Miami este locul în care Franța și Anglia își încheie aventura la Campionatul Mondial. Cele două echipe au avut un parcurs aproape perfect până în penultimul act. „Les Bleus” au câștigat 6 partide, mai multe decât Argentina, acum 4 ani, când a cucerit trofeul. Anglia are 4 victorii, la fel de multe ca singura dată când s-a încoronat campioană.
Atmosferă tensionată în vestiarul Angliei
Britanicii s-au odihnit cu o zi mai puțin după meciul intens cu trupa lui Messi, iar în vestiar atmosfera nu este cea mai bună. Tomas Touchel, care a fost reconfirmat selecționer până la finalul EURO 2028, nu s-a sfiit să-și atace jucătorii după ultimele două meciuri. La rândul lui, antrenorul german a fost aspru criticat de către suporteri, presă și analiștii britanici. Majoritatea îl consideră vinovat pentru cantonarea în apărarea după deschiderea scorului cu Argentina.

Echipa va trebui să strângă rândurile și să treacă peste această stare de tensiune dacă vrea să ajungă în istoria fotbalului din insulă. Anglia nu a câștigat niciodată o finală mică la Campionatul Mondial. Britanicii au pierdut cu Belgia în 2018 (0-2) și cu Italia în 1990 (1-2). Cu o înfrângere ar deveni prima echipă din istorie care pierde în 3 rânduri meciul pentru bronz.
Cu o victorie, Kane și Bellingham bifează ce mai bună performanță din ultimele 6 decenii la turneul suprem al sportului rege. Cei doi încă se află și în lupta pentru titlul de golgheter, este adevărat cu un deficit de două goluri față de Messi și Mbappe. Pentru atacantul lui Bayern Munchen, englezul cu cele mai multe goluri la Campionatul Mondial (14), ar putea fi ultimul meci la turnul final.

Franța este echipa mai proaspătă
Oboseala ar putea fi un factor foarte important în condițiile în care Anglia a arătat dezechilibre majore în lot. Atunci când Declan Rice nu a fost la 100% și a fost schimbat, jocul echipei lui Touchel a suferit. Antrenorul german nu a găsit soluții magice nici în benzi, pe fază defensivă, acolo unde Quansah a fost suspendat două meciuri. James a fost și el măcinat de accidentări și are șanse mici să joace în finala mică. Și John Stones resimte probleme medicale.
Anglia a trebuit să alerge după întoarcerea scorului cu RD Congo și Norvegia. Iar când a condus ea, cu Argentina și cu Mexic a fost și mai alergată la șarjele ofensive ale adversarilor. Prospețimea este un factor care va cântări mult, mai ales într-un meci în care moralul nu este la cel mai înalt nivel. Acest lucru ar putea dăuna motivației jucătorilor, chiar și a celei de fier de care a dat dovadă Bellingham pe parcursul turneului.
Deschamps încheie o eră de 14 ani pe banca Franței
Motivația este un capitol la care, cel puțin teoretic, Franța stă mai bine. Mbappe a anunțat în conferința de presă că fotbaliștii „Les Bleus” vor da totul pentru ca Deschamps să își încheie mandatul cu o victorie. Starul lui Real Madrid era doar un adolescent când Didier a venit pe bancă, dar sigur nu poate uita turneul din 2018. Mbappe devenea Campion Mondial la doar 19 ani, împins în prima echipă de Deschamps.
În cei 14 ani pe banca „Cocoșilor”, Deschamps a reușit niște cifre impresionante. Are 122 de victorii în 186 de meciuri, un procent de peste 65% partide câștigate. Franța a fost o favorită constantă la Campionatele Europene și Mondiale în mandatul lui. A câștigat un singur titlu mondial, și dacă vi se pare că sună puțin explicați asta Angliei, dar a fost o prezență obișnuită în fazele finale. A jucat finala din 2022, finala EURO în 2016 și semifinală europeană în 2024.
De-a lungul timpului, francezii au obținut de două ori locul 3 la Campionatul Mondial. Ultima finală mică au jucat-o acum 40 de ani în Mexic, când învingeau Belgia cu 4-2. Au mai luat bronzul și în 1958, după o victorie răsunătoare cu Germania de Vest, 6-3. Singura înfrângere din această fază a competiției a venit în Spania, în 1982. Atunci, Polonia învingea cu 3-2.
O finală mică cu mize individuale mari
Dincolo de o despărțire așa cum se cuvine de Deschamps, francezii au și mai multe mize individuale. Mbappe nu poate renunța cu una cu două la titlul de golgheter. Momentan împarte această poziție cu Messi, jucător cu care se întrece și la recordul de cele mai multe goluri înscrise la turneele finale. Nu a fost cel mai bun an pentru starul lui Real Madrid. Nu a câștigat nici campionatul, nici Liga Campionilor, doar titlul de golgheter în Primera, însă cu doar 25 de goluri.

