Ruletă rusească, dar cu petrol. Emiratele Arabe Unite sfidează blocada iraniană cu propria flotă de nave fantomă

Transpondere stinse, milioane de barili în mișcare. Care e secretul petrolierelor Din Emiratele Arabe Unite, ce trec prin cel mai periculos coridor maritim al lumii? E o blocadă care nu este chiar blocadă?

Din 28 februarie 2026, când Statele Unite și Israelul au declanșat campania militară aeriană împotriva Iranului, Strâmtoarea Hormuz a încetat practic să mai fie o arteră liberă a comerțului global cu energie. Garda Revoluționară Islamică a emis avertismente care interziceau tranzitul prin strâmtoare, a atacat nave comerciale și a plasat mine maritime în apele de tranzit. Înainte de izbucnirea conflictului, prin acest coridor de doar 54 de kilometri lățime la cel mai îngust punct treceau zilnic circa 20 de milioane de barili de țiței. Asta înseamnă aproximativ 25% din tot comerțul maritim mondial cu petrol. Lumea întreagă și-a reținut răsuflarea.

Cel puțin în teorie. Pentru că, în practică, Emiratele Arabe Unite, singurul producător din Golf care a îndrăznit să sfideze în mod activ blocada, au găsit o metodă de a scoate petrol prin strâmtoare. Metoda nu este nouă. Este, ironic, cea inventată chiar de iranieni.

Trucul iranian folosit de Emiratele Arabe împotriva Iranului

Compania de stat din Emirate, ADNOC, a transportat în luna aprilie cel puțin 6 milioane de barili de petrol brut din sorturile Upper Zakum și Das prin Strâmtoarea Hormuz, cu ajutorul a patru petroliere ale căror sisteme de identificare automată AIS au fost deliberat dezactivate. Este exact tactica utilizată de Iran ani la rând pentru a eluda sancțiunile americane.

Traseele sunt documentate de datele de satelit și de platformele de urmărire maritimă. Superpetrolierul Hafeet, gestionat de brațul logistic al ADNOC, a încărcat 2 milioane de barili în Golful Persic pe 7 aprilie. A traversat apoi strâmtoarea cu transponderul oprit pe 15 aprilie, după care a realizat un transfer de marfă pe mare către nava Olympic Luck. Aceasta a livrat în final petrolul la rafinăria Pengerang din Malaysia. E vorba despre o asociere comună a Petronas și Saudi Aramco.

Un al doilea supertanc, Aliakmon I, a scos 2 milioane de barili din Das crude pe 27 aprilie, descărcând la depozitele de la Ras Markaz din Oman. Alte două petroliere de tip Suezmax s-au îndreptat direct spre rafinăriile din Coreea de Sud.

Motivul economic este simplu. Un singur lot de Upper Zakum a atins un record de 20 de dolari primă față de prețul oficial de vânzare. Asta ce explică apetitul vânzătorilor din Emirate de a-și risca navele în apele controlate de dronele și bărcile rapide iraniene.

Răspunsul Iranului și dimensiunea globală a crizei

Teheranul nu a ignorat aceste mișcări. Pe 3 mai, Iranul a atacat cu două drone tancherul ADNOC Barakah, aflat în tranzit prin strâmtoare. Nava era goală în acel moment, și nicio victimă nu a fost raportată, dar mesajul a fost limpede. Emiratele au condamnat atacul, dar ADNOC a notificat deja clienții asiatici că intenționează să continue livrările din mai prin transferuri pe mare în largul Fujairah și Sohar.

Contextul regional al acestei rulete energetice este unul de presiune extremă. Sultanul Ahmed Al Jaber, directorul general al ADNOC, a transmis public că „Strâmtoarea Hormuz nu este deschisă, accesul este restricționat, condiționat și controlat”. El a adăugat că Iranul impune obligativitatea obținerii permisiunii sale pentru orice tranzit. Mai mult, că „aceasta nu este libertate de navigație, ci coerciție”. Circa 230 de tanchere încărcate cu petrol așteptau la acel moment în Golf posibilitatea de a ieși.

Ceilalți producători majori din Golf au ales prudența. Irakul, Kuweitul și Qatarul au suspendat vânzările sau au tăiat dramatic prețurile pentru a atrage cumpărători reticenți. Arabia Saudită deviază exporturile prin Marea Roșie, pe unde poate. Perturbările de la Hormuz au eliminat până la 20% din fluxurile globale de GNL, întârziind reechilibrarea pieței cu cel puțin unu-doi ani, cu pierderi cumulate estimate la circa 120 de miliarde de metri cubi până în 2030.

Singura certitudine în această ecuație incertă este că petrolul scos de Emiratele Arabe prin metoda transponderelor închise și transferuri nocturne pe mare nu reprezintă o soluție sistemică. Este dovada că infrastructura energetică a lumii atârnă, literalmente, de un singur punct geografic larg de 54 de kilometri. Și că atunci când acel punct se închide, chiar și cele mai sofisticate economii ale planetei încep să improvizeze.

Sursa: New York Post