de aprovizionare. El a descris sustenabilitatea în acvacultura de somon drept „un monstru cu multe capete”. Unul alcătuit din mediu, bunăstare animală și ingredientele furajelor, fiecare cu propriile provocări.
Între timp, nutriționiștii și influencerii din România continuă să recomande somonul, și nu păstrăvul de la noi.
Sursa: NL Times
