Hrana elevilor, 822 milioane pe alimente de proastă calitate

Școlile oferă nu doar educație. Hrana asigurată de Programul pentru Școli al României a ajuns la 822,2 milioane de lei. În plus, e constituită din alimente cu aport nutrițional scăzut, fără gust. În consecință, hrana elevilor e aruncată.

Chestionarul adresat de WWF România unui grup de 54 de profesori a scos la iveală un tablou dominant: note mici spre medii pentru calitatea alimentelor distribuite, cu probleme recurente de calitate scăzută, produse uscate sau mucegăite, aspect neatractiv și cantități semnificative aruncate. Profesorii menționează cornuri tari, mucegăite sau fără gust, mere stricate sau fără savoare, lapte pe care mulți elevi nu îl consumă, ambalaje nepotrivite sau exces de plastic și lipsa prospețimii și a diversității.

Vocea unui profesor din chestionar rezumă situația cu o precizie care ar trebui să îngrijoreze: „Elevii primesc o cutie de lapte UHT și un baton de pâine (integrală) produs în Timiș. Uneori primesc un măr tot din alte județe. Laptele îl beau rar copiii, cel mai des animalele de acasă, iar cornul nici măcar ele. Mărul este uneori gustos.”

Există și aprecieri pozitive, dar acestea sunt excepția: „Cornurile sunt proaspete, merele excelente, laptele bun, doar biscuiții sunt cam tari și fără gust.”

Ce și-ar dori profesorii în loc

Cea mai puternică dorință exprimată de profesori este o masă caldă în cantină, nu gustări ambalate. Alte idei recurente: sandviș proaspăt plus fruct, produse locale și naturale, mai puține ambalaje, lactate mai bune, fructe variate, legume, porții echilibrate și gustoase. Profesorii definesc o alimentație sănătoasă prin echilibru între proteine, carbohidrați, grăsimi, fructe și legume, alimente proaspete, locale, cât mai puțin procesate, și evitarea zahărului, fast-food-ului, conservanților și aditivilor.

Excepțiile care confirmă regula: primăriile care au ales să rezolve singure ce statul nu rezolvă

Există, în acest peisaj național al cornurilor tari și laptelui nebăut, câteva oaze de bun-simț administrativ care merită semnalate. Primăria Cluj-Napoca finanțează din bugetul local mese calde pentru aproape 2.500 de elevi, complementar programului guvernamental, cu o alocare de 18 lei pe elev pe zi, asigurată prin Cantina de Ajutor Social, după ce o analiză realizată împreună cu Inspectoratul Școlar Cluj a identificat unitățile cu nevoi prioritare.

Sectorul 6 din București a mers și mai departe, organizând prin propria Bancă Locală de Alimente un program care hrănea la începutul lui 2025 peste 7.600 de elevi cu mese calde zilnice, cu supe, ciorbe, fel principal și desert. Meniurile au fost avizate de un medic nutriționist și adaptate pentru copiii cu alergii sau regimuri speciale.

În Botoșani, Liceul cu Program Sportiv funcționează cu masă caldă de patru-cinci ani, iar din 2025–2026 cu sprijinul direct al Primăriei Botoșani. La acestea se adaugă orașul Tășnad din județul Satu Mare, un exemplu de administrație locală care a ales să nu aștepte rezolvarea de la București.

Fostul ministru al Educației Monica Anisie rezuma logica acestor inițiative locale pentru hrana elevilor: „Nu împiedică nimeni o primărie să organizeze licitație pentru masă caldă pentru toate școlile pe care le are în responsabilitate. Avem astfel de cazuri. Dacă o primărie își dorește să acorde masa caldă, o încurajez, pentru că reduce semnificativ riscul de abandon școlar.” Numărul acestor primării rămâne însă o excepție, nu o regulă, și tocmai în aceasta constă problema.

822 de milioane de lei pentru alimente nepotrivite

Cifrele din spatele programului pentru hrana elevilor sunt impresionante pe hârtie. Pentru anul școlar 2025–2026, bugetul total alocat Programului pentru Școli al României a ajuns la 822,2 milioane de lei, o creștere de 8,1% față de anul anterior. Din această sumă, 17,4 milioane de euro provin din fonduri europene, iar restul de peste 735 milioane de lei din bugetul național. Beneficiarii sunt aproximativ 1,85 milioane de preșcolari și elevi din grădinițele de stat cu program de 4 ore și din învățământul primar și gimnazial de stat.

Grădinițele și școlile private au fost excluse din program în 2025, invocându-se necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare. Distribuția săptămânală include 2 porții de fructe și/sau legume, 3 porții de lapte, 2 porții de produse lactate și 5 porții de produse de panificație.

Programul 2025–2026 a venit cu reguli noi de calitate și siguranță: directorii de școli pot refuza produsele care nu corespund standardelor la recepție, iar furnizorii trebuie să le înlocuiască în aceeași zi. Se introduc controale oficiale în unitățile de procesare și distribuție. Termenul de valabilitate al cornurilor sau batoanelor nu mai poate depăși 5 zile calendaristice. Că această regulă există tocmai pentru că produsele ajungeau cu termenul expirat sau aproape expirat spune mai mult decât orice analiză.

Aparența de consens public versus realitatea din clase

Un studiu realizat în 2025 arată că 86% dintre părinți consideră că programul trebuie continuat, 83% apreciază beneficiile consumului zilnic de lapte, iar 82% îl văd drept crucial pentru copiii din familii cu venituri reduse.

Datele de popularitate ridică o întrebare incomodă: cât din acest consens se bazează pe cunoașterea reală a calității produselor distribuite și cât pe nostalgia unui program cu aproape 25 de ani de existență?

WWF România concluzionează că, deși s-au făcut pași importanți în legislația națională privind programul alimentar, este clar că mai este mult de lucru la nivel de implementare locală. Hrana din școli poate deveni o investiție în sănătatea copiilor, în economia locală și în protejarea naturii.

Formularea este diplomatică. Realitatea este că un program cu 822 de milioane de lei pe an generează, conform propriilor beneficiari direcți ( profesorii care văd zilnic ce se întâmplă cu acele produse ) cornuri aruncate, lapte dus acasă la câini și mere pe care copiii nu le mănâncă pentru că nu au gust. Există o distanță enormă între valoarea bugetului și valoarea nutritivă reală percepută la clasă.

Soluția pe care profesorii o cer în mod repetat și clar este una singură. O masă caldă, pregătită local, cu ingrediente proaspete, așa cum unele orașe au demonstrat că este posibil. Este și cea mai scumpă soluție. Și, probabil, singura care funcționează.