Așa că un loc 3 la Campionatul Mondial și, mai ales, trofeul pentru cel mai bun marcator al turneului ar fi o consolare decentă. Și Olise simte în ceafă respirația lui Messi, pentru titlul de cel mai bun pasator decisiv. Are 5 assisturi, dar ultimele au fost reușite în meciul cu Suedia, pe atunci când decarul Argentinei nu avea nici unul. Messi a venit însă pe turnantă și a ajuns la 4.
Duelul tactic dintre Deschamps și Touchel
Rămâne de văzut dacă Deschamps va începe cu Olise sau va pregăti surprize în formula de start. Improvizația cu el pe post de număr 10 nu a mai funcționat cu Spania. Mijlocul mult mai dinamic al ibericilor l-a izolat ușor de Rabiot și Tchouameni și l-a închis repede de fiecare dată când a ajuns la minge. Cu Anglia va fi însă altceva. Touchel va avea prea mulți jucători de anihilat. Și cu Argentina, această tactică a dat roade doar o repriză.
Ulterior, Messi a fost scăpat complet din lesă și a beneficiat de prea mult spațiu pentru a nu fi letal. Același lucru îl așteaptă și Mbappe, Dembele sau Olise. De aceea, neamțul de pe banca Angliei cel mai probabil va apela la o aglomerare zonală în razele lor de acțiune, în dauna unui marcaj om la om strâns. Deschamps se confruntă cu o singură problemă de lot. Saliba, care a ieșit foarte devreme și cu Spania, este accidentat.
Anglia și Franța s-au luptat în SUA și acum 250 de ani
Anglia și Franța au o istorie lungă de confruntări directe. Ne putem duce chiar cu mult înainte de începuturile fotbalului. Cele două mari imperii coloniaste rivalizau în a-și impune dominața asupra lumii. O bătălie emblematică s-a dat chiar pe teritoriul Statelor Unite. În 1776, francezii i-au susținut puternic pe americani în războiul de independență împotriva britanicilor. Și după 7 ani au și câștigat. Armatele celor două s-au caftit des până la a colabora strâns în cele două războaie mondiale.

Pe terenul de fotbal, supremația, încă, aparține Angliei. Insularii au câștigat 17 meciuri, au piedut 10 și au remizat de 5 ori. Zic încă, pentru că întâlnirile din ultimele 3 decenii au reprezentat o dominație categorică a „Cocoșilor”. Francezii au învins în 6 din ultimele 10 meciuri, inclusiv în partida precedentă, din sferturile Campionatului Mondial din Qatar, 1-2. Doi dintre marcatori de atunci au șanse mari să fie pe teren și la noapte, Tchouameni și Kane.
Bronzul la Campionatul Mondial, prea puțin pentru cele două echipe
Finala mică de la Miami va fi a patra întâlnire între cele două echipe la Campionatul Mondial. Meciul din Qatar a fost singurul în care Franța a învins. Anglia s-a impus și în 1966 și în 1982, în ambele rânduri cu o diferență de două goluri, 2-0, respectiv 3-1.
Indiferent de cine va câștiga medalia de bronz, este mai mult ca sigur că niciuna din cele două nu va avea parte de o primire căldurosă din partea fanilor. Așa cum s-a întâmplat cu frumoasa echipă a Norvegiei, de pildă.
Un duel ilustru în istorie, între două școli de fotbal diferite, va fi marcat de mize individuale. Suporterii din întreaga lume speră ca aceastea să fie suficient de mari încât intensitatea să fie cel puțin la nivelul meciurilor de până acum. Pentru ambele echipe urmează noi ere, dar obiectivul va fi comun: câștigarea EURO 2028, turneu care revine în Marea Britanie.
