Ce se întâmplă când marile fonduri cumpără scump și nu mai găsesc cumpărători. Fenomenul „private equity” și problemele din 2026

Problema este că această strategie începe să creeze probleme. Dobânzile ridicate, prețurile mari plătite pentru companii și dificultatea de a găsi cumpărători au făcut ca un număr record de firme să rămână nevândute. Iar unele dintre companiile cumpărate cu datorii mari încep să aibă probleme.

În Statele Unite, fondurile de private equity și companiile pe care le dețin angajează împreună peste 13 milioane de oameni. Este vorba despre firme extrem de diferite, de la restaurante și magazine până la spitale și companii de servicii. Printre exemplele cunoscute se află lanțurile Saks și Eddie Bauer, care au ajuns în faliment. Kmart și JoAnn Fabrics și-au închis operațiunile. Iar Steward Health Care este unul dintre marii operatori de servicii medicale din SUA. Falimentul Steward a dus la pierderea unor locuri de muncă și a pus în dificultate comunități în care spitalele respective erau printre puținele servicii medicale disponibile.

Toate aceste cazuri au un element comun. La un moment dat, companiile au fost controlate de fonduri de private equity.

Ce înseamnă private equity

Private equity este o formă de investiție prin care fonduri specializate cumpără companii, de regulă nelistate la bursă. Fondul încearcă apoi să crească valoarea companiei și să o vândă după câțiva ani. Astfel, obține un profit pentru investitorii săi.

Unul dintre instrumentele folosite frecvent este leveraged buyout, sau LBO. Fondul nu plătește singur întreaga sumă pentru compania cumpărată. O parte importantă din achiziție este finanțată prin împrumuturi. Mecanismul poate fi comparat cu cumpărarea unei locuințe cu credit. Diferența importantă este că, în cazul unei achiziții prin private equity, compania cumpărată ajunge să suporte în mare parte datoria contractată pentru achiziție.

Dacă afacerea produce suficienți bani, modelul poate funcționa. Compania își plătește datoriile, iar fondul poate investi în dezvoltarea ei și, ulterior, o poate vinde cu profit. Problemele apar atunci când dobânzile cresc, vânzările scad sau compania nu mai poate fi vândută la prețul dorit. Exact acest lucru se întâmplă acum într-o parte importantă a pieței americane.

Companiile nu mai pot fi vândute ușor

Fondurile de private equity au ajuns să dețină mii de companii. Dar investițiile lor nu sunt gândite să fie păstrate la nesfârșit. În mod normal, după câțiva ani, fondul încearcă să vândă compania sau să o listeze la bursă și să își recupereze banii, împreună cu profitul.

Numai că piața pentru aceste tranzacții s-a răcit. Peste 13.500 de companii americane din portofoliile fondurilor de private equity sunt în prezent nevândute, potrivit datelor PitchBook citate de The Guardian. Dintre acestea, aproximativ 2.563 activează în zona produselor și serviciilor pentru consumatori, iar 1.536 sunt companii din domeniul sănătății.

Unele dintre aceste firme sunt păstrate în portofolii mult mai mult timp decât era obișnuit în trecut. Problema nu este doar că fondurile nu găsesc cumpărători. În multe cazuri, acestea nu găsesc cumpărători dispuși să plătească prețul pe care îl consideră necesar pentru a obține profitul urmărit.

Datele KPMG arată cât de dificilă a devenit ieșirea din astfel de investiții. În prima jumătate din 2026, la nivel global au fost doar 1.315 exituri ale fondurilor de private equity, cel mai lent ritm din mai mult de un deceniu.

De ce sunt dobânzile atât de importante

Atunci când o companie este cumpărată cu ajutorul unei cantități mari de bani împrumutați, dobânda devine o cheltuială importantă. Dacă dobânzile cresc, compania trebuie să aloce mai mulți bani pentru plata creditelor. Acești bani nu mai pot fi folosiți pentru angajări, investiții, echipamente, extindere sau dezvoltarea produselor.

Iar dacă economia încetinește și consumatorii cheltuie mai puțin, veniturile companiei pot scădea exact în momentul în care costurile cu datoriile cresc. Fondurile de private equity trebuie să decidă dacă mai investesc bani în companie, dacă încearcă să reducă și mai mult costurile sau dacă acceptă o restructurare.

Criticii modelului spun că această presiune poate duce la reduceri agresive de costuri, inclusiv concedieri, închiderea unor magazine sau reducerea investițiilor. Susținătorii industriei au însă o altă explicație. Ei spun că firmele de private equity dispun de capital și pot susține companiile în perioade dificile, inclusiv prin investiții suplimentare. „În cele din urmă, private equity are succes doar atunci când companiile în care investește au succes pe termen lung”, a declarat Will Dunham, președintele și directorul general al American Investment Council, organizație care reprezintă industria.

Falimentele sunt un semnal de alarmă

Falimentele nu înseamnă că întregul sector este pe punctul de a se prăbuși. Datele recente arată chiar că numărul falimentelor companiilor susținute de private equity a scăzut în prima jumătate a lui 2026 față de aceeași perioadă din 2025. Au fost 24 de astfel de proceduri în primele șase luni din 2026, față de 36 în prima jumătate a anului trecut.

Totuși, există un alt indicator care îi îngrijorează pe analiști, anume ponderea companiilor de private equity în marile falimente. În 2025, firmele controlate de private equity au fost implicate în 19 dintre cele 35 de cele mai mari falimente corporative din SUA, adică 54%. În această categorie au intrat companiile cu datorii de cel puțin 1 miliard de dolari. În total, companiile de private equity au reprezentat aproximativ 10% din toate falimentele corporative americane din 2025.

Private equity nu reprezintă cea mai mare parte a economiei americane, dar apare mult mai des în cazul celor mai mari și mai complexe falimente.

Industria funcționează și cu puțină transparență

O altă problemă este faptul că este dificil de văzut din exterior cât de îndatorată este fiecare companie deținută de un fond de private equity. Companiile listate la bursă trebuie să publice în mod regulat informații financiare detaliate. O companie privată nu are întotdeauna aceleași obligații.

Asta înseamnă că investitorii, angajații și chiar autoritățile pot avea dificultăți în a afla cât de vulnerabilă este o anumită companie înainte ca problemele să devină evidente. „Prin definiție, industria se desfășoară în umbră”, spune Brad Lipton, de la Roosevelt Institute, referindu-se la lipsa de transparență.

Se pregătesc reguli noi

Presiunile asupra industriei au început deja să se transforme într-o discuție politică în Statele Unite. Criticii cer reguli mai stricte legate de modul în care fondurile pot cumpăra companii din anumite sectoare, felul în care sunt impozitate și nivelul datoriilor pe care le pot transfera companiilor cumpărate.

Problema a devenit suficient de importantă încât să existe inițiative atât la nivel federal, cât și în mai multe state americane. Unele propuneri vizează în mod special domeniul sănătății. Fondurile de private equity au cumpărat în ultimii ani spitale, clinici și alte servicii medicale.

În Congres există, de asemenea, proiecte care urmăresc să limiteze implicarea fondurilor în anumite domenii sau să schimbe modul în care sunt taxate câștigurile managerilor și investitorilor. Iar administrația Donald Trump a susținut extinderea accesului investitorilor obișnuiți la active alternative, inclusiv prin intermediul planurilor de pensii.

Nu este încă o prăbușire, dar modelul este testat

Industria continuă să atragă sume uriașe de bani, iar fondurile dispun de resurse importante pentru a susține companiile aflate în dificultate. Dar modelul care a funcționat ani la rând este supus unei presiuni tot mai mari.

Fondurile au cumpărat companii la prețuri ridicate și au folosit adesea datorii importante, într-o perioadă în care se așteptau să le poată vinde ulterior la valori și mai mari. Între timp, costul banilor a crescut, cumpărătorii au devenit mai precauți, iar ieșirile din investiții au încetinit puternic.

Iar cu peste 13 milioane de angajați în companiile americane controlate de aceste fonduri, eventualele probleme ale sectorului nu mai pot fi privite doar ca o chestiune care îi privește pe investitori.