Două încercări de suspendare a președintelui în 36 de ani de democrație. Niciuna finalizată cu succes. Va fi Nicușor Dan primul președinte care nu-și termină mandatul?

Mecanismul constituțional al suspendării președintelui, reglementat prin Articolul 95 din Constituție, este explicit: Președintele României poate fi suspendat pentru fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei. Iată textul exact al legii fundamantale: Art. 95 – Suspendarea din funcţie

(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.s-a transformat de-a lungul istoriei politice românești dintr-o armă juridică extremă într-un instrument de șantaj politic și propagandă electorală. Istoria recentă arată că, deși textul constituțional cere „săvârșirea unor fapte grave”, realitatea de la tribuna Parlamentului a fost dictată exclusiv de interesele de partid și de aritmetica majorităților.

Precedentul Traian Băsescu. Poporul întoarce decizia Parlamentului, dar și CCR pe cea a românilor

Până în prezent, Traian Băsescu rămâne singurul președinte din istoria României care a fost suspendat, și chiar de două ori, de către legislativ.

Prima suspendare a fost declanșată oficial la 20 aprilie 2007. Demersul, inițiat de PSD și susținut de o comisie parlamentară condusă de Dan Voiculescu, a mers mai departe în ciuda unui aviz consultativ negativ din partea Curții Constituționale, care stipulase că faptele imputate nu reprezentau „încălcări grave”. Parlamentul a ignorat recomandarea și a votat suspendarea cu 322 de voturi „pentru”. PNL, condus de Călin Popescu-Tăriceanu, prim-ministru la acea dată, s-a alăturat acestui demers.

Deși Traian Băsescu promisese inițial că va demisiona „la cinci minute” după vot, acesta s-a răzgândit pentru a nu adânci criza politică, a justificat el. Campania ce a urmat a demonstrat câtă forță de revenire îți poate da un astfel de demers, aplicat într-un moment nepotrivit. La referendumul organizat pe 19 mai 2007, dintr-un total de 8,1 milioane de români prezenți la urne, o majoritate zdrobitoare de 74% a votat „NU”, împotriva demiterii, trimițându-l pe Băsescu înapoi la Palatul Cotroceni cu o popularitate uriașă. În plus un astfel de exercițiu a fost util și pentru următorul referendum, cel din 2009, pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, care a fost propteaua perfectă pentru realegerea sa contestată și contestabilă.

Cea de-a doua suspendare, din vara anului 2012, a avut o dinamică complet diferită. Pe fondul unei uzuri politice masive, 7,4 milioane de români (majoritatea celor prezenți la vot) au votat „DA”, în favoarea demiterii sale. Totuși, la 21 august 2012, Curtea Constituțională a invalidat referendumul deoarece prezența la vot (46,24%) nu a întrunit cvorumul minim necesar de jumătate plus unul din totalul cetățenilor cu drept de vot. Cifre pe care opozanții lui Băsescu le contestă și astăzi.

Klaus Iohannis a semnat pactul cu „ciuma roșie“ ca să-și securizeze mandatul

Succesorul lui Băsescu, Klaus Iohannis a înțeles că o coabitare forțată sau un conflict deschis cu o majoritate parlamentară ostilă, controlată de PSD, poate duce la o suspendare ce i-ar compromite al doilea mandat. Mai ales că Iohannis nici nu avea tenacitatea și cheful lui Băsescu de a sări la beregata oponenților.

Pentru a se pune la adăpost, Iohannis, după un război epic cu Dragnea, în primul mandat, a ales calea unui compromis: aducerea PSD la guvernare și formarea unei mari coaliții care să îi asigure liniștea ultimilor ani la Cotroceni. Dincolo de argumentele oficiale legate de „stabilitatea țării”, această mișcare strategică i-a asigurat o majoritate confortabilă la guvernare cu social-democrații și siguranța nu va exista o coaliție parlamentară care să inițieze un demers de suspendare.

Nicușor Dan, pe principiul „când ai mulți dușmani, pe unii ține-i aproape”

Nicușor Dan a încercat și el același model de securizare politică a mandatului prezidențial, dar a făcut-o încă din primul an de președinție. De ce? Pentru că situația e foarte diferită. Într-un peisaj politic extrem de fragmentat, marcat de prezența AUR și a altor partide suveraniste în Parlament, președintele Dan a constatat că pericolul ar putea veni din două părți: și din zona suveranistă și din cea a PSD. Și a ales modelul predecesorului său. PSD a intrat în coaliția guvernamentală, păstorită de președinte acum un an și ceva.

O eventuală alianță de conjunctură între PSD și AUR în legislativ ar fi putut bloca nu doar „linia pro-occidentală”, cum îi place președintelui să afirme, ci ar fi putut fi fundamentul unui proces de suspendare sau demitere a lui Nicușor Dan. În plus, în contextul conflictului dintre PNL și Bolojan pe de o parte și PSD pe de alta, Nicușor Dan a profitat pentru a-și rezolva și alte probleme: numirea procurorilor șefi pe mâna ministrului PSD al justiției și, în general, plafonarea puterii tot mai mari a primului-ministru liberal.

Acesta din urmă, profilat ca un recent rival al lui Nicușor Dan, pe segmentul electoral de dreapta, pare tot mai mult că se „încălzește” să candideze la Președinție.

AUR a anunțat declanșarea procedurii de suspendare, primul pas fiind strângerea semnăturilor. Dar multe întrebări există în spatele acestei inițiative.

Suspendarea președintelui, demers serios sau praf în ochi electoral?

Ultimele sondaje așează AUR într-o marjă de peste 30% în intenția de vot, cu tendință chiar spre 40%. Un bun motiv pentru ca liderii acestui partid să revendice guvernarea. Sau organizarea de alegeri anticipate.

Iar pentru că ambele variante îi sunt refuzate fără echivoc de către Nicușor Dan, au declarat că vor demara procedurile de suspendare a acestuia. Dar, vorba lui George Simion, „hai să nu mergem pe fentă”. E un demers serios sau praf în ochii electoratului?

Pentru AUR și electoratul său acest subiect e chiar mai apetisant decât intrarea la guvernare. E un „turul 2 înapoi” fără Georgescu, care s-a cam dezumflat. Reprezintă o temă ideală de comunicare. George Simion, se bucură de niveluri ridicate de încredere în sondaje, AUR pare a fi primul partid în intențiile de vot, iar promovarea unei teme radicale precum suspendarea președintelui mobilizează electoratul dur și capitalizează pe seama nemulțumirii generale față de clasa politică tradițională. În ultima categorie fiind inclus și președintele.

Dar are vreo șansă AUR să ajungă la declanșarea referendumului de suspendare?

Pentru aceasta ar trebui să obțină o majoritate în Parlament. Ori vedem că pe tema constituirii unui guvern majoritatea întârzie să apară. PSD cu siguranță nu va face niciun gest în direcția suspendării lui Nicușor Dan.

Dar liberalii? Bolojan nu a dat de înțeles absolut nimic în acest sens, de altfel în ultima săptămână a coborât tonul și a redus reproșurile semnificativ față de Nicușor Dan. Dar „cățeii” săi de pază, Ludovic Orban, Robert Sighiartău și alți „lătrăi” comunicatori ai PNL nu au ezitat să amenințe pe subiect.

Singura posibilitate pentru George Simion de a se gândi la o majoritate de suspendare a președintelui nu ar putea fi decât cu PNL-USR. Ceea ce, cel puțin în acest moment, sunt slabe șanse să se întâmple.

Nicușor Dan, avantajat de discuțiile despre suspendarea sa

Suspendare reala nu vrea nimeni de la Cotroceni, dar amenințarea cu suspendarea e binevenită. Foștii simpatizanți ai lui Nicușor Dan care au devenit bolojeniști fanatici și îl înjură o vor lăsa și ei mai moale dacă „pericolul extremist” se ascute. Cum spuneam și Bolojan and Co parcă au mai îndulcit tonul. Poate mă înșel, dar și dosarul lui Ciucu s-ar putea să ajute la noua atitudine.

Cer este că o eventuală tentativă de suspendare din funcție a lui Nicușor Dan l-ar repoziționa ca pe principalul scut în fața extremismului. Și ca principal pilon în apărarea României pro-occidentale. Ar putea avea exact efectul invers celui sperat de radicalii liberali. Un atac frontal din partea unei opoziții radicalizate ar obliga partidele aflate în prezent în conflict (PNL – USR pe de o parte PSD pe alta) să se poziționeze ferm, iar o repoziționare în spatele președintelui l-ar revalida pe acesta ca lider al dreptei.

O astfel de victimizare politică, în fața unui demers perceput de publicul de dreapta ca periculos pentru orientarea declamată de ei, i-ar putea aduce lui Nicușor Dan un nou câștig de popularitate. Românii (sau o jumătate a lor) au demonstrat istoric că, în momentele în care Parlamentul încearcă să schimbe regulile în timpul jocului, tind să se solidarizeze cu cel atacat. Este probabil și motivul pentru care președintele Dan declară mereu că nu ține cu PSD, dar vrea să rămână în limitele constituționale și în același timp încalcă permanent limitele mandatului său constituțional refuzând AUR dreptul de a face o propunere de premier sau de a intra într-o majoritate guvernamentală.

Cum bine spunea președintele acum câteva săptămâni: „până în 2028 (n.r – când vor fi alegerile parlamentare) se vor întâmpla multe”. Iar până în 2030, anul alegerilor prezidențiale, aș spune, de două ori mai multe.