Trump vs. presa americană, un adevărat paradox. Președintele SUA are propria rețea socială, dar are o obsesie pentru publicațiile online

Cu toate acestea, Trump continuă să acorde o importanță foarte mare presei tradiționale. El chiar încearcă să influențeze felul în care aceasta relatează despre el. Conform unei analize The Atlantic, această contradicție este una dintre particularitățile relației lui Trump cu presa. Pe de o parte, președintele încearcă să slăbească încrederea publicului în instituțiile media. Iar pe de altă parte, el urmărește cu atenție ceea ce acestea scriu despre el și reacționează atunci când consideră că este prezentat într-o lumină nefavorabilă.

Tensiunea a devenit evidentă în septembrie. Căci Trump a anunțat că CNN, MS NOW și Politico nu vor mai avea acces la Casa Albă. Președintele a acuzat publicațiile că difuzează „fake news”. Jurnaliștii celor trei organizații au fost împiedicați să intre în complexul prezidențial. Publicațiile au dat în judecată administrația.

Un judecător federal a intervenit pe 24 septembrie și a dispus restabilirea temporară a accesului. Ordinul este valabil pentru 14 zile, până pe 8 octombrie. CNN, MS NOW și Politico au cerut între timp instanței să prelungească măsura până la soluționarea procesului. Reprezentanții publicațiilor au subliniat că administrația continuă să aplice restricțiile într-un mod imprevizibil.

Cum s-a schimbat relația dintre președinte și presă

Situația actuală amintește de relația dintre presă și un alt președinte republican, anume Richard Nixon.

Înainte de apariția televiziunii, președintele depindea într-o măsură mai mare de ziare și de jurnaliști pentru a ajunge la public. Televiziunea a schimbat însă această relație. Președintele putea intra direct în casele americanilor și putea vorbi cu milioane de oameni fără ca mesajul său să fie transmis printr-un articol de ziar.

Nixon a înțeles foarte bine această transformare. Un moment important a fost în 1952. În timpul campaniei electorale, a fost acuzat că a folosit în scop personal fonduri politice. Pentru a se apăra, Nixon a susținut discursul devenit cunoscut drept „Checkers speech”, transmis la televiziune. Discursul l-a ajutat să rămână pe lista republicanilor pentru funcția de vicepreședinte și a contribuit la salvarea carierei sale politice.

Televiziunea îi oferea președintelui o cale directă către alegători. Dar această posibilitate nu a făcut ca Nixon să aibă o relație mai bună cu presa. Dimpotrivă. Administrația Nixon a devenit extrem de ostilă jurnaliștilor care publicau materiale critice. Vicepreședintele Spiro Agnew a atacat în repetate rânduri presa și a susținut că jurnaliștii sunt rupți de realitatea societății americane și induc publicul în eroare.

Retorica a fost însoțită și de acțiuni concrete. După ce analistul militar Daniel Ellsberg a transmis ziarului The New York Times documentele secrete cunoscute drept „Pentagon Papers”, administrația Nixon a încercat să împiedice publicarea lor. Ulterior, persoane apropiate Casei Albe au intrat prin efracție în cabinetul psihiatrului lui Ellsberg. Au încercat să găsească informații care să-i distrugă credibilitatea.

FBI-ul l-a investigat, la rândul său, pe jurnalistul Daniel Schorr. El a fost unul dintre reporterii considerați ostili de administrația Nixon. Schorr fusese inclus pe celebra „listă a dușmanilor” lui Nixon.

În cele din urmă, scandalurile și acțiunile administrației au oferit presei materialul care avea să ducă la prăbușirea președinției lui Nixon. Investigațiile jurnalistice legate de afacerea Watergate au contribuit decisiv la demisia lui Nixon în 1974.

Trump are ceva ce Nixon nu avea, adică propria platformă

Mai mult de 50 de ani mai târziu, Donald Trump operează într-un sistem media complet diferit. Internetul și rețelele sociale au făcut posibil ca aproape oricine să publice informații instantaneu. Nu mai este nevoie de un ziar, de un post de televiziune sau de un editor pentru ca un mesaj să ajungă la un public numeros.

The Atlantic pornește de la o idee formulată încă din 1842 de scriitorul american Cornelius Mathews. Într-un roman satiric, acesta imagina o lume în care fiecare persoană ar putea să-și publice propriul ziar și să scrie despre ea însăși și despre ceilalți. La vremea respectivă era o glumă despre explozia numărului de publicații.

Astăzi, oricine își poate crea propriul „ziar” online. Trump chiar are unul într-o anumită formă, anume Truth Social. Prin această platformă, președintele poate vorbi direct cu susținătorii săi. Poate reacționa la știri. Poate ataca jurnaliști sau adversari și poate promova propriile mesaje fără ca acestea să fie filtrate prin redacțiile tradiționale. Acest lucru schimbă fundamental raportul de forțe dintre politicieni și presă.

În trecut, un președinte putea încerca să influențeze presa, dar depindea de ea pentru a ajunge la public. Astăzi, Trump poate ocoli presa atunci când dorește. Și totuși, el nu pare să considere presa irelevantă.

De ce contează încă atât de mult ce scrie presa

Paradoxul este că Trump atacă în mod repetat presa tradițională, dar continuă să urmărească foarte atent ceea ce aceasta scrie despre el. În cazul recent al interdicției impuse CNN, MS NOW și Politico, conflictul a pornit de la nemulțumirea administrației față de modul în care aceste organizații îl prezintă pe președinte. Casa Albă a susținut în instanță că restricțiile sunt justificate, între altele, prin preocupări legate de securitatea națională și prin acuzații că publicațiile ar fi difuzat informații false sau sensibile.

Instanța a pus însă sub semnul întrebării modul în care administrația a procedat. Judecătorul federal Timothy Kelly a apreciat că regulile și procedurile relevante nu fuseseră respectate în cazul interdicției. Ulterior, el a dispus restabilirea temporară a accesului jurnaliștilor.

Conflictul a avut efecte și asupra altor organizații media. După interzicerea CNN, principalele televiziuni care fac parte din sistemul de distribuire a imaginilor de la Casa Albă au suspendat temporar activitatea acestui sistem, în semn de solidaritate. Conform The Atlantic, toate acestea arată că Trump nu vrea doar să își transmită propria versiune a evenimentelor. El vrea și să influențeze ceea ce alte instituții media pot spune despre el.

O diferență importantă față de epoca Nixon

Există însă o diferență majoră între Nixon și Trump. În anii 1970, existau câteva mari televiziuni și publicații care aveau o influență enormă asupra informațiilor consumate de americani. Astăzi, publicul este împărțit între televiziuni, ziare, site-uri, podcasturi, YouTube, TikTok, Facebook, X și alte platforme.

Numărul surselor de informație a explodat. Dar acest lucru nu înseamnă neapărat că oamenii sunt mai bine informați. Dimpotrivă, fragmentarea publicului face ca diferite grupuri de americani să trăiască în ecosisteme media complet diferite.

Un scandal care, în anii ’70, ar fi dominat televiziunile și ziarele timp de săptămâni poate dispărea astăzi din atenția publicului după câteva ore, fiind înlocuit de alte zeci de subiecte.

Trump și presa. O relație din care ambele părți încearcă să obțină ceva

Trump este, în același timp, unul dintre politicienii care au contribuit la slăbirea influenței presei tradiționale și unul dintre cei care continuă să depindă de ea. El poate publica direct pe Truth Social, poate organiza evenimente și poate vorbi în fața camerelor fără să aibă nevoie de intermediari. Dar știrile produse de CNN, The New York Times, The Washington Post, Politico sau alte organizații media continuă să aibă importanță.

Președintele contestă credibilitatea instituțiilor media, dar în același timp acordă o atenție foarte mare felului în care acestea relatează despre el.