Franța mizează pe prima stație spațială comercială. Doi astronauți vor participa la misiuni anul viitor

Franța mizează pe prima stație spațială comercială. Doi astronauți vor participa la misiuni anul viitor
Imagine Franța mizează pe prima stație spațială comercială. Doi astronauți vor participa la misiuni anul viitor (sursa foto Antena3)
Franța a semnat un acord pentru două misiuni cu compania americană de tehnologie spațială Vast, care va permite trimiterea unor astronauți francezi atât la Stația Spațială Internațională (ISS), cât și la Haven-1, o stație spațială dezvoltată de companie și programată să fie lansată în 2027.

Franța a semnat un acord pentru două misiuni cu compania americană de tehnologie spațială Vast. Va permite trimiterea unor astronauți francezi atât la Stația Spațială Internațională (ISS), cât și la Haven-1. O stație spațială dezvoltată de companie și programată să fie lansată în 2027.

Acordul a fost anunțat în cadrul summitului Choose France, desfășurat la Paris. Reprezintă o validare importantă pentru proiectul Haven-1, pe care Vast speră să îl transforme în prima stație spațială comercială din lume, notează Space News.

Potrivit înțelegerii, astronautul Agenției Spațiale Europene (ESA) Thomas Pesquet este așteptat să participe la cea de-a șasea misiune privată cu echipaj către Stația Spațială Internațională organizată de Vast. În același timp, astronautul de rezervă al ESA Arnaud Prost este programat să ocupe funcția de inginer. De asemenea, o să coordoneze testele de zbor în cadrul primei misiuni cu echipaj către Haven-1.

Zborurile sunt planifiecate pentru 2027

Ambele zboruri sunt planificate pentru anul 2027 și vor avea o durată estimată de aproximativ două săptămâni. Transportul astronauților va fi asigurat de compania SpaceX, cu ajutorul unei capsule Dragon, lansată la bordul unei rachete Falcon 9.

Anunțul marchează un moment important în procesul de tranziție de la laboratoarele orbitale finanțate din fonduri publice către stații spațiale aflate în proprietate privată, în contextul în care guvernele se pregătesc pentru retragerea Stației Spațiale Internaționale la sfârșitul acestui deceniu.

Stația Haven-1 este proiectată pentru desfășurarea de activități de cercetare, demonstrații tehnologice și misiuni private cu astronauți. Totodată, aceasta va reprezenta baza pentru planurile mai ample ale companiei Vast. Itenționează să dezvolte în viitor o stație spațială rotativă capabilă să genereze gravitație artificială pentru echipajele aflate la bord.

Directorul general al Vast, Max Haot, a declarat că acordul reconfirmă angajamentul companiei de a construi și opera prima stație spațială comercială din lume.

„Acest acord consolidează angajamentul Vast de a lansa și opera prima stație spațială comercială din lume. Suntem onorați că Franța a ales Vast pentru aceste misiuni istorice”, a afirmat Max Haot.

Haven-1 este concepută ca o stație spațială comercială de dimensiuni reduse. Fiindestinată atât cercetării științifice, cât și misiunilor private cu echipaj. Proiectul face parte dintr-o nouă generație de infrastructuri orbitale dezvoltate de companii private. În contextul în care Stația Spațială Internațională (ISS), aflată pe orbită din anul 1998, se apropie de finalul duratei sale de funcționare.

NASA și ceilalți parteneri internaționali intenționează să retragă ISS până la începutul următorului deceniu. Să transfere o parte dintre activitățile desfășurate în prezent pe orbită către stații spațiale comerciale, dezvoltate în colaborare cu sectorul privat.

0 comentarii Comentarii