„Suntem pregătiți să discutăm cu Kievul, așa cum am fost întotdeauna”, a afirmat Lavrov în fața jurnaliștilor. El a făcut trimitere la discuțiile de la Istanbul, purtate la scurt timp după debutul invaziei din 2022 și reluate ulterior în 2025, potrivit globalbankingandfinance.com.
Totuși, oficialul rus nu a indicat nicio modificare a poziției Moscovei, care rămâne fermă în solicitarea, respinsă de Kiev, ca Ucraina să cedeze teritoriile din Donbas pe care încă le controlează și le apără militar.
Ultimele runde de negocieri de pace, mediate de Statele Unite, au avut loc în februarie, înainte de escaladarea tensiunilor internaționale generate de conflictul dintre Statele Unite și Israel cu Iranul.
Rusia și Ucraina în impas diplomatic
Declarația lui Serghei Lavrov vin în contextul negocierilor eșuate și reluate periodic, fără un cadru de pace real convenit între părți.
Moscova încearcă să transmită ideea că ar exista o „continuitate” a unor discuții începute la Istanbul în 2022, imediat după invazia la scară largă. Acele negocieri nu au dus însă la un acord. Deoarece pozițiile rămâneau profund incompatibile: Ucraina cere retragerea trupelor ruse, în timp ce Rusia condiționează orice înțelegere de recunoașterea unor realități teritoriale create prin forță.
O repoziționare retorică a Rusiei
Reluarea acestei formule de către Lavrov are și o componentă politică și diplomatică. Sugerează disponibilitate pentru dialog, fără a modifica însă cerințele de fond ale Moscovei. De altfel, linia rusă a rămas relativ constantă. Inclusiv solicitarea ca Ucraina să accepte pierderi teritoriale în Donbas, o condiție respinsă de Kiev ca inacceptabilă.
Negocierile au fost intermitente și puternic influențate de evoluțiile militare de pe teren. Dar și de implicarea mediatorilor internaționali, fără a ajunge la un cadru de pace sustenabil. În acest sens, declarația lui Lavrov nu marchează o schimbare de poziție. Ea aduce mai degrabă o repoziționare retorică într-un conflict încă blocat.
Propunerea noastră
Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru.
Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!