Incontinența urinară: de ce apar pierderile de urină și ce tratamente există. Dr. Alexandru Mihalache explică opțiunile

Incontinența urinară nu trebuie însă privită ca o consecință inevitabilă a îmbătrânirii. Este o problemă medicală care poate avea cauze diferite și care trebuie evaluată în funcție de mecanismul prin care apare pierderea de urină.

Într-un interviu pentru News Edge, Dr. Alexandru Mihalache, medic primar urologie la Medikali, explică principalele forme de incontinență urinară. De asemenea, și cauzele care pot sta în spatele acestora, investigațiile necesare și variantele de tratament disponibile.

Incontinența urinară are mai multe forme. Cum se diferențiază

Nu toate pierderile de urină apar în aceleași situații. Unele persoane pierd urină atunci când tușesc sau strănută. Altele simt o nevoie bruscă și dificil de controlat de a merge la toaletă. Există și pacienți la care cele două mecanisme apar împreună.

Medicul explică faptul că cele mai frecvente forme sunt incontinența urinară de efort și incontinența urinară prin imperiozitate.

„Incontinența de efort se manifestă prin pierderea involuntară de urină în timpul activităților care cresc presiunea intraabdominală. Precum tusea, strănutul, râsul sau efortul fizic. În schimb, incontinența prin imperiozitate apare atunci când există o nevoie bruscă și dificil de controlat de a urina, urmată de pierderea involuntară de urină, fiind cel mai frecvent consecința hiperactivității vezicii urinare.”

În cazul femeilor cu simptome de urgență sau incontinență mixtă, antrenamentul vezicii urinare ca tratament de primă linie, pentru cel puțin șase săptămâni. Pentru incontinența de efort sau forma mixtă, antrenamentul supravegheat al musculaturii planșeului pelvin este recomandat inițial pentru cel puțin trei luni.

Există și incontinența mixtă. Aceasta combină simptomele celor două forme. „La unele persoane este prezentă incontinența urinară mixtă. Aceasta asociază caracteristicile ambelor tipuri, unul dintre mecanisme fiind însă predominant”, punctează specialistul.

O altă situație este incontinența prin prea plin. Aceasta trebuie diferențiată de celelalte forme deoarece poate apărea atunci când vezica nu se golește complet. „O formă particulară este incontinența prin prea plin (overflow incontinence), întâlnită în special la bărbații cu retenție cronică de urină secundară adenomului de prostată sau altor cauze de obstrucție subvezicală. În această situație, vezica urinară nu se golește complet, iar urina se pierde involuntar prin supradistensia vezicii”, susține medicul urolog.

Măsurarea reziduului postmicțional este una dintre metodele prin care medicul poate verifica dacă vezica se golește corespunzător.

De ce apare incontinența urinară la femei și la bărbați?

Incontinența urinară nu are aceiași factori favorizanți la toate persoanele. Sexul, vârsta, istoricul obstetrical, greutatea corporală, constipația, afecțiunile prostatei și intervențiile chirurgicale pot influența riscul. În general, incontinența urinară este mai frecventă la femei.

În cazul femeilor, medicul enumeră mai mulți factori care pot contribui la apariția problemei. „Printre factorii care favorizează apariția acesteia se numără obezitatea, constipația cronică, sarcinile și nașterile multiple, menopauza prin scăderea nivelului de estrogeni și slăbirea musculaturii planșeului pelvin.”

La bărbați, cauzele pot fi diferite. Medicul explică legătura cu prostata și cu intervențiile pentru cancerul de prostată. „La bărbați, incontinența urinară este cel mai frecvent asociată cu afecțiunile prostatei, care pot modifica funcția vezicii urinare, sau poate apărea după tratamentul chirurgical al cancerului de prostată, în special după prostatectomia radicală.”

În această categorie, severitatea pierderilor de urină este importantă pentru alegerea tratamentului. Ghidurile europene actualizate pentru simptomele tractului urinar inferior masculin includ recomandări distincte pentru evaluarea și tratamentul incontinenței urinare masculine.

Un aspect important este că pierderea de urină reprezintă un simptom. Ea nu stabilește singură cauza. „Orice persoană care observă pierderi involuntare de urină ar trebui să solicite un consult urologic, deoarece incontinența urinară este un simptom, nu un diagnostic în sine. Stabilirea cauzei este esențială pentru alegerea tratamentului adecvat”, ne împărtășește specialistul.

Cum se pune diagnosticul de incontinență urinară

Evaluarea începe cu discuția dintre medic și pacient. Urologul trebuie să afle când apar pierderile de urină, cât de des se produc, dacă sunt asociate cu senzația de urgență și în ce cantitate se consumă lichide. „Diagnosticul se bazează în primul rând pe anamneză și examenul clinic, completate de câteva investigații simple. Un instrument deosebit de util este calendarul micțional, în care pacientul notează timp de câteva zile orele și volumele fiecărei micțiuni, episoadele de incontinență și aportul de lichide”, potrivit medicului.

Examenul clinic poate include evaluarea planșeului pelvin și testul de efort. „Examenul clinic poate include evaluarea planșeului pelvin și testul de efort, iar investigațiile uzuale cuprind sumarul de urină, pentru excluderea unei infecții urinare, și ecografia aparatului urinar, care permite evaluarea reziduului postmicțional. În cazurile mai complexe, înaintea unui tratament invaziv sau atunci când diagnosticul este incert, pot fi necesare investigații suplimentare, precum studiul urodinamic sau cistoscopia.”

Tratamentul incontinenței depinde de tipul pierderilor de urină

Nu există un singur tratament pentru incontinența urinară. „Tratamentul incontinenței urinare este individualizat și depinde de tipul incontinenței, severitatea simptomelor, factorii favorizanți identificați și preferințele pacientului. În toate situațiile, prima etapă terapeutică este reprezentată de măsurile conservatoare și de corectarea factorilor de risc modificabili”, explică medicul urolog.

În această formă, obiectivul este reducerea episoadelor de urgență și îmbunătățirea controlului asupra vezicii. „În incontinența urinară prin imperiozitate sunt recomandate reeducarea vezicii urinare (bladder training), programarea micțiunilor și reducerea consumului de băuturi care pot irita vezica urinară, precum cafeaua, alcoolul și unele băuturi carbogazoase.”

Dacă măsurile comportamentale nu sunt suficiente, medicul poate indica tratament medicamentos. „Dacă aceste măsuri nu sunt suficiente, se poate institui tratament medicamentos.”

Medicul menționează cele două categorii principale utilizate în acest context: „În prezent sunt disponibile două clase principale de medicamente – antimuscarinicele și agoniștii receptorilor β3-adrenergici – care și-au demonstrat eficiența și un profil bun de siguranță în administrarea pe termen lung.”

Alegerea medicamentului nu trebuie făcută independent de istoricul pacientului. Antimuscarinicele pot avea efecte adverse și pot influența golirea vezicii, iar alegerea unui agonist β3 poate depinde de caracteristicile individuale și de contraindicații.

Atunci când tratamentul conservator și cel medicamentos nu controlează suficient simptomele, există și opțiuni minim invazive. „La pacienții la care tratamentul conservator și cel medicamentos nu controlează suficient simptomele, pot fi recomandate terapii minim invazive, precum stimularea nervului tibial posterior sau injectarea intravezicală de toxină botulinică.”

Tratamentul incontinenței de efort: exerciții și intervenții chirurgicale

În incontinența de efort, abordarea este diferită. Prima etapă este întărirea musculaturii planșeului pelvin. „În cazul incontinenței urinare de efort, tratamentul începe cu exercițiile de întărire a musculaturii planșeului pelvin (pelvic floor muscle training – PFMT), care reprezintă tratamentul de primă intenție și pot reduce semnificativ simptomele.”

Pentru unele paciente, exercițiile nu sunt însă suficiente. În formele moderate sau severe poate fi discutată intervenția chirurgicală. „Tratamentul chirurgical este recomandat pacienților cu incontinență moderată sau severă ori atunci când simptomele persistă după cel puțin trei luni de tratament conservator efectuat corect.”

La femei, una dintre opțiunile chirurgicale este bandeleta suburetrală. „La femei, procedurile cu bandeletă suburetrală (mid-urethral sling) reprezintă în prezent standardul chirurgical de tratament.”

La bărbații care dezvoltă incontinență după prostatectomia radicală, tratamentul este ales în funcție de severitate. „La bărbații cu incontinență urinară după prostatectomie radicală, alegerea tratamentului depinde de severitatea simptomelor: slingul masculin poate fi indicat în formele ușoare și moderate, în timp ce sfincterul urinar artificial rămâne tratamentul de referință pentru formele severe.”

Medicul subliniază că nu există o procedură potrivită pentru toți pacienții. „Alegerea procedurii se face întotdeauna individualizat, în funcție de caracteristicile fiecărui pacient.”

Ce poate reduce riscul de incontinență urinară

Prevenirea completă nu este posibilă în toate cazurile. Există însă factori asupra cărora pacientul poate interveni. „Deși incontinența urinară nu poate fi întotdeauna prevenită, riscul de apariție a acesteia poate fi redus prin menținerea unei greutăți corporale normale, adoptarea unei alimentații echilibrate, prevenirea constipației, renunțarea la fumat și efectuarea regulată a exercițiilor pentru musculatura planșeului pelvin, în special la persoanele cu factori de risc”, explică medicul.

Pentru femeile cu incontinență, ghidurile recomandă intervenții asupra factorilor modificabili, inclusiv controlul greutății atunci când există obezitate. Pentru incontinența de efort sau mixtă, antrenamentul planșeului pelvin rămâne o intervenție de primă linie.

Dincolo de tratament, medicul insistă asupra unui aspect care poate întârzia diagnosticarea: faptul că pacienții evită să vorbească despre această problemă. „Un aspect important este faptul că multe persoane evită să discute despre această problemă din jenă sau considerând-o o consecință firească a înaintării în vârstă.”

În realitate, spune medicul, incontinența trebuie evaluată medical. „În realitate, incontinența urinară este o afecțiune care poate fi evaluată și tratată, iar prezentarea precoce la medic crește șansele unui tratament eficient și îmbunătățește semnificativ calitatea vieții.”

Incontinența urinară nu trebuie redusă la o problemă care „vine odată cu vârsta”. Este un simptom care poate avea explicații diferite și pentru care există mai multe niveluri de tratament, de la exerciții și modificări comportamentale până la medicamente, proceduri minim invazive și intervenții chirurgicale. Evaluarea urologică este cea care stabilește mecanismul și direcția terapeutică potrivită pentru fiecare pacient